signing, sau cum ne-am distrat demonstrativ

23 ianuarie

Zi cu multe treburi prin oraş, cu Andrei după noi, cu somn prin maşină, cuminţenie tăcută şi nemofturoasă.

În clădirea unde lucrează Lucian, într-un colţ, mai departe de stradă, un geam colorat şi ceva scris cu...KIDS, hai să mergem să vedem ce e, poate un nou spaţiu de joacă!

Am intrat, era Fast track kids acolo, e deschis de mai mult timp în Bacău, n-am ştiut de ei, eu care credeam că ştiu tot ce mişcă în educarea şi relaxarea copiilor în urbea noastră mai puţin importantă, adică nu mare lucru, avem cursuri pe 3 categorii de vârste, acum începe un curs de signing pentru bebeluşi, nu vreţi să rămâneţi!? este o oră demonstrativă gratuită! nu şi nu, al`dată, că el nu ştie să ia fata de la balet, s-o îmbrace, şi m-am foit, şi-am ieşit, şi m-am învârtit, apoi i-am dat lui instrucţiuni, mi-am luat băiatul şi-am rămas, hai să vedem ce e şi dacă ne place...

şi ne-a plăcuuuuuuuuuuuuuuuuuttttttttttttttttt!

adică a fost exact ce şi cum vreau eu pentru copii, adunaţi pe covor, într-o cameră veselă, cu mame care-au spart repede gheaţa, cu instructoarea Irina, frumoasă, deschisă, cu jucării ascunse, descoperite, cântecele cu ursul Benny, dar cu mâinile Irinei, cu ce faci, Andrei? cu dans, semne, limbajul semnelor, mulţumesc, îmi dai, mingea, baloanele, unde? mâncarea, pa, pa!, vede, ce e, ce e? 

Pot zice că m-am relaxat, Andrei a fost de-o bucurie maximă, a gângurit tot timpul, a savurat joaca şi imaginile şi cântecelele, şi ursuleţul ăla, şi copilaşii, şi jucăriile, şi..şi...şi mai vrem acolo!

Eu am ieşit cu zâmbetul pe buze că ceva se mişcă şi aici, deşi e scuuuuump, dar mi-am spus că poate, poate, România va fi altcumva, măcar pentru ei...asta după ce cu câteva seri în urmă plângeam după Italia şi el mă întreba: ce ţi-a plăcut la Italia? TOT, TOT, Italia e un sentiment! Şi România nu e? râdea el de patriotismul meu...ba e, sentimentele sunt variate, complexe, e ciudat sentimentul de România, dulce, apăsător, frustrant, de la dezgust, oripilare, lehamite, la dor, jale, aer curat, oameni simpli, frumos pe alocuri, e un mozaic.

E bine aici, dar aş vrea mai mult, mai multe, posibilităţi, oameni deschişi, relaxaţi, civilizaţi, bla, bla, bla, blaaaa...

Ca în seara asta.

 

Andrei a fost sufletul cursului, a zâmbit tuturor, şi parcă l-am scos de acolo mai dăştept oleacă...a adormit în maşină buştean, iar prin somn râdea, asta e numai de bine.

Noi am mâncat prin oraş, te miri ce, ea s-a mofturit de la un trenuleţ cu fise, ba că vrea, ba că nu vrea, nu mai pupi jucării şi mofturi de la noi o lună întreagă, asta e pedeapsa tatălui, care sigur nu va ţine muuult, că doar pe la prânz îi cumpărase o carte cu Micuţa balerină.

Şi tu vrei să scrii în fiecare zi despre ce-am făcut? bravooo! rădea el pe sub mustăţi...

Chiar dacă n-o să scriu, o să trăiesc, dacă e ultimul an şi mayaşii ăia de pe muntele lor au văzut vreun asteroid....?

N-au văzut nimic, nu e nimic, hai, somn uşor, a fost o zi frumoasă, înveleşte copiii!

la păstrare

Eu am un carneţel nou pentru reţetele lui Andrei.

Ea are un carneţel nou pentru reţetele noastre de medicamente, că e doctoriţă.

Mergem cu toţii la ea să ne consulte, ne măsoară cu o linie mov, ne ia temperatura cu o cariocă, eu aseară aveam 8 grade, apoi ne unge cu toate alifiile din tuburile ei cu sclipici, ne pune plasture, ne dă pastile din plastilină, cam amare, să le bei repede şi cu suc după aia, ca să se ducă gustul!. Din vorbă în vorbă, am aflat că doamna doctor E căsăstorită, pe soţ îl cheamă Minen, că lucrează la mină, şi că nu are copii, da` e frumos să aveţi copii, doamnă doctor, nu vreţi să faceţi? eu...eu nuuu, o să facă soţu` meu unu`!

Tati are o bubuţă cam neastâmpărată, Andrei nişte dinţişori care cresc pe acolo, prin gură şi de asta plânge, iar eu, euuu, am primit o injecţie din creion direct pe braţ, ca să-ţi treacă enervarea când eşti supărată!

