2 septembrie

mi-e frică de moarte. m-aș ascunde de ea undeva la un capăt de capăt de pământ. să n-o mai aud. să n-o mai știu. oameni frumoși pleacă de lângă noi. tineri. mi-e jale. și-s fără cuvinte.

de aceea vreau să trăiesc acum și aici. cu ai mei. fiecare nimic disecat în alte mici nimicuri. fiecare zi. fărâmițată ca o felie de pâine, momentele noastre. să le trăiesc. terapia mea pentru suflet. alean. balsam. oblojeală pentru teama din mine.

de n-aș mărunți zilele și clipele noastre, le-aș pierde. m-aș pierde. prin ele trăiesc. mă agăț. îi strâng la piept. să fim împreună mereu și mereu. mi-e frică ca nu cumva să nu mai fie tot ce avem. noi pe noi. iarba, copacii, norii ăștia, drumurile, soarele, toamna.

așa că-mi împart viața în zile frumoase. și le beau. ca niște pastile miracol. de neîmbătrânire și de nemurire.
 ambrozia meselor noastre.

ca nu cumva să treacă toate de-a valma, netrăite, neiubite, ca un rostogol de pustiu peste noi...

azi. 2 septembrie. 

 morișca ei zbârnâind în vânt, roată învârtită deasupra capului, alergătură în aer. poze eu ei și ea mie, prin pădure. conuri de brad, rășină încleiată pe mâini, cocoțat prin copaci, driada mea care iubește fiecare frunză și fiecare umbră.

 prieteni și papanași. fugă până în vârful dealului. cățărați prin copaci. soare încă și toamnă frumoasă. ei pe lângă noi. sănătoși. mulțumim cerurilor toate!

uneori mi se pare c-aș putea zbura de-acolo de sus. ea m-a învățat asta. să fim ca zânele, fără frică, cu puteri ascunse în baghete din flori. de le-aș avea aș alunga tot ce e rău.

 dar nu le am...

și cortul lor din pădure, fortăreață sub lumina alunecată pieziș. acolo unde se spun povești și se agață un soare taman la intrare.

adăpostul lor și-al amintirilor mele.

dacă știți vreun leac împotriva neantului să mi-l spuneți. dacă știți ce va fi dincolo, și cum să trăiești cu durerea asta a trecerii, să-mi ziceți... 

până atunci, trăiesc cu tot sufletul. să nu pierd nimic. să nu ne pierdem pe noi.

amiază liniștită

 La Slănic. Cu aer curat.

 Și păstrăvărie.

 Cu prietenii noștri.
 

 Și Eliza zbânțuită peste tot. Clic, clic, poze cu noi, poze cu izvoarele, cu pietrele, cu borcanele de miere înșirate pe tarabă, sticlele cu siropuri, turiștii zâmbăreți la ea, strâmbând-o, și coșul de gunoi verde, și gardul, și munții, cazinoul.
 Pozele ei.

 

Caleidoscop rotitor, magie printr-un ochi. Roata lui Andrei de împins zornăit pe asfalt. Difuzoare cu muzică. Frunze deja pe sub pași. Amiază și liniște.
If you see the wonder of a fairy tale/ You can take the future even if you fail/
I believe in angels...
Abba și aer curat.
Melancoliile mele de sfârșit de vară. Plimbate și ele.

Bicicleta  roz și fetițe în roz, blond prietenos, românesc și italian.

Și Lucian cu Ana, dragii noștri, ea frumoasă și delicată, el cu Nikonul de gât. Poze nouă. Familiei. Stați așa, acum așa. Amiază și drag.

 Iar mie neîndemână să fiu subiect de fotografiat. Nelaloculmeu.
Doar să fotografiez și să vorbesc despre ISO, obiective, regula treimilor, focusare manuală...

 

Eliza bucuroasă. Vrea să se cațere pe munți ca tata și să facă poze ca mama.

Aștept vederile tale, draga mea dragă!
 Din munții tăi.

 

Primesc cărți

Am început să primesc primele cărți din Satu Mare și din Pașcani. Mulțumesc mult, fetele mele dragi!

Copilașii vor fi bucuroși.

 Și eu sunt.

