Măritiş cu domnul Galben

Vârtej de zile.

Eliza se desenează pe ea de mână cu Andrei. Sunt două figuri albastre, cu mâini prelungi şi cu zâmbete arcuite dintr-un creion moale.

Ea se joacă de-a mama, şi-şi pune inelele mele, i-am zis să nu le piardă, şi mi-a răspuns că eu am deja unul. I-am turuit repede despre inelul verighetă, că are şi mama şi tata, şi când va creşte mare, se va îndragosti, se va căsători cu un băiat şi vor avea şi ei inele verighete, şi o casă, şi copii.

I-a plăcut povestea, că râdea în colţul gurii, şi a vrut să se căsătoiască cu tata. I-am zis că nu se poate şi a plâns. Până am curăţat eu cartofii, ea a renunţat la idee, şi a fost de-acord cu un băieţel, care acum e la mămica lui şi ea e la mămica ei. Încă.

Am întrebat-o, soacră ascunsă genetic, cum vrea să fie baiatul de care ea o să se îndragostească, (şi asta ca să treacă mai repede gătitul legumelor, şi ca să mai vorbim şi noi ca între fete). Şi mi-a răspuns repede şi sincer: Să fie...BUCUROS!

Amin!

A mai adaugat ca vrea să aiba ochii galbeni, şi păr galben, şi gura galbenă. Cununa-o-aş cu soarele! Sper să nu fie vreun chinez îndepărtat...