Doar ca sa nu uitam

duminică, 12 februarie 2012

prinşi împreună

Staţi mai aşa, să vă prind împreună!

ne spunea Eliza aseară când ne făcea poze cu telefonul, noua ei pasiune.

Adică să ne prindă unul lângă altul măcar seara şi măcar în weekend, mamaşitata, entitatea ei de alintare şi de supravieţuire. Şi click, un flash de bliţ în ochi, noi doi zâmbitori, iar ea mulţumită, plecând să caute altceva de pozat.

Un click ca acum 13 ani. La fel. Staţi împreună să vă fac o poză! prima noastră fotografie, făcută de Aşha, o fată simpatică din Slovenia.
Eram în Apuseni, eu într-o tabără de poezie, el c-un grup de speologi pe la Cetăţile Ponorului şi hai cu noi să vezi o peşteră, şi-am mers, deşi nu-l cunoşteam, nu-i cunoşteam bine, iar pe drum ne-au pus slovenii ăia să le cântăm imnul nostru de stat, că erau curioşi cum sună, dar nu oricum, solemn, sus, cocoţaţi pe-o buturugă, în pădure, şi vară, şi fără hihihi, să cântaţi serios, apoi fotografia Aşhei. El cu rucsac, ochelari, şi dejaluleadupămine, eu cu ie, sălbatică şi încercând să vorbesc în engleză.

Aseară am fost în oraş fără copii. La o ceainărie unde s-a cântat folk.

Am vorbit despre noi, şi cum stăteam pe canapea eu cu capul pe umărul lui, ca îndrăgostiţii, am râs, că nu ne era la îndemână să mai stăm aşa, că parcă am fi actori într-un film care nu-i al nostru, al nostru e altfel, zi de zi: motooor! dubla unu, creşteţi copiii, dubla doi, staţi cu copiii, dubla trei, atenţie, copiii!, acţiune, dramă, sf., fantastic, de toate la un loc.

Dar ne-am simţit bine în filmul de aseară, cu ceai Buddha`s Inspiration, cu timpul nostru compromis pentru câţiva ani, că mă bucur că-l am pe Andrei, că am un băiat, că acum 4 ani mergeam la spital s-o nasc pe Eliza, că mi-ar fi plăcut să cunosc pe cineva care să-mi cânte la chitară, dar îţi cânt eu la muzicuţă, muzicuţa nu-mi place, e neserioasă, că vioara e tristă, că e bine că ne mai ajută mama, că am vrea să vedem iar Italia la vară, după ce-i ducem pe ei la mare, despre universuri paralele, şi găuri negre, şi găuri de vierme, şi noi mai bătrâni printre atâţia tineri folkişti, despre iarnă, cum n-aş fi putut locui în Canada, aş fi fost mereu deprimată, despre guvern, despre Huston, drogată, despre alte şi altele.

Stay closer, to take you a picture! ne-a zis Aşha acum mulţi ani, a picture pe care noi n-am mai văzut-o. Dar ne-am imaginat-o. Poate dacă nu cântam Deşteaptă-te, române! acolo sus pe buturugă...n-am mai fi acum aici, Andrei şi Eliza n-ar mai fi fost. Poate alte porţi s-ar fi deschis, şi-am fi ales diferit, un alt univers, paralel, altul, cu alt timp, alt film.

Dar ne e bine aşa cu noi doi. Putem fi cum suntem cu-adevărat, reali, cu bune şi rele.
Cu bunele şi relele noastre de zi cu zi.

Fă-ne o poză, Eliza, uite stăm aproape unul de altul, mamaşitata!

grămadă

de zile,

de zăpadă,

de ore,

de frig,

de vase,

de haine,

de jucării,

de cărţi,

unele peste altele,

amestecatele

grămadă de suflete, la amiază, unul lângă celălalt, lângă celălălalt, lângă celălalt...

sâmbătă, 11 februarie 2012

Simfonia iernii

Când eram mici, mama ne spunea că erau unele ierni de treceau caii peste gard cu tot cu căruţă, iar oamenii îşi săpau tuneluri să iasă din casă. Noi râdeam şi nu o credeam.