Cheile Șugăului

locul meu drag, drag, pe Suhard și-n Munții Hășmașului

unde am decis:

pe ea o facem îngrijitoare de rațe musai, musai,

iar pe el geolog admirator-culegător de pietre,

 sau cercetători, biologi, alpiniști, liber cugetători sau cu orice alte îndeletniciri în aer liber, ecologiști,
pustnici ca la National Geographic,

 care mănâncă tot ce găsesc în natură și trăiesc liniștiți,
hai-hui prin lume ca la Globe Trekker

și

 de-ar fi așa,

nu m-aș supăra...

Am nevoie de cărți!

Colectionez carti!

In toamna plec in Italia unde vom organiza o actiune mai ampla pentru copilasii romani de acolo prin care vreau sa le trezesc pasiunea cititului in limba romana.

Ajutati-i pe ei daruindu-le o carte care voua nu va mai trebuie. O carte care sta pe raft e moarta, lasati-o sa invie in mainile lor! Ii cunosc pe micuti de acum doi ani, ei vor sa citeasca in limba romana,  sunt curiosi si isteti. Vom organiza pe langa Biserica Ortodoxa din Perugia ateliere de citit in romaneste.
...

Vrem sa infiintam o mica biblioteca romaneasca, am nevoie de voi!

Orice carte e o lume deschisa lor, sa nu-si uite limba, e pacat sa nu-l cunoasca si pe Creanga, pe Ispirescu...

Cine vrea sa sustina aceasta biblioteca este primit cu bratele deschise. Trimite o carte, sau cate vrei, la adresa mea: Str. Bucegi 140A, Bl. 140 A, Sc. A, ap. 5, Bacau, iar daca ai facut-o lasa-mi aici un mesaj. Plata transportului e grija mea.


Drag!
Roxana

ca florile câmpului

Iarăși noi pe dealuri, exerciții de respirat și de trăit cealaltă parte a zilei și cealaltă parte a vieții.

Că multe altele rămân jos în vale, te așteaptă, nici nu se schimbă, nici nu dispar, sunt cele neimportante, treburile, care nu se mai termină în veci, spălatul, gătitul, cumpărăturile, și iar de la capăt.

Dar viața asta de după treaba mamei și-a tatălui, asta e magică. Fermecată.

Să-i duci pe copii să respire, să zburde, să se tăvălească pe drum, prin praful drumului dacă vor, prin iarbă, să țipe, s-alerge cât vor, cât pot duce,

poftim,

 serile noastre la fel, dar totuși altfel,

acum tăvălug prin rumeguș și echilibristică peste copacii tăiați.

Joacă.

 

Să spună povești, ea, Eliza-Inevntatoarea, despre împărăția lemnelor, țup, țup peste ele, bârnă și pod, gimnastică la asfințit, iar el să facă la fel, Andrei-Imită-Tot, lungit, întins, pe deasupra, pe dedesubt, ca sora mai mare, niciun centimetru mai prejos. Întocmai frăție și bucurie.

Să alerge, să cadă, să ne strige, să se mofturească, să râdă, de toate, în soarele blând, ca florile câmpului.

Iar eu să-mi limpezesc gândurile, listele, prioritățile, să nu uit să fac aia, s-a terminat aia, s-o rezolv pe cealaltă. Etcetera. Și iar și iar.

Dar mai ales listele mele de suflet, să nu le uit, să-i ascut fetei creioanele, să fac o tartă cum îi place lui Andrei, s-o sun pe Miha că dă gradul, să-mi sun frații să-i întreb de grevă, și pe mama de roșii și secetă, apoi pe Rodica, să ne vedem la Dărmănești, și pe Maruca să văd ce post a luat, să-i trimit o scrisoare Alinei, asta n-am mai făcut-o, of, La mulți ani, Alina mea dragă!

Ăstea sunt listele care contează și care rămân.

Iar serile noastre pe dealuri sunt timp și loc de popas. Să respire inima. Privind în vale. Și nu-s doar vorbe scrise așa într-o doară la calculator, să respiri întradevăr, luung, liniștit, regăsit, câteva minute, de umplut pieptul cu aer curat, nou. Să te țină.

Să nu-i uit pe ei trei, pe Andrei cu salopeta lui galbenă și păr auriu, pășind legănat după mine, și pe ea, cu expoziția de desene agățată-n ciulini, noi trei la mare și noi trei într-o casă pe deal, și pe Lucian cu cărțile după el, pe un scaun, ca în Depeche Mode, Enjoy the Silenceeee!

Să nu-i uit!

Serile noastre de august. Afară și împreună. Ce vom lăsa aici după noi? Și ce vom lua cu noi?
Amintirile astea.
Atât.
Ca o iubire.