Puţină filosofie

Eliza m-a întrebat aseară de ce visează ea.

 I-am spus că toţi oamenii visează atunci când dorm. I-a enumerat pe cei ce visează, adăugând şi câteva păpuşi, şi nu am contrazis-o.

M-a întrebat apoi ce visez eu şi i-am răspuns că o visez pe ea, lăsând coşmarurile şi neliniştile la o parte.

- Şi cum mă visezi pe mine?

- Păiii, te visez cum te joci, sau cum mergem noi la mare, am bâguit eu...

- Şi mai cum mă mai visezi?

- Cum o să ai grijă de Andrei şi o să-i dai jucării...nu ştiam ce să-i mai povestesc.

 Pe Eliza o visez de fapt vag, e în subconştientul meu mereu, de multe ori trebuie să o salvez sau să am grijă de ea în visele mele, ceea ce e normal, e grija şi dragostea transpuse în somn.

Am încercat să schimb subiectul, dar nuuu...

- Şi cum mă mai visezi tu pe mine? mă întreabă în continuare ca şi micul prinţ

.....



Nu am avut timp de povestit toate visele şi visurile mele în ceea ce-o priveşte, a adormit, strângandu-se în mine şi în lumea ei de vise.



- Tu cum ne visezi pe noi, micule prinţ?...