The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde
Se afișează postările cu eticheta zen moments. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zen moments. Afișați toate postările

vineri, 4 mai 2012

de-atât galben

simt că-i vară


nu sunt toate zilele doldora de ore cu liniște, le învârți și le sucești, ca-ntr-un carusel,
le amețești ca să le faci bune și frumoase, iei bosumflările și plângăcelile și le arunci pe geamul de la parter, te scuturi de oboseală, te aduni, știi că încă e greu, dar mergi mai departe,


pentru că aceste clipe vor trece, vor zbura, se vor scutura,
ca niște flori de rapiță pe pământ
și-aș vrea să le trăiesc cât le am, acum și aici, să-i trăiesc pe ei amândoi așa cum sunt, mici, mofturoși, cu răceli,
acuși va veni toamna și iarna, și altă vară, iar ei vor crește, mai înalți, mai mari, mai oameni frumoși






tot ce-o să ne mai rămână sunt bucuriile astea mici, furate zilelor, ascunse sub retină, pe rafuri, copiate pe niște dvd-uri, puse la o păstrare pe mai târziu
și de care ne vom aminti



nu știu ce va fi dincolo, ce va fi la sfârșit,
nu știu dacă îmi voi aminti de prieteni, de locul de muncă, cărți, muzică, discuții mai blânde, mai aprinse, dar sigur,
 SIGUR,
 îmi voi aminti de-o dimineață galbenă, cu miros de rapiță, cu ei doi cuminți lângă mine,
el gângurind și prinzând furnicile de pe jos, ea temătoare de albini, eu împlinită,
ca un flash,
 scurt, galben, verde și albastru,
 culorile mele de suflet,
de viață aici pe pământ

joi, 5 aprilie 2012

in tara pasarilor

Seara pe lac, inusle de mesteceni, papuris, familii de pasari,
 pescarusi, firimituri prin buzunare pentru rate leganate.
Lumina calda, miros de apa, de inserare.
Hai sa exploram insula, e ca o aventura, nu, tata?


Andrei incantat de apa, de iarba, de pasari.
Melci dungati si mai mici si mai mari, culesi de ea,
vezi, Andrei, aici e o comoara!
 Si pietre albe, bucati de lemn, pirat multumit cu o lada de maruntisuri, comoara ei pe care mi-a dat-o mie sa am grija de ea.


Concurs de aruncat pietre in Bistrita, tata arunca cel mai departe, poate pana pe malul celalalt, pana in alta tara!

Aer. Noi patru. Pasari peste tot. Adunate la intalnirea de seara.
Croncanit. Galagios, repetat, ca un refren, spre leganare.
Mi-e bine.
 Replica dintr-un film:
fa ceva nebunesc acum si aici, viata nu e doar o inlantuire de zile de joi!

 Luna intr-o parte, peste stufaris, scaldata in apa dupa fazanul ala gras si prietenos.
 Soare mare de cealalta parte.


Iar noi in mijloc, aici pe Pamant, pe un dig,
 vant cald de aprilie si ei inaintea mea.

 Familia mea, prietenii mei dragi!

duminică, 25 martie 2012

magic forest

pădurile fermecate chiar există. atât de aproape de noi.

luminiş alb, argintiu, legănat printr-un martie aproape sfârşit.

căldură de întins printre frunze.
 miros de lemn, de sevă, pământ, scoarţă înaltă spre înalt.

fetiţă driadă. ascunziş de păsări. ascunziş de copii.

primăvară pe sub toamnă. alb şi verde crud iscându-se printre frunzele grele. reavăn, mustind de viaţă. firicele firave abia apărute în soare. ce sevă au!? ce poftă de viaţă de reuşesc să străbată printre toate frunzele afară!

 şi căprioare. libere, alergând prin pădurea lor.
magica.

pădurile magice chiar există!
a fost ca o bunăvestire peste tot.

joi, 8 martie 2012

cristale

dimineaţă şi cristale de gheaţă, căciula ei nouă meduză Rapunzel, ponei alb îmbrăţişat, să nu-ţi fie frică de nimic, eşti un căluţ mare, seară prin oraş, cafenea cu lumânări roşii pe masă, ceai de piersică verde, lună mare, rostogol peste blocuri, uite, vezi, acolo e Marte, lângă lună, e portocaliu! stăm amândouă aplecate cu ochii pe cer, daa! îl văd! îmi place cel mai mult Marte!, Andrei adormit pe banchetă, nani, nani, frăţior, maşina pe şosea, plutitori,
 noaptea somn împreună, mamaşicopiii, cald, eucalipt pentru nasuri cu muci, viaţă, suntem vii!

suntem VII!

vineri, 24 februarie 2012

33

Dacă sunt fericită?
Da. 
În micimea şi nimicnicia mea, cu mici fericiri zilnice, ale mele, de suflet, curgând prin arterele înlăuntrului meu. Fericită aşa cum ne suntem acum şi aici, împreună. Alean, alint, alinare, alintare. Mâini peste mânuţe, obrăjori lângă obraji, toţi patru, respirând la un loc, o bătaie, un clipocit pe sub gene. De-l doare pe unul, ne doare pe toţi, de e fericit unul, suntem cu toţii la fel. 

