atunci si acum si la anul

acum un an de 8 martie

 anul acesta de 8 martie

anul viitor de 8 martie

te iubesc, băiat dulce, cel mai bun dansator de tango!

4

magic, rotund, cardinal, minunat!

La mulţi ani, draga noastră!

7

Curcubeul, săptămâna şi arpegiul nostru.

Andrei la 7 luni,

 desenat de Eliza.

39 cu 4 şi 36 cu 6

5 ianuarie

au venit bolile, înciudatele, că prea ne era a bine şi a sănătate, of, entercolitele şi faringitele, de înfierbântat fetiţă mică, speriată, de ţinut mamă trează, acolo, cu mâna pe frunte, cu urechile la celălalt, şi mai mic, de mângâiat, nedormit şi liniştit, de alungat cu siropuri şi huşi, huşi pe geam, fugi de la noi, boală urâtă, n-avem copii de dat pe mâna ta, lasă-ne cu 39-ul tău gradat, tremurat.

vrem alte cifre, 

36 cu 6, de zis La mulţi ani, cântat pe şoptite, de sub pătură, 

La mulţi ani, tata! e ziua ta, faci muulţi ani, e mult de numărat până la 36, eu am numai 3,

 şi La mulţi ani, Andrei, frăţiorule, tu ai 6 luni, 

fix azi,

 zi cu 5, 

norocoasă, bucuroasă...

i-am făcut o carte, cu declaraţii, cu desene de mamă nepricepută, dar după spusele ei, de dragoste fiicească, că îl iubeşte pe tata cel mai mult, că el o alintă mereu şi mereu şi mereu...

i-a dat-o aseară, el a zâmbit la fiecare desen, ea l-a pupat şi i-a încălzit obrajii de febră, 

mai mergem să mâncăm cu beţele? aşa era vorba, de ziua lui duce fetele la restaurant chinzesc, 

nu, tati, eşti tare bolnavă, când o să te faci bine...

dar atunci nu mai e ziua ta, 

ba o să fie, o s-o mutăm...

La mulţi ani, bunul meu, drag, că ne-a fost să tot fim împreună, să ne despărţim, să ne-mpăcăm, să facem copii frumoşi, să trăim fiece zi, eu cu-ntrebări, cu planuri, cu visuri, tu cu picioarele pe pământ, balansul meu, capricorn raţional, cerebral. Liniştea mea, încrederea, farmecul zilelor cu zăpăceala firii tale, fără de care n-aş mai putea trăi.

Si la multe luni, boţ mic, Andei răsfăţat, rotundul meu, împlinirea şi perechea copilăriilor noastre, băiatul meu, să creşti mare şi simplu, modest, iubitor, deschis tuturor, la toate, la tot! Si sa ma chemi oricand vei avea nevoie de mine, asa cum o faci acum, gangurit, bisilabic, apasat, mam-mam!

Vă iubesc, să-mi fiţi sănătoşi!

a venit

Sfântul nostru drag, ocrotitorul familiei noastre, chipul blândeţilor, Nicolae.

Oare cum e să fii împreunăvorbitor cu îngerii, 

 să fii mereu darnic şi dăruitor de bunătate, aşa cum e doar bunul Dumnezeu, prebunul ierarh Nicolae...

e greu să fii bunul om?

azi,

bucuroasă, bucuroasă, bucuroasă!

5 luni şi-o păturică

colorată

de pus sub brad, de mers la iarbă verde, de învelit băieţel cuminte

made by mama, with Love!

to name somebody

is magic!

aş fi vrut:

Anghel, pentru că e poetic, protectiv, celest

Nicolae, pentru că e sfântul meu drag, drag

Dragomir, pentru slava limbii slave

Silviu, pădurea mea iubită, nume masculin, bărbătesc

Radu, pentru bucuria fratelui meu mijlociu

Gabriel, pentru că e dulce, misionar

şi a rămas Andrei

Andrei, fratele meu cel mare, cel care mi l-a botezat,

Andrei, pentru că e nume de bebeluş, nume blând, sonor, tril, nume de luat în braţe, de alintat, de strâns la piept...,

Andrei, frăţior, căpuşor rotund, obrăjori bucălaţi, bun şi cuminte, sufletul nostru.

Ecaterina

Mereu mi-a fost teamă să nu spun aceleaşi cuvinte ca ceilalţi, cuvinte pe care le auzi, le citeşti, le transformi în tine, le laşi la dospit, şi apoi le frămânţi, le scoţi în tăvi lungi la copt, or fi aceleaşi, spui la fel, unde eşti tu, ce e al tău, cât te repeţi, care cocă e a ta, şi unde e plămada inimii tale...

Cuvintele Alinei
 au sunat ca un ecou toată ziua în mine, şi-am vrut să scriu despre ea, bunica de la ţară, de la ţara mea, ţara dintr-un sat din Moldova, un sat în care ajungi coborând un deal, sus în deal e cimitirul, apoi prima casă e a buncilor, ei acolo au rămas, înveliţi, în vârful dealului. Poate privesc la gospodăria lor pământească, de acolo, dintr-o ogradă cocoţată în nori.