Frig. Cumplit. Îl urăsc. Dacă nu erau copiii, m-aş fi deprimat de tot, dar cu ei nu am timp de asta. Închid ochii şi-mi spun că va trece, va mai ţine puţin, un timp, câteva zile, săptămâni. O să trăiesc primăvara asta ca niciodată. Ca să mă răzbun.

Am ieşit din casă. Cu maşina tanc, de potrivit pe şenalele drumului. Nu poţi merge la stânga sau la dreapta. Amândouă unalângăalta în spate, cu geamuri îngheţate cu flori. Geometrice. Joaca naturii.

Am fost la ceai. Simfonia iernii. În ceainic alb, aburind în mijlocul mesei. Toţi trei. Cu Eliza dansatoare prin ceainărie, şi clinc, clinc, linguriţe mici învărtite. Linişte înăuntru, din asta e făcută viaţa, mici momente de relaxare, nu? Nu e doar spălat vase şi dat cu aspiratorul. Mama şi tata vorbesc, duminică e muzică folk tot aici, poate venim, poate nu, de ne-ar lăsa ei. Ea râde. Ca un clopoţel.

Înăuntru miroase de plante. E cald. Muzică.
Dar afară e iarnă cât casele, cât vezi cu ochii. Îşi sapă oamenii tuneluri ca să poată ieşi. Sunt cârtiţe sub pământ. Au îngheţat toate, marea, păsările, animalele. Trec căruţele peste acoperişuri, nu mai ştii pe unde e drumul. E înecat totul.

Să mă crezi, draga mea, chiar aşa a fost.

vineri, 10 februarie 2012

Do you eat cakes, my pony?

sunt cu migdale şi cu struguri,

papă, e ziua ta!

plastilina mai veche, întărită, am înşirat-o pe aţă
colier de bomboane, bonus din partea cofetăriei

mulţumesc pentru prăjituri, eşti cel mai bun cofetar, dulcea mea!

Make a book

din proiectul 5 zile fara Facebook

FishBook

fiecare obiect pierdut în apă are povestea lui

spre amuzamentul Elizei

Tort şi pantofi, vrăjitorule!

Peste câteva zile e ziua ei, vrea un tort în formă de inimă şi pantofi, dar, Eliza, pantofiori acum în miezul iernii, e frig afară, n-ai cum să-i porţi ! până la vară, o să-ţi fie mici! (eu, hapsână cu papucii copiilor care au picioare magice, magice şi cresc imediat câte un centimetru, doi, cât mama nu vede), ba îi port prin casă, şi la balet!

Peste câteva zile e ziua ei şi urma să scriu atunci despre ea, fata noastră, a mea, a mamei, agăţată de mine, contopită, umbră peste tot, alintată, năzdrăvană, şugubeaţă. Mânz nechezând prin urechile mele, ied ţopăitor aicişiacolo, breakdance, bellydance, balerina dance, suav, delicat, cocoţat. Cea care mă imită, mă încurajează, mă sfătuieşte, mă acaparează. Timpul meu de peste zi, de peste noapte, discuţia mea, alinarea, emoţia. Inventatoare şi născocitoarea jocului nostru, a haosului nostru. Sora mai mare, iubitoarea, geloasa, amestec de stări pentru grăsunul ei, fratele ei, beibile ei. Distracţia lui, clovnul lui, veselia lui.

