despre Andrei

Ieduţ ţopăit, meloman, alintat, uşor timid la chipuri frumoase de fete, femei, îşi apleacă într-o parte capul atunci când se emoţionează, exact ca mine, bucăţică de-asemănare.

Azi i-am arătat lumea, o parte din ea, un petic de iarbă uscată şi caldă, moale de prins răsfirat printre degete. Cu soare prin gene, prea noul, după o iarnă prealungă de cărtiţe amorţite.

Cirip şi cirip, copacii, înaaalţi, coaja lor nu e moale ca iarba, e altfel, paşi de militar la paradă, unu-doi-unu-doi, un ocol pe după un brad şi iarăşi în fund pe iarbă.

Mă bucur să-i arăt cum e viaţa, să văd cum o pipăie şi vorbeşte cu ea, curgător, printre cei patru dinţi.

Prin copii trăieşti încă o dată, te bucuri mereu şi mereu, n-ai cum altfel.

Aici, într-un parc, un băieţel vedea primăvara, râdea;
în altă parte, alt băieţel mânca pe malul Dunării cartofi copţi,
în altă parte, sigur, un alt băiat mic descoperă lumea. Pas cu pas, gângurit cu gângurit, cu mama alături, mama arac, arac de răbdare.

ce visează Andrei

 că merge pe-un cal, cu miros de rochia mamei, di, dii!

somn de amiază

când dinozaurii pupăcioşi, somnoroşi
îmi adorm copilaşii

Somn uşoooor!

to name somebody

is magic!

aş fi vrut:

Anghel, pentru că e poetic, protectiv, celest

Nicolae, pentru că e sfântul meu drag, drag

Dragomir, pentru slava limbii slave

Silviu, pădurea mea iubită, nume masculin, bărbătesc

Radu, pentru bucuria fratelui meu mijlociu

Gabriel, pentru că e dulce, misionar

şi a rămas Andrei

Andrei, fratele meu cel mare, cel care mi l-a botezat,

Andrei, pentru că e nume de bebeluş, nume blând, sonor, tril, nume de luat în braţe, de alintat, de strâns la piept...,

Andrei, frăţior, căpuşor rotund, obrăjori bucălaţi, bun şi cuminte, sufletul nostru.

little feet

Bring us back the AUTUMN!

Nu vreau să ne fulguie fulgii!!!

Vreau să ne mai frunzăie frunzele pe umeri, pe sub paşi...!

Unde e toamna?

foto:
ce să faci în timp ce aşezi hainele în dulap

inspired by little Mila

Mulţumim, Simona, pentru hăinuţele frumoase!

3 luni şi toamnă

Andrei a împlinit 3 luni.

3 luni de când e cu noi, şi parcă e dintotdeauna aici, nedezlipit, alipit şi iubit.

El e mezinul casei, băieţelul casei, mic boier alintat de soră şi mamă. Fără griji, cu lapte din belşug, cu poveşti spuse la culcare şi dans la amiază. Râde, se gâdilă, se întinde, se arcuieşte, e bursucelul nostru, mângâiat pe creştet, pe tălpi, pe obrăjori.

Andrei e cuminte, e calm, nu-i place agitaţia şi zgomotul. E la fel ca şi în burtică, liniştit şi blând cu mine. Nu mă supraoboseşte, nu mă solicită la extrem. Creşte, se creşte de la sine, ca o alunecare firească a lucurilor, e mai uşor, e mai aşezat timpul cu el.

La Eliza eram pe fugă şi cu emoţii în fiecare zi. Co-sleeping, purtat în braţe, răsfăţ şi huzur, iar eu frântă.

El nu. Nu vrea să adoarmă în braţele mele, nu vrea nici în patul mare, îşi preferă pătuţul unde se culcuşeşte şi se adoarme. Acolo unde se amuză cu mâinile şi păsările care zboară în cerc colorat.

El are o lume fascinantă.

 Culori, muzică, trăncănit de mamă, clinchet de râs spre seară, când vine Eliza acasă, iar tata încheie rotund ziua, întrebându-l serios: ce mai faci, măi, bărbate?

La 3 luni îşi aduce sora de la grădiniţă, foşnid peste frunzele de toamnă cu căruţul lui, urmărind deasupra capului frunzele de castan. O urmăreşte peste tot şi-i soarbe fiecare vorbuliţă şoptită sau ţipată în ureche. Ea îi spune poezii, el îi răspunde gângurind, şi vorbesc amândoi, iar nouă ni se umple sufletul că e casa PLINĂ de copii.

Andrei la 3 luni îmi zâmbeşte într-un cod secret de iubire.
Mamă-fiu.

De parcă noi doi ştim toate secretele universului. Şi mă topesc, şi parcă alunec pe un fluviu cald, de magmă fierbinte, de dor, de iubire.

Şi nu mă mai satur, şi mi-e teamă. Că nu voi mai avea altă sarcină şi altă bebeluşenie, că trec foarte repede, că nu mă lasă timpul ăsta să le ţin în loc, nic nu aş vrea să le ţin, doar că mi-e ca un fel de jale că trec, că vin alte etape, şi trec şi ele...sau poate că am intrat eu, odată cu naşterea lui, într-un con de preamultsuflet şi preamultăiubire.

Dragul meu!

Împletituri

Împletituri de fire colorate, legănate, gângurite, adormite.

somn de paradis pierdut

sssss, se doarme, cu perdele trase, cu oftat mic din cand in cand, cu surasuri si rasete scurte, cu bujori lipiti de pielea mea si cu inimi batand sincron, ca intr-o mare, mare dragoste celesta.

cineva a vrut sa-mi dea un cantar pentru bebe. nu vreau cantare, grile de crestere, curbe, tabele, retete, program, safturi.

vreau sa traim li-beri!

din playlistul lui Andrei: Karunesh, Yanni, Enya, Dan Gibson.

Nu se împarte, nu se desparte

Nu am depresie postnatală clasică, e doar un tremur aşa, în colţul ochilor, ca în desenele japoneze când plângi, dar nu plângi. E ca o sfâşiere în două, şi ca o bătălie dusă cu dragostea imensă pe care o simt. Eliza e cuminte, vine cu scaunul după mine ca să-l vadă pe Andrei adormit pe umărul meu, e ca o a doua mămică, ea vrea să spele hăinuţele şi să-l schimbe, dar se uită luung dacă îi vorbesc lui prea dulce. O alint şi pe ea, şi-o iubesc, dar nu mai e ca înainte, nu mai avem noi două timp berechet de joacă şi de plimbări. Parcă o dau la o parte şi mă dor toate pe dinăuntru de jale.

Încerc să găsesc un echilibru de timp, deşi balanţa înclină mai mult spre scâncetul mic şi spre mâinile neajutorate. Sper să găsesc liniştea împărţirii la doi. La două suflete.

Andrei e cuminte, noaptea se trezeşte şi caută cu barba tremurândă sânul, apoi adoarme. Eliza e în pat lângă mine, nu-l simte. Suntem toţi trei într-o cameră, cu miros de copilaşi, şi cu o lună prea curioasă, mare şi galbenă în faţa geamului nostru.