Sunt calmă, efectul antidotului din creionul mov de aseară, azi ea n-a vrut la grădiniţă, că acolo fac băieţii ăia gălăgie şi-o doare capul, şi acasă face Andrei gălăgie, dar de-acum pe el a început să-l iubească.

Vreau să fie o injecţie de câţiva ani, să-mi păstrez zenul măcar până-i însor şi mărit pe la casele lor, apoi gata...mergem prin lume hai-hui, doar noi doi, ca nemţii ăia pensionari care citeau ziarele liniştiţi jos în hotel, la mare, îmi zicea el.

Ieri am fugit de acasă, am ieşit cu maşina, i-am lăsat pe amândoi cu mamaie. I-am găsit după 2 ore plângând, pe toţi trei, că nu ştiu ce se întâmplase cu o telecomandă, că i-a dat lui în cap, mititelul, că ea n-a dormit, şi plângeauuuuu, pân-am intrat noi în roluri, în papucii noştri, atât de potriviţi doar nouă, papucii de casă, de părinţi, de stat nonstop cu copiii, să nu fugim nicăieri carecumva. Şi ce dacă probai maşina şi voiai să bei o cafea în oraş, nuuuu, staţi cu noi, epuizaţi-vă, cocoşaţi-vă, faceţi nişte tumbe şi giumbuşlucuri, aici, împreună!

Vreţi cărţi de la librărie? şi noi vrem! să faceţi cumpărături că e cam gol frigiderul???? păi e simplu, eu în căruţul meu, ea în căruţul de cumpărături, e uşor!!! mergem la vară la mare??? iupiii, toţi 4, şi la munte la fel, şi la pădure la fel, şi oriunde, oricând...la fel...

de ce nu mai scrii poezii? şi nu mai pui poze pe deviant? mă întreba el aseară

că nu mai am timp chiar deloc, am altă pasiune, îmi place să fiu MAMĂ, i-am zis strângând din dinţi după tinereţeameaboemă, chiar îmi place!

tu eşti mama perfectă pentru copiii mei, să ştii asta, şi te iubesc!

mi-am luat un album de pus amintirile noastre acolo, ca să nu le uităm niciodată, 

ni-cio-da-tăă!

du-mă să fac poze iernii

22 ianuarie

iarna mea

aer alb

21 ianuarie

Zi cu aer curat!

De sâmbătă fugărită până la Slănic, cu maşina noastră, cea argintie, de încap acum căţel, purcel, soacră, trotinete, şi noi doi, şi ei doi, şi cărticele, şi jucării de ţinut copiii ocupaţi pe drum, mp3urile lui cu Bach sau Inna, combinaţie interesantă, eu încă nu mi-am făcut cd-uri cu muzica mea, n-am timp. Iarnă, iarnă albă, crenguţe de zahăr, nu, mami? şi Andrei somnoros, în braţele mele, cu gluga hanoracului pe cap, ca gangsterii.

Ştii cum se zice în japoneză la copac? nciui! mai nou e pasionată de limba japoneză, nu ştiu de unde vine asta şi inventează cuvinte ca un gâdilici pentru urechile noastre de adulţi, şi ne întreabă dacă ştim ce înseamnă, noi nu ştim, şi tot ea ne zice de unele, de altele, din limba vorbită la polul nord, din căpuşorul ei de 4 ani acuşica.

I-am promis girafe din lemn, de pus la colecţia ei, are girafe depestetot, au nume, au personalităţi diferite, unele s-au rupt, sunt în raiul girafelor, altele s-au umflat de la apă, şi de-atunci nu mai fac baie deloc, stau aşa.

Era cât pe ce să nu găsim nicio girafă azi, câţiva negustori înfriguraţi îşi închideau tarabele, staţi puţin, mai lăsaţi deschis, aveţi girafe din lemn? tati, tu du-te la aia din deal, întreabă acolo! fâş, fâş, căruţul lui Andrei pe zăpadă, aveţi girafe aici? daaa?! ce bine! dar nu le mai scoateţi din cutie? vă rugăm, vă ajutăm noi să le căutaţi, n-am reuşit să mai scoatem cutia cu animale din lemn de sub alte cutii, ce păcat, uite, vino aici, aici au, doar una, o luăm, am zis amândoi în cor, uite, Eli, îţi place? e galbenă! vezi c-am găsit? ţi-am promis!


Alb, Slănicul nins, cazinoul, respirăm, e frumos, ciudat de frumos, amorţit, globurile albe de la felinare, bănci curbate, noi patru, uite, brazii, îţi plac? nu-i vede că-i ceaţă, dar vrea să ne bulgărim, să alergăm, Andrei a adormit în căruţ, cu ochii lui mari, somnoroşi, într-un vis cu surioare şi girafe şi zăpadă.

Alba ca zăpada povestită pe drum înapoi, de ce a murit mama ei, şi mama Cenuşăresei, eu nu vreau mamă vitegă!

Doar ca să nu uităm!

