The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

vineri, 4 mai 2012

de-atât galben

simt că-i vară


nu sunt toate zilele doldora de ore cu liniște, le învârți și le sucești, ca-ntr-un carusel,
le amețești ca să le faci bune și frumoase, iei bosumflările și plângăcelile și le arunci pe geamul de la parter, te scuturi de oboseală, te aduni, știi că încă e greu, dar mergi mai departe,


pentru că aceste clipe vor trece, vor zbura, se vor scutura,
ca niște flori de rapiță pe pământ
și-aș vrea să le trăiesc cât le am, acum și aici, să-i trăiesc pe ei amândoi așa cum sunt, mici, mofturoși, cu răceli,
acuși va veni toamna și iarna, și altă vară, iar ei vor crește, mai înalți, mai mari, mai oameni frumoși






tot ce-o să ne mai rămână sunt bucuriile astea mici, furate zilelor, ascunse sub retină, pe rafuri, copiate pe niște dvd-uri, puse la o păstrare pe mai târziu
și de care ne vom aminti



nu știu ce va fi dincolo, ce va fi la sfârșit,
nu știu dacă îmi voi aminti de prieteni, de locul de muncă, cărți, muzică, discuții mai blânde, mai aprinse, dar sigur,
 SIGUR,
 îmi voi aminti de-o dimineață galbenă, cu miros de rapiță, cu ei doi cuminți lângă mine,
el gângurind și prinzând furnicile de pe jos, ea temătoare de albini, eu împlinită,
ca un flash,
 scurt, galben, verde și albastru,
 culorile mele de suflet,
de viață aici pe pământ

6 comentarii :

  1. of, am citit repede, printre randuri, printre rufe de intins, de sortat, de bosumflat, de certat... ai fost acolo si pentru mine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos...vei avea amintiri multe, frumoase, galbene si verzi si apoi rosii si albastre...peste ani te vei uita la ele, vei fi inca tanara si copiii mari. Nu vei crede ca in urma cu 15-20 si apoi 30-40 ani...ai trait acele clipe. Cel putin eu le simt atat de departe...

    RăspundețiȘtergere
  3. Aurelia, vei iesi si tu cu fetele, hai, curaj, la o fugareala prin rapita!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mari, cu ce nu ne imbinam noi bine??? doar sa fim pe coclauri!

    RăspundețiȘtergere
  5. Salmi, ma uitam la filmele Elizei de cand a inceput sa mearga, parc-s atat de demult, ai dreptate, toate vor valora enorm mai tarziu. Multumesc de trecere pe la noi!

    RăspundețiȘtergere