Mai merg acolo, în acelaşi sat stau acum părinţii mei, în altă casă. În cea a bunicilor îmi stau unchii, dar nu mai e cum a fost, bunica n-avea hidrofor, nici antenă tv, uliţa e îngustă, casa e mai mică, copacii tăiaţi. Ea avea pod plin cu hulubi, avea beci în care coboram după ulcelele de smântână, avea pat mare sub măr sântilesc, duulce, avea gospodărie şi treabă.

Era altfel decât bunica cealaltă, mama mamei era micuţă, rotofeie, femeie muncitoare de peste Prut, cu obrajii roşii şi mers legănat. Bunica de la ţara mea, mama tatălui avea altă alcătuială, femeie înaltă, voinică, ochi albaştri, albaştri, glumeaţă şi veselă.

Acolo timpul era mai cu negrabă, aveai vreme de toate, până la prânzul cel mare, când răsturnai mămăliga pe masă, afară, parcă ai trăit o viaţă.

Vacanţele noastre acolo erau, bunica avea orătănii multe, iepuri de mă uita Dumnezeu pe lângă cuşca lor, dându-le morcovi, gânsacii de care mă feream, şi care mă ţintuiau prizonieră în casă când ei erau slobozi prin curte, porcii care-i guiţau bunicii şi prin visele ei, că tare bătaie de cap avea cu lăturile lor, şi mereu îi certa că nu se mai satură, aracan de mine, că nu mai pot, bată-vă să vă bată, porcii pe care i-am văzut fugăriţi de ignat, şi m-am ascuns în cămară cu mâinile la urechi să n-aud cum îi taie, iapa bunicului, Doina, care mânca, săraca, bătaie, când bunicu se aghezmuia, na, boalo, ce ai, mergi!
şi ea nu trăgea nicun pas când îl simţea cu glasul schimbat. Iapa care făcea mânzoci şi ţopăiau prin ogradă, şi eu după ei.

Bunica avea vaci, cu viţei care gemeau-mugeau pănă venea mama vacă de la cireadă, şi număram cu ei orele până seara, că mi-era milă că le-o fi foame, şi apoi mi-era milă de ei şi că trebuiau să aştepte, întâi mulgem vaca, apoi lăsăm giţelu să sugă, şi abia aşteptam să tragă bunica laptele în găleţi, ţăr, ţăr,ţâr, hai odată, ca să văd viţelul cu capu lui creţ înfulecând ugerul şi împingând pe sub burtă.

Găini, cocoşi arţăgoşi, gâşte leşeşti care săsăiau toată ziua pe sub agud, agudul copilăriei mele, mare, rotund, cu crengile numai bune de apucat, de cules negru dulce, de mânjit pân` la coate, şi hlizit cu fraţii printre dinţii negri de zeamă.

Ţara copilăriei mele, cu mirosul ei de foc, de sobă, de pătrunjel verde adus în şorţul bunicii, aruncat peste ciorba zdrenţuită c-un ou, acră cu borş de putină, turte, cozonaci învârtiţi în albia de lemn, cât aluat, ce puternică e bunica de-l frământa atât, stafide furate, apoi tăvi răsturnate, mirositoare, şi-acoperite, e vinerea mare, nu mâncăm pân` la Paşte.

Postul bunicii şi spovada noastră la biserică, râzând de întrebarea părintelui dac-am minţit, sau furat, mătănii făcute la icoana din colţ, cea cu sabia lui Sf. Dumitru, hi, hi, pe sub barbă, şi ochii bunicii serioşi în spatele nostru. Paştele din sat, cu lumini una după alta pe uliţă, apoi a doua zi toţi schimbau bunăziua cu Hristos a înviat! Şi...Adevărat a înviat, mătuşă Tincă!

Aşa îi spuneau oamenii care treceau pe la poarta ei verde.

Miros de muşeţel prăfuit în şanţul din faţa casei, colorado dungat, alungat cu băţu` de prin cartofi, prune rotunde, lunguieţe, via bunicului, de numaiştiu câte rânduri, de culegeam la ea toţi copiii satului, boabă cu boabă, să nu părăduim vinul moşneagului hapsăn, bunica iertătoare, mângâietoare, nopţi lângă ea, în patul ei mic, cu miros de vestă de lână, şi cu poezii dintr-o altă copilărie, cea a ei, a războiului, cu prima mea rugăciune învăţată şi repetată sub plapumă, câinele care bătea noaptea pe-afară, oare ce-o fi, cocoşii de dimineaţă, eu la căldură şi bunica de mult coborâtă la treabă.

Copiii din sat, fetele, cu tălpi goale, frumoase, acum necăjite şi c-o droaie de copii şi ele. Dimineţi în care duceam vaca la cireadă, departe, pân` la iazul cel mare, şi soarele răsărit roşu şi rotund, de-l lua vaca în coarnele ei rostogol, morcovi scoşi din pământ, jumătate în mână, jumătate rămasă încăpăţânată acolo, drumul satului unde ni se lungeau ochii după mama şi tata, care nu mai veneau, fântâna cu roată, prea mare, de o trăgeam eu de două ori în sus, ea o dată pe mine-napoi, apă rece, zmeuriş, fructe crude, de strivit acru-ntre dinţi, pierdevară prin cimitir după nuci.