Pe lângă rude, părinţii lui, verişori mici, prânz, maşinuţe înşirate pe covor, 2 ani de la amintirea ei, mamaia tatălui, care nu l-a mai apucat pe Andrei, nepoţel mic, păpăcios de colaci, pe lângă toate astea, noi singuri, cu ei, copiii, ca o familie a noastră, ca un cerc bine închis!

lumea lor

20 ianuarie

Ieri spre balet, am trecut pe lângă mitingul din centrul oraşului:

ce fac oamenii ăştia aici? protestează, Eli! da` de ce potestează? ca să avem o ţară mai bună şi mai frumoasă! da` ţara noastră nu e frumoasă? 


Am grăbit-o spre cursuri şi nu i-am mai spus nimic din ţara noastră, a oamenilor mari şi trişti, am lăsat-o aşa, numărând câţi paşi facem de pe-un trotuar pe altul ca să traversăm strada.

Azi la grădiniţă am lăsat-o plângând, după atâta vreme nu înţelege mare lucru din acel loc, copii care se împing şi ţipă, ingrijitoare nervoase, statul pe scăunel nonstop, de asta vreau o altă ţară, draga mea! şi cred că ceva nu-i place acolo, sunt sigură pentru că iar a început să-şi roadă unghiile.

Acasă rămân doar cu Andrei, 8 kilograme de alint şi de râs, vorbăreţ, gălăgios, mâncăcios de banane şi avocado, în ciuda sfaturilor mamei mele, născutăîncincizeci, dă-i băiatului mâncare serioasă, ce-s astea???

Andrei e tenor, ori comentator sportiv, îi plac păsările, copacii, şi să vorbească uitându-se pe la icoane, bunica zice că-l face manager, preot, sau ca Mircea Badea. Se bâţâie în picioare şi ar vrea jos pe covor, direct în joaca Elizei.
 Se joacă mult cu avionul lui roşu, e fascinat, iar atunci tot bunica îi spune că se va face pilot, şi poate o s-o plimbe şi pe ea printre nori, la clasa întâi...

Lucian vine obosit din delegaţii, nu apucăm să vorbim multe, doar să râsu-plânsu de mesajele celor ce sunt în stradă, că românul s-a născut scriitor de pancarte, apoi adormim pe lângă copii, le vrem o ţară mai bună, a lor, cu bun simţ şi bunătate, mâ gândeam azi la băieţii care se împingeau fără rost în peretele grădiniţei, cum le va fi mai târziu în ţara oamenilor mari, ce şi unde vor scrie.

Aş vrea o plimbare luungă pe undeva, sau aş vrea primăvară. Sunt zile când Andrei nu prea doarme, ca azi, am citit, ne-am ţinut ocupaţi unul pe altul, uite, vezi, animalele! broas-ca! oac! oac! el râde şi bate cu degetele răsfirate pe cartea lucioasă, Eliza e tot geloasă pe el, deşi când ea e acasă, ea e buricul pământului nostru, n-ar avea motive, dar totuşi îmi zice că o doare sufletul când ţipă Andrei şi să-l duc în cealaltă cameră.

Mă împart lor, deşi aş vrea pentru mine doar o plimbare, printr-un sat, la munte, sau să alerg, să alerg, mă simt amorţită şi nelaloculmeu. 

Azi ne-am făcut poze. De ianuarie 20. O zi oarecare din viaţă.

combination

colorat

19 ianuarie

traistă de mers la bibliotecă după cărţi

şi ponei curcubeu,

la cerere

                                                                   for my favourite girl!

care nu ştie nimic de ţara asta de doilei şi de revoluţii

declaraţie

18 ianuarie

declaraţie azi, la grădiniţă, când vorbeam cu Tiberiu, colegul ei, 

 mama, eşti frumoasă când eşti veselă!

parcă eşti o iernicică!

Suntem bine, obosiţi, am fi vrut bilete la Spărgătorul de nuci.

Andrei vorbeşte ceva ce noi înţelegem: apa, papa, aha, ahi, stă cu linguriţa ridicată în mână ca Ştefan la luptă cu sabia, ţipă şi vociferează toată ziua, îi place să mănânce, să mă prindă cu mâinile de obraz, şi să dansăm, mai ales tarantelle napoletane, stă cu mânuţa în mâna mea şi ne învârtim, iar el râde, e vesel, şi bucuros când ne vede.

aseară a nins frumos la noi!

hibernare

17 ianuarie

frig, drumul până la grădiniţa Elizei e lung, pe lângă fabrici vechi, rămase nedemolate, pe lângă turnuri cu fum înecăcios de amoniac, gustul specific Bacăului, cu băbuţe pe la geamuri ponosite, geamuri cu perdele negre, cu ceaţă, cu zgribulit

mama, ţine nasul în fular, la cutie! şi mâinile în buzunare!

eu vreau să crească o iarbă frumoasă şi să mergem la pădure!

o să mergem, acum e încă iarnă...

m-a apucat melancolia azi. 

atât.

 hibernez în casă cu amândoi.

 îi iubesc.

vreau cărţi noi şi drumuri lungi cu maşina.

two soul moments

16 ianuarie

Eliza la orele de balet

Andrei la baie

2 fotografii de azi
care mi-au umplut ziua de drag