6 ani și ei doi

îmi plac zilele de mai, adiate, cu soarele blând,

verde crud, păpădii zburate de buzele țuguiate în vânt

cu fetițe, salcâmi, citronadă rece, pișcătoare pe limbă, dulce numai cât ne trebuie, turnată țâr, țâr în pahare, sorbită, cu albinele departe, pofticioase pe după umăr

 zilele de mai, cu picnic pe-un deal, răcoros, alintat, desculț, colorat,

doar ce ne place,
 ecou, fugărit, minge mare prin iarbă, flori de pus în codițe

 cu pădurea, iubirea ei, acum și a lui, cu prieteni întinși pe o pânză, bună ziua, domnule păianjen! nu te deranjăm, trecem încet, pe sub căsuța ta!

flori culese de tata și dăruite mie de el, mititel, curios de tot ce-i în jur, copacii, copacii, copacii!

miros de mentă sălbatică, de amiază pe trecute, de rotund foșnitor și înalt 

zilele de mai, cu zen uitare în iarbă, ca zeii,

zilele de mai, acum în 4, de-am fi știut ce va fi, cum va fi, am fi ales iar și iar să fim împreună,
 pentru ei,
pentru dragostea lor, necondiționată de nimic niciodată,
 pură, luminoasă, năvălitoare peste noi doi,
rămași muți lângă ei și bezmetic mirați, încântați, împliniți

 

 acum 13 ani ne vedeam, acum 6 ani ne căsătoream, acum suntem aici, cu toate porțile deschise către univers, să ni se întâmple tot ce-i frumos, tot ce-i al nostru, scopul și visul și viețile noastre, ale lor, împreună,

să ni se întâmple!

in tara pasarilor

Seara pe lac, inusle de mesteceni, papuris, familii de pasari,
 pescarusi, firimituri prin buzunare pentru rate leganate.
Lumina calda, miros de apa, de inserare.

Hai sa exploram insula, e ca o aventura, nu, tata?

Andrei incantat de apa, de iarba, de pasari.
Melci dungati si mai mici si mai mari, culesi de ea,
vezi, Andrei, aici e o comoara!
 Si pietre albe, bucati de lemn, pirat multumit cu o lada de maruntisuri, comoara ei pe care mi-a dat-o mie sa am grija de ea.

Concurs de aruncat pietre in Bistrita, tata arunca cel mai departe, poate pana pe malul celalalt, pana in alta tara!

Aer. Noi patru. Pasari peste tot. Adunate la intalnirea de seara.

Croncanit. Galagios, repetat, ca un refren, spre leganare.
Mi-e bine.

 Replica dintr-un film:

fa ceva nebunesc acum si aici, viata nu e doar o inlantuire de zile de joi!

 Luna intr-o parte, peste stufaris, scaldata in apa dupa fazanul ala gras si prietenos.

 Soare mare de cealalta parte.

Iar noi in mijloc, aici pe Pamant, pe un dig,
 vant cald de aprilie si ei inaintea mea.

 Familia mea, prietenii mei dragi!

acolo va fi primavară

Zilele trec şi copiii cresc.

De la sine, ca în poveste. 

Elizei îi place că în casa ei trăiesc o mamică, un tătic şi un frăţior.

E magic, zefiric, de cuvinte suflate prin camere ca nişte baloane colorate, inventate, trimise spre noi. Nu am timp să le prind, să le notez, poate a doua zi le şi uit.

Andrei se ridică în picioare singur, vede lumea mai de sus şi-i place, ea îl strigă peste tot, îl cheamă la ea, şi-l pupă pe frunte.

Cresc ca într-un basm.

Vreau să cred că uneori e o poveste să creşti copii, n-aş avea cum altfel. Ca o legănare, o melodie, un lullaby.

Nu aduc licurici, stele verzi şi nori pe pereţii camerei lor, dar cumva, din nu ştiu ce abracadabră, ajung să fiu puternică, să fiu acolo pentru ei, în spatele lor, să-i ajut. E o putere magică, şi toate elementele fanastice se cuibăresc în braţele mele, fermecatele, care-i mângâie, îi spală, îi face să crească.

 Şi dacă nu e o putere de basm în ochii şi inima unei mame, atunci de unde vine? Caldă, uriaşă, peste mine, vai mie, atât de obosită uneori, atât de nervoasă, de iritată, de frustrată şi neajutorată uneori. Cum de reuşesc să fiu mai presus de toate lumeştile nelinişti?

E un secret ascuns într-o cămară genetică, iar atunci sând devii mamă se sparge zăvorul ştiutelor şi neştiutelor? E ca un cod pe care-l ştii doar tu, neînţeles şi neimportant pentru ceilalţi? E ca o carte cu semne pe care ştii să le citeşti şi-o iei cu tine mereu, cu toate puterile magice de care ai nevoie ca să pleci la drum. Pe un drum cu balauri, cu spâni, cu fântâni de apă vie şi apă rea.

Uneori am nevoie de atâta răbdare şi de linişte. Aş vrea să le sulfu acea formulă magică de care au nevoie ca să le poată face ei singuri pe toate, să treacă prin orice încercare.

Să zboare peste nouă mări şi nouă ţări de supărare şi frustrare. Să le şterg oful c-un ştergar vărgat, să le inventez obiecte magice, bune de râs, de alintat cu ele.

Cât ştiu din basmul familie mele?

Sau mă trăiesc şi eu odată cu el, cu fiecare ţară etapă străbătută.

Important e să cred în drumul nostru, cu rele, cu bune, cu greu. Şi chiar de nu e un basm, să cred că este. Să cred că mereu acesta se sfârşeşte cu bine. 

Să cred că trăim fericiţi într-o casă cu o mămică, un tătic, o surioară şi-un frăţior.

la ţară.dus-întors.

am găsit-o la poartă, c-un batic verde legat de bunica. a pus mâinile la ochi când a văzut maşina apărând de după colţ, dinspre fântână.

Apoi ne-am jucat c-o minge mare, c-o hannămontană pe ea. Mi se părea muult timp trecut de când n-am mai văzut-o, era vorbăreaţă şi veselă, de parcă era din MariaMirabela, Oaki îi mai lipsea.

 Ne-a arătat unele şi altele. tot ce făcuse ea o săptămână la bunici. Andrei a fost bucuros că şi-a recuperat sora cea mare. Ea, de bucurie, l-a dat în leagănul albastru agăţat în mărul noduros din faţa casei.

 Noi am urcat până-n deal, de unde se vede tot satul, am mâncat afară, ne-am băut cafelele în cerdac, am povestit.

 Cerul era vălătuc, ca o lână. Iarba uscată, bună de mirosit, de atins, gâdilat printre mâini, şezătoare printre copaci, pe iarbă fus, la fel ca şi cerul.

Între timp ea ne-a arătat iepuroaica cea albă, câte ouă a adunat dimineaţă din poiată, straturile cu flori şi scoici de la marea trecută şi unde a făcut ea un foc mare cu bunelul.

De îngrăsat nu s-a îngrăşat, doar găinile pe care le-a hrănit zi de zi din coşul ei portocaliu parcă-s mai dolofane.

Ne-am întors în formulă întregită,
 că parcă ne lipsea o bucăţică de suflet.

Bucăţica aia cu ochii verzi.