Peste câteva zile e ziua ei, vrea un tort în formă de inimă şi pantofi, dar, Eliza, pantofiori acum în miezul iernii, e frig afară, n-ai cum să-i porţi ! până la vară, o să-ţi fie mici! (eu, hapsână cu papucii copiilor care au picioare magice, magice şi cresc imediat câte un centimetru, doi, cât mama nu vede), ba îi port prin casă, şi la balet!
Peste câteva zile e ziua ei şi urma să scriu atunci despre ea, fata noastră, a mea, a mamei, agăţată de mine, contopită, umbră peste tot, alintată, năzdrăvană, şugubeaţă. Mânz nechezând prin urechile mele, ied ţopăitor aicişiacolo, breakdance, bellydance, balerina dance, suav, delicat, cocoţat. Cea care mă imită, mă încurajează, mă sfătuieşte, mă acaparează. Timpul meu de peste zi, de peste noapte, discuţia mea, alinarea, emoţia. Inventatoare şi născocitoarea jocului nostru, a haosului nostru. Sora mai mare, iubitoarea, geloasa, amestec de stări pentru grăsunul ei, fratele ei, beibile ei. Distracţia lui, clovnul lui, veselia lui.
Fata noastră cu ochii albaştri doar vara, când încep să se schimbe în verde, e semn că e toamnă, apoi o iarnă luuungă. Cu ochi lucitori, a veselie, sau rotunzi, aţintiţi, a supărare şi nerv, sau alungiţi galeş, a minciunică turnată frumos pentru noi. Slăbătură de aproape 15 kg. nu mănâncă pentru că e balerină, şi-apoi nu-i place aiaşiaiaşiaia, adică tot ce-i gătit mai cu drag. Cu părul lin, liniştit, când doarme de-a stânga mea, eu la mijloc şi Andrei la dreapta, toţi trei, noapte de noapte, ghemuiţi, picioare peste spate, mâini pe după gât, cap în perna mamei, sau cu păr ciufulit, săltăreţ, zburător, în joaca ei de peste zi, în sus şi în jos, şuviţe de spicgalbenmaroniu, schimbător şi el după soarele de afară.
Cu prietenii, cei reali, bunica şi unchii ei dragi şi mătuşile, adică toată lumea ei dragă, şi cu ceilalţi prieteni, mai aproape de ea, cămila, poneiul, pisica, căluţul, Biluţă, toate din pluş, toate cărate peste tot după ea, cu autobuzul, cu maşina, le ia pe rând, azi mergi tu cu mine la balet! cei cu care se joacă, mănâncă. Şi-i ştie pe toţi, pe un inventar copilăresc, invizibil, din inimă, nu adoarme fără vreo unul din ei, şi mă trimite pe dincolo, ba după Bamby, ba după poneiul roz, grămadă băgată sub plapumă, lângă ea, grămadă pe care o scot de acolo când ea adoarme, ca să avem loc şi noi într-un pat, şi mirarea ei de dimineaţă, mamaa, de ce tot timpul găsesc animalele mele aici, pe noptieră?
Animale care-mi cer din uşa bucătăriei o bucată de măr, sau un castravete, că fân nu am. Animale care au nume, preferinţe, au gesturi de ea înţelese, când stau cu urechile aşa, sau cu capul întors aşa. Şi cu care Andrei nu are voie să se joace prea mult.
Ea e plăcerea mea de-a mă juca, de-a dansa, de-a ne distra, ca între fete, bucuria mea de-a citi, pemaimultevoci, de lup, de şarpe, de prinţ cuceritor, mândria mea când mă ajută pe la bucătărie, îmi spală legumele, fructele, dragostea mea, fără de care e casa pustie, şi fărădecare rămân şi eu Andrei cu ochii pe geam, învârtindu-ne pe aici, pustiiţi, aşteptând-o să vină.
Internauta şi IT-sta noastră, care ştie destule la un calculator, click aici şi acolo, apoi scriem aşa şi apare aşa, cu jocuri de fetiţe, de îmbrăcat prinţese, de colorat, de mers prin labirint, asta în vreme de iarnă geroasă, de stăm amândoi şi ne-ntrebăm unul pe altul, ia zi, tu la 4 ani ştiai să te conectezi la internet şi să scroluieşti pagina?
Eliza, care iubeşte vara şi primăvara, aici semănăm, amândouă născute în iarnă şi iubitoare de soare, de pădure, de flori, de firul ierbii, de pus prin păr, de mestecat printre dinţi, de huzur, cu nasul în tufe, pe pământ, la picnic, cu ochii în sus la cer, la nori, la copaci, cu picioarele goale şi ţopăite.
Eliza, care acuşi face 4 ani şi despre care o să mai scriu, pentru ea, pentru când va avea 40, şi nu 4, pentru când va avea poate copii, şi va zâmbi uşor de descrierea mea, haotică, la grămadă, fărăcapşisfârşit, pe care aş putea să o întind pe zeci de pagini, amestecate, dar scrise din suflet, cuvinte peste cuvinte, înspre ea, despre ea, pentru ea. Singura mea fată.
Şi da! Îţi voi lua pantofiori! Nişte pantofi fermecaţi, ca ai lui Dorothy, din rubin, din argint, să te ajute mereu să te întorci Acasă, la noi, oricând ai nevoie, oricând îţi este dor, de mama şi tata şi Andrei,
de toată lumea ta dragă!
