Îi plac orele noastre, când fugim de Andrei, complicitate hlizită în căpușorul ei bucuros, orele noastre furate, savurate ca înainte când ne țopăiam și ne alintam, timp de huzur, neîmpărțit, când mama o ține de mână prin parc și vorbește cu ea despre nori, despre cum se fac clătitele, despre colegii ei de la grădiniță și despre melci...mama îi cumpără pastilină cu stlipici, sau o carte nouă, mama inventează jocuri pe loc și are părul lung, ca zânele...
Mama ei merge elegant, cum adică? adică așa...liniștit...și ea mă imită dând cu ghetele-n frunze, mama se miră de unele și de altele (anume) ca să se mire și fata cea mică, uite câte ciuperci maaari aici, și cum merge băbuța aceea în baston, e bătrână, și câte ciori în copacii ăia.
Mama ei e cuminte, adică vorbește frumos cu oamenii, sare șotronul repede, și-și cumpără covrigi mari cu mac. O duce la muzeu și la biblioteca din parc.
Iar ea, Eliza, e completarea mamei, merge și ea elegant, este și ea cuminte, le-a spus doamnelor din autobuz că a văzut azi un ou mare de struț și-o familie de bursuci, a ascultat muzică la bibliotecă lungită pe lângă rafturile de cărți, a văzut ouă albastre de sturz, ba și fluturi cu aripi mari, fluturii păun.
Azi ne-am plimbat, umbra ei peste umbra mea, umbra mea peste umbra ei, apoi i-a cântat unui melc jumătate de parc să se ducă la baltăăă, dar melcul n-a ieșit din căsuță, melc somnoros!
Azi ne-am plimbat, umbra ei peste umbra mea, umbra mea peste umbra ei, apoi i-a cântat unui melc jumătate de parc să se ducă la baltăăă, dar melcul n-a ieșit din căsuță, melc somnoros!
A fugărit un motan negru printre copaci, și-a făcut aripi din frunze, ca un înger cu frunze sub glugă, a fost mierlă sau privighetoare, după cum tocmai aflase, a mâncat biscuiți și s-a uitat în cărțile mele, cu povești prea lungi.
În complicitatea asta dulce jmecherească să fim și peste mulți, mulți alți ani, draga mea!
Să ne plimbăm și atunci elegant printre frunze!