Fata noastră cu ochii albaştri doar vara, când încep să se schimbe în verde, e semn că e toamnă, apoi o iarnă luuungă. Cu ochi lucitori, a veselie, sau rotunzi, aţintiţi, a supărare şi nerv, sau alungiţi galeş, a minciunică turnată frumos pentru noi. Slăbătură de aproape 15 kg. nu mănâncă pentru că e balerină, şi-apoi nu-i place aiaşiaiaşiaia, adică tot ce-i gătit mai cu drag. Cu părul lin, liniştit, când doarme de-a stânga mea, eu la mijloc şi Andrei la dreapta, toţi trei, noapte de noapte, ghemuiţi, picioare peste spate, mâini pe după gât, cap în perna mamei, sau cu păr ciufulit, săltăreţ, zburător, în joaca ei de peste zi, în sus şi în jos, şuviţe de spicgalbenmaroniu, schimbător şi el după soarele de afară.

Cu prietenii, cei reali, bunica şi unchii ei dragi şi mătuşile, adică toată lumea ei dragă, şi cu ceilalţi prieteni, mai aproape de ea, cămila, poneiul, pisica, căluţul, Biluţă, toate din pluş, toate cărate peste tot după ea, cu autobuzul, cu maşina, le ia pe rând, azi mergi tu cu mine la balet! cei cu care se joacă, mănâncă. Şi-i ştie pe toţi, pe un inventar copilăresc, invizibil, din inimă, nu adoarme fără vreo unul din ei, şi mă trimite pe dincolo, ba după Bamby, ba după poneiul roz, grămadă băgată sub plapumă, lângă ea, grămadă pe care o scot de acolo când ea adoarme, ca să avem loc şi noi într-un pat, şi mirarea ei de dimineaţă, mamaa, de ce tot timpul găsesc animalele mele aici, pe noptieră?

Animale care-mi cer din uşa bucătăriei o bucată de măr, sau un castravete, că fân nu am. Animale care au nume, preferinţe, au gesturi de ea înţelese, când stau cu urechile aşa, sau cu capul întors aşa. Şi cu care Andrei nu are voie să se joace prea mult.

Ea e plăcerea mea de-a mă juca, de-a dansa, de-a ne distra, ca între fete, bucuria mea de-a citi, pemaimultevoci, de lup, de şarpe, de prinţ cuceritor, mândria mea când mă ajută pe la bucătărie, îmi spală legumele, fructele, dragostea mea, fără de care e casa pustie, şi fărădecare rămân şi eu Andrei cu ochii pe geam, învârtindu-ne pe aici, pustiiţi, aşteptând-o să vină.

Internauta şi IT-sta noastră, care ştie destule la un calculator, click aici şi acolo, apoi scriem aşa şi apare aşa, cu jocuri de fetiţe, de îmbrăcat prinţese, de colorat, de mers prin labirint, asta în vreme de iarnă geroasă, de stăm amândoi şi ne-ntrebăm unul pe altul, ia zi, tu la 4 ani ştiai să te conectezi la internet şi să scroluieşti pagina?

Eliza, care iubeşte vara şi primăvara, aici semănăm, amândouă născute în iarnă şi iubitoare de soare, de pădure, de flori, de firul ierbii, de pus prin păr, de mestecat printre dinţi, de huzur, cu nasul în tufe, pe pământ, la picnic, cu ochii în sus la cer, la nori, la copaci, cu picioarele goale şi ţopăite.

Eliza, care acuşi face 4 ani şi despre care o să mai scriu, pentru ea, pentru când va avea 40, şi nu 4, pentru când va avea poate copii, şi va zâmbi uşor de descrierea mea, haotică, la grămadă, fărăcapşisfârşit, pe care aş putea să o întind pe zeci de pagini, amestecate, dar scrise din suflet, cuvinte peste cuvinte, înspre ea, despre ea, pentru ea. Singura mea fată.

Şi da! Îţi voi lua pantofiori! Nişte pantofi fermecaţi, ca ai lui Dorothy, din rubin, din argint, să te ajute mereu să te întorci Acasă, la noi, oricând ai nevoie, oricând îţi este dor, de mama şi tata şi Andrei,

de toată lumea ta dragă!