Copilăria la ţară era ca o medalie, veneam în septembrie arşi de soare şi parcă mai înalţi pe lângă copiii blocului, albi, rămaşi la asfalt. Noi eram mai vânjoşi, călărisem un cal, mâncasem brânză scursă pic, pic, la streaşina casei, ne tăvălisem în fân întors la uscat.

Acolo au rămas toate, ghem, adunate, ca lâna bunicii din coridorul răcoros, şi răsetul ei, şi blidele spălate de nepoată harnică şi multăudată şi fântâna de la intratrea din sat, unde mă cocoţam să mă uit înauntru şi să cred că-s drăguţă aşa, cu norii în cap, răsturnaţi.

Mămăliga cu lapte mâncată seara, cu ochii lungi, obosiţi de peste zi, la fluturii care se roteau aiurea pe lângă becul din colţul acoperişului, teama de broaşte săltăreţe pe prispă, săritură de uriaş ca să intru în casă fără să mă mănânce vreun brotac, greierii serilor de iulie. Toate au rămas acolo, într-un acolo care azi nu mai este, şi nici ea.

Ecaterina, cea cu ochii senini, frumoşi până la capătul capătului. Mă bucur că şi-a văzut nepoata, era ca un moş crăciun cu părul ei alb şi ochii albaştri.

Poate că e pe la Sf. Petru, cel pe care-l striga să vină în vreme de boală, şi poate paznicul celordesus îi zice aşa:

- Hai, măi Tincuţă, ia fă nişte cozonaci de ăia buni, cum numai tu ştii să faci!

inventar de prietenie

o broşă croşetată,

brăţări friendship,

o pictură foarte, foarte naivă,

o felicitare, paper card

toate home(hand) made

and a BIG, HUGE SMILE!

(soul made)

doar pentru ea, draga mea Mihaela!

prietena Elizei, care face prăjituri buune şi care se dă cu noi cu săniuţa

Happy birthday!

pentru Mihuţ!

3 luni şi toamnă

Andrei a împlinit 3 luni.

3 luni de când e cu noi, şi parcă e dintotdeauna aici, nedezlipit, alipit şi iubit.

El e mezinul casei, băieţelul casei, mic boier alintat de soră şi mamă. Fără griji, cu lapte din belşug, cu poveşti spuse la culcare şi dans la amiază. Râde, se gâdilă, se întinde, se arcuieşte, e bursucelul nostru, mângâiat pe creştet, pe tălpi, pe obrăjori.

Andrei e cuminte, e calm, nu-i place agitaţia şi zgomotul. E la fel ca şi în burtică, liniştit şi blând cu mine. Nu mă supraoboseşte, nu mă solicită la extrem. Creşte, se creşte de la sine, ca o alunecare firească a lucurilor, e mai uşor, e mai aşezat timpul cu el.

La Eliza eram pe fugă şi cu emoţii în fiecare zi. Co-sleeping, purtat în braţe, răsfăţ şi huzur, iar eu frântă.

El nu. Nu vrea să adoarmă în braţele mele, nu vrea nici în patul mare, îşi preferă pătuţul unde se culcuşeşte şi se adoarme. Acolo unde se amuză cu mâinile şi păsările care zboară în cerc colorat.

El are o lume fascinantă.

 Culori, muzică, trăncănit de mamă, clinchet de râs spre seară, când vine Eliza acasă, iar tata încheie rotund ziua, întrebându-l serios: ce mai faci, măi, bărbate?

La 3 luni îşi aduce sora de la grădiniţă, foşnid peste frunzele de toamnă cu căruţul lui, urmărind deasupra capului frunzele de castan. O urmăreşte peste tot şi-i soarbe fiecare vorbuliţă şoptită sau ţipată în ureche. Ea îi spune poezii, el îi răspunde gângurind, şi vorbesc amândoi, iar nouă ni se umple sufletul că e casa PLINĂ de copii.

Andrei la 3 luni îmi zâmbeşte într-un cod secret de iubire.
Mamă-fiu.

De parcă noi doi ştim toate secretele universului. Şi mă topesc, şi parcă alunec pe un fluviu cald, de magmă fierbinte, de dor, de iubire.

Şi nu mă mai satur, şi mi-e teamă. Că nu voi mai avea altă sarcină şi altă bebeluşenie, că trec foarte repede, că nu mă lasă timpul ăsta să le ţin în loc, nic nu aş vrea să le ţin, doar că mi-e ca un fel de jale că trec, că vin alte etape, şi trec şi ele...sau poate că am intrat eu, odată cu naşterea lui, într-un con de preamultsuflet şi preamultăiubire.

Dragul meu!

Copaci cu degeţele

Azi a vrut să picteze cu degetele. Ca atunci când era mică.

Şi am făcut copaci de primăvară.

Apoi a amestecat culorile, bucuria ei...

şi au ieşit aşa...

Îi trimitem departe, departe, până la Diana, o fată frumoasă şi cu suflet mare.

La mulţi ani, Dia!

8 martie

La mulţi ani!