Dacă aş schimba ceva la mine...
Nu. Nu acum. 
Am ajuns să-mi urăsc şi să-mi iubesc buruienile. Deopotrivă. 
Le plivesc imediat ce apar, am învăţat lecţia asta cu fiecare grădinărit. Ştiu ce nu am, din ce nu prisosesc, ştiu ce m-apasă sau ce mă înalţă, bunele mele, relele mele, alcătuire de om, aşa cum suntem cu toţii, amestec de zâmbet, de plâns.

Ştiu ce-aş sădi şi ce-aş smulge din mine. Sunt o zbatere, mi-e frică de timp şi de trecere, de nimeninuştiecevafi, de nimic, de întuneric. Iubesc viaţa, vreau s-o trăiesc, s-o gust, s-o pipăi, avalanşa mea, lumină lină, zâmbet, dans, alergat, zborul meu aici pe pământ. 
Sunt o alcătuială, o plămădeală de bucurii şi întristri. Urăsc frigul şi oamenii posaci. Depind de soare, de cuvinte frumoase. Îmi port fricile cu mine, mi-e teamă de moarte, de o zădărnicie a toate cele care sunt, că nu are rost să faci aia şi aia, că toate se duc, se vor duce, de o zădărnicie care mă opreşte din tot, mă amorţeşte, minute întregi, apăsătoare, mi-e frică de neant, de uitare, de nimic, de acel în zadar

Dar mă scutur de ele, ca un cal nărăvaş, şi vreau să trăiesc. Atât cât mi-e dat. Să adun cât mai multe. Culori, cuvinte, zâmbet, privire, dragoste, veri, drumuri, mesteceni, pâine în vatră, cântări în strană, prieteni, colinde, poezii, narcise, ceaiuri, aburi, nori, zmeie, copii, copiii mei, cântecele, jucării, rotiri, învârtiri, morişti, bălţi, cireşe coapte, amestecate, în albumul meu, de acolo, din stânga, sub coaste, colecţionar de totceînseamnăviaţăaicipepământ. 

răboj de fericiri 
să-l iau cu mine, să mă hrănesc, să nu le uit. niciodată. 

Dacă sunt împlinită? 
Da. 
Îi am pe ei, ei mă au pe mine. Ca un cerc, toţi patru, familianoastră, strâns, mână de mână, rotund. Trei suflete, toate cu privirea albastră, a lui, iar al patrulea e al meu, ochi căprui, de închis peste rană, de mamă, preabuna, mângăierea lor şi prietena lor.

Azi am 33.
 Cifre rotunjite, deşi le simt ascuţite, nici tinere, nici bătrâne, numai bune de împuns acolo, sub inimă, şi de înghiontit: trăieşte viaţa, bucata asta rămasă. 

N-am lăsat nimic important după mine. Nu am cărţi, expoziţii, o casă, un pom. Nu am o livadă, un drum de ţară, ferestre înalte de stat şi citit, bălăceală afară, magiun de mâncat de pe degete, cu nucă în două, masă mare în mijlocul unei odăi. Încă nu am.

Poate-ar fi fost atât de multe drumuri, altele, pe care puteam face una sau alta, dar aşa am ales, m-au ales, un drum de a fi împreună noi cu noi, dragii mei, Eliza şi Andreiul meu, pomii mei sădiţi aici, pe pâmânt, pe care-i tot ud, să dea roade gustoase. Si el, dragul meu, care mă ştie cu toate neliniştile mele, le oblojeşte, le vrea vindecate. 

Îi iubesc. 
Şi aş vrea să fiu lângă ei. Cât mai mult. Şi de aici şi de dincolo. Şi azi, şi mâine, şi veşnic. Ca o conştiinţă plutind prin univers, suflet cu memorie adunată, fractal, culoare, regăsire, recunoaştere, nemurire.

joi, 23 februarie 2012

That look. Telegrame

La noi, pe culoarul Bistriţei, e mereu ceaţă. Deasă, de aia bacoviană, de-ţi intră pe sub uşi.
Eliza merge din nou la grădiniţă deşi nu ştiu cum o ajută asta. Andrei rămâne cu mine acasă, bâtând în geam când apare vreo cioară flâmăndă. Nu ştiu cum de s-a instalat în calculator un radio cu muzică country, îl las în surdină, Andrei oricum acoperă totul. Îi place maşina de spălat, s-ar uita la ea întruna. Eu nu am mai făcut nimic nou, trec zilele uite-aşa, rostogol, cu micinimicuri.


Parcă vreau şi aştept ca ceva să se întîmple. Orice. Poate o primăvară. S-o trăiesc mugur cu mugur. Anul trecut m-a trişat, după 10 zile de stat la reanimare, când am ieşit era totul alb şi verde, pocnite, înmugurite, înflorite.

Eliza îl iubeşte dinceîncemaimult pe Andrei. Asta mă umple de drag, iar el ar sta numai după ea.
Ar vrea ca eu să nu îmbătrânesc, ci să mă fac mai tânără şi mai tânără, apoi mai mică, ca un fel de surioară a ei şi ca o prietenă. Are uneori o privire atât de blajină şi de serioasă şi mă priveşte de undeva de departe, din ţara ei cu imaginaţie doldora, năzdrăvană şi capricioasă. 

Draga mea, o să mă transform într-o prietenă mică, micuţă, cu părul ca ceaţa asta de azi, iar tu vei fi tânără şi frumoasă, cu ochii albaştri şi blânzi.


Să mă priveşti şi atunci tot aşa. Exact aşa. Cu drag, vorbindu-mi de pisici şi de cai, şi despre orice vrei tu, prietena mea!