toamna ei

AZI

de-aș putea opri timpul...acum și aici, să nu mai creștem, să ne ascundem într-o țară magică, fugărind pisici tarcate, hrănind zânele cu sarmale din frunze de-arțar, înșirând castane, descântând melci surzi, desenând cu bățul mandale, vag, a lene și cald, numărând norii căzuți în apă, suflând în bărci cu frunze,

 de-aș putea opri timpul aici și acum, la masa asta a toamnei...cu mușchi, gândăcei curioși, rumeguș, frunze, ciuperci, să rămânem copii, ei ai noștri, noi ai altora, cu ei, printre ei, de-aș putea...

 

 

 

 

să nu se oprească freamătul, foșnetul, bucuria, tic-tacul ce ne ține aici, uniți, împreună, să nu se termine niciodată, nicicând...

 

 

oh, de-aș putea...

botanica de acasă

ierbarul ei de primăvară

 

 frunzulițe inimioare, sau crestate, flori în vârf sau de-o parte și de alta, mici, micuțe, ca cerul, liliachii, cu miros de parfum sau de pământ, puse la păstrat în ierbarul ei de 5 anișori

 

e pace

seri. miei. copii. fugăreală. miros de iarbă.

 

- uite, Eli, un tanc, hai să-l vedem de aproape!

- ce e ăla un tanc?

- o mașină de război!

- ce-i ăla război!

 

 

 of,

 draga mea, dragul meu, mai bine că nu știți, mai bine că suntem aici împreună, în pace, și vă pot vedea, auzi, mângăia, vă pot șterge nasul și mâinile în care-ați adunat căcăreze uscate de oaie crezând că sunt comori, vă scutur flori albe în cap, iar voi țopăiți de bucurie că ningeee, ne alergăm prin tranșee jucând un joc de-ascunselea, inocent, târâș pe burtă, ne căutăm...și ne găsim...teferi, sănătoși, bucuroși...
 

ce bine că suntem aici și e pace!

 

 

 o

pace

cu

seri. miei. copii. fugăreală. miros de iarbă...

păsări

zi de martie. ultima. cu soare mic prin ceață. sus la deal, mâțâșorii ei și piatra lui ovală și strânsă în mâini. berze rotite în aer. cu picioroange de balet păsăresc. aburi suiș din pădure. aha, de acolo vin norii! casele mici. un călăreț pe-un cal alb cu clopot la gât. de hămăit câinii de la stână după el. oițe. bălți. zăpadă târzie. drumul. cântecul. și noi. hop-hop până la crucea din lemn de unde se vede tot satul în vale. în aburii de duminică dimineață. în aburii de început de primavară.

 

Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
 

Nichita Stănescu

 

jucării

primăvară

când totul se deschide în jur, ca o mare, mare terasă, unde zburătăcesc vrăbiile

parcă se lărgește lumea, uscatul, 

ieși la suprafață, ca dintr-un sumbarin plimbat îndelung în mările iernii

 

acum parcă vezi până hăt departe, s-a limpezit totul, s-au pierdut troienele, îi vezi mai bine pe cei din jur, oamenii tăi dragi, vezi și în sus, spre cerurile înseninate

 

primăvara te vezi și pe tine, ești mai bun, ești luminos, solar, gata de înmugurire și dăruire

 

e o magie tot ce ne-așteaptă!

 

mărțișoare

pentru prietenele mele

 

 

pentru prietenele ei

34

Viața ne bucură pe toți, doar să privim în jur!