6 ani și ei doi

îmi plac zilele de mai, adiate, cu soarele blând,

verde crud, păpădii zburate de buzele țuguiate în vânt

cu fetițe, salcâmi, citronadă rece, pișcătoare pe limbă, dulce numai cât ne trebuie, turnată țâr, țâr în pahare, sorbită, cu albinele departe, pofticioase pe după umăr

 zilele de mai, cu picnic pe-un deal, răcoros, alintat, desculț, colorat,

doar ce ne place,
 ecou, fugărit, minge mare prin iarbă, flori de pus în codițe

 cu pădurea, iubirea ei, acum și a lui, cu prieteni întinși pe o pânză, bună ziua, domnule păianjen! nu te deranjăm, trecem încet, pe sub căsuța ta!

flori culese de tata și dăruite mie de el, mititel, curios de tot ce-i în jur, copacii, copacii, copacii!

miros de mentă sălbatică, de amiază pe trecute, de rotund foșnitor și înalt 

zilele de mai, cu zen uitare în iarbă, ca zeii,

zilele de mai, acum în 4, de-am fi știut ce va fi, cum va fi, am fi ales iar și iar să fim împreună,
 pentru ei,
pentru dragostea lor, necondiționată de nimic niciodată,
 pură, luminoasă, năvălitoare peste noi doi,
rămași muți lângă ei și bezmetic mirați, încântați, împliniți

 

 acum 13 ani ne vedeam, acum 6 ani ne căsătoream, acum suntem aici, cu toate porțile deschise către univers, să ni se întâmple tot ce-i frumos, tot ce-i al nostru, scopul și visul și viețile noastre, ale lor, împreună,

să ni se întâmple!

brioșe cu brio

Ca s-o țin ocupată, o iau cu mine la bucătărie, e bine că-i place acolo.

La prânz a făcut brioșe simple, că tot aveam o formă din silicon pe care n-am folosit-o niciodată, că e prea mică,
 și s-a gândit s-o folosească ea, mai ales că e numai bună,
 4 porții pentru fiecare câte o bucată.

Le-am mâncat în parc pe iarbă, hhhmmmm, chiar bune!

Ta-su era mândru că nu vor muri de foame în caz că vor fi singuri acasă, și-a lăudat-o:

Eliza, ți-au ieșit niște brioșe tare bune!

Mulțumesc! a mustăcit ea.
 Ba a și mâncat porția ei toată, ea care nu mănâncă dulciuri de casă. Poate că a fost muncită chiar de dânsa?

Azi nu  avrut la grădiniță. Ne-am plimbat prin parc și-am văzut lumea printr-o lentilă roșie. 

Cerul mov, florile galbene erau portocalii, Andrei indian, totul era mai frumos,

 năzdrăvana mea!

și...

Săru`mâna pentru masă!

cealaltă profesie...dendrolog

Parcul dendrologic de la Hemeiuși este un basm. Adevărat.

Cu sute de arbori, alei drepte, întortocheate, un lac cu sirene și-un castel. Castelul rosu.
Platani cu fructe rotunde pe cerul albastru, chiparoși, brazi, stejari roșii, aluni galbeni, plopi și mesteceni, japonezi, americani, de toate soiurile, vechi, bătrâni, foarte înalți, cu tulpină de ascuns toți patru pe după ea și nu ne găsești.

Aici s-a filmat Dumbrava minunată cu altă Lizucă și-un Patrocle.

 Păsări și iar păsări, sute de păsări. Dacă taci, le auzi.

Toți 3 liniște și pâș, pâș, doar pașii nostri.
Ghetele ei galbene înainte. Andrei gângurește ca să adoarmă de aer curat.

N-am mai văzut de mult atât frumos la un loc. Cu arcade de verde, cu tufiș ascunziș, copăcei și copaci uriași, aliniați, și căsuțe de pițigoi galbeni pe burtă. Pițăgăială de aprilie. Ca o simfonie.
Gălăgie de viață.

Dar mai ales magnoliile. Dragele mele. De te urci cu scara să le miroși. Mirosind de departe, de amețit pe sub ele, albe și roz și albe și roz, liliachiu prin aer.

Mama, asta e floarea mea preferată,
de agățat în păr negru, prințese prin iarbă, alergându-ne, bântuind mama-fiică ruinele roșii. Detalii desenate în piatră. Joacă.

Tată fotograf și Andrei splendoare în iarbă.

Momentele mele adunate să mă încânte, ca la un concurs, care pe care, florile, castelul vechi sau copiii, acum toate împreună, amețitor peste mine și pentru mine. Într-o zi de aprilie21.

De simțit viața până în adâncurile ei. Rădăcini, tulpină și ramuri spre cer. Alb, verde, poiană, îmbătare.

Azi am trăit!

DA. AM TRĂIT!