aer. iepuri albi. derdeluș

drum cu mașina, ea în spate vorbind de toate, că prea le știe pe toate, într-o seară, vai mie, i-am spus să mai tacă din gură, s-adoarmă, m-a certat că sunt rea și că ea-i curioasă de toate câte sunt pe pământ.

 

soarele ne-a mângâiat prin geam, suntem cu fața la el și e zi, iar pe cealaltă parte-a pământului e noapte, dacă n-ar fi soarele, noi am muri de frig și de întuneric, dar noroc că după noapte vine iarăși ziua, elogiul ei de la prânz cu ochii micșorați spre lumină.

 

drumul a fost numai vorbe, la o curbă era un semn de circulație care ne arăta să nu călcăm râmele care trec pe șosea, iar la zăpadă se spune snow, și la soare sun, amândouă-s cu S, și ei îi place să facă bujori și să fie cu noi doi.

 

amiază de drag.

Eliza îndrăgește lumina și munții, azi ne-am plimbat. hoinăreală de copil curios. prin culorile mele dragi, alb și roșu măceș. peisaj ca o stare. de liniște. de-acolo vedeam cerul albastru, nemărginitul, dincolo de care ea crede că sunt mulți îngeri pe alte planete

sfârșit de an sus pe deal. cu prietenul nostru la care-am strigat că îl iubiiim! completat științific de ea: mulțumim că ne dai bitamina D!

 

derdelușul ei ca o joacă repetată, sus, jos, apoi altă joacă de urmărit urme pe zăpadă, unele de lupi, de iepuri albi sau de păsări, cele în formă de 3 bețe.

 

și-un urs din zăpadă, cu limba scoasă afară ghiduș, cu floare în păr și fularul mamei la gât. pe care s-a urcat ca să-l țină în brațe.

 păsări prin ascunziș roșu,
 o codiță de iepure alb fugind pe lângă noi, a fost prea rafid! crengi pocnite spre alb și spre soare, mâțâșori de decembrie. gândurile mele aici și cu ea, cea pe care-o iubesc.

zi a noastră. de pus în amintire.

Soare, mă auzi, să nu ne părăsești niciodată! cineva aici jos te iubește!