La spital II

Chirurgie

Am ajuns in salon.

In jur sunt femei batrane, dorm sau gem, inima nu-mi bate cum trebuie. Ma asez pe patul liber din mijloc, sunt inconjurata de bolnave. Parca am imbatranit instantaneu, vreau sa fug, stau la marginea patului si nu am aer. Cineva imi spune sa ma intind. Tavanul e alb ca si fetele celor din stanga si din dreapta mea.

Mi se povesteste ca pe patul de la geam a murit o femeie tanara. Asta s-a intamplat luni, cica unde o taia se muta tumoarea mai incolo, o taia si acolo, si iar se muta infectia, era carne vie peste tot... si a murit...si cat a mai ingrijit-o sotul, si-o spala in fiecare zi...

Ma intorc cu spatele sa nu mai vad patul de la geam, spatele mi-e rece si simt ca am amortit...

Doctorul a venit abia la 3, mi-a spus ca analizele sunt foarte proaste si sa raman pentru investigatii, sunt la limita cu rabdarea si tintuita in pat de o perfuzie. Pe hol vad cum misuna barbati in pijamale murdare, cara dupa ei sonde pline de urina galbena. Parca e un vis urat, Andrei nici nu mai misca, miroase a batranete si a boala.

Mi-e dor de Eliza. Afara sunt eruptii solare, gaura de ozon e exact deaspura Europei, e foarte cald inanuntru si toate geamurile sunt fixate si inchise. Ma doare capul cumplit. Cei din jur horcaie. Nu pot evada si nu pot pleca nicaieri, urmaresc fieacare picatura care imi curge din punguta agatata. Nu am ce face, decat sa plang sau sa dorm.

Bebe Andrei, te iubesc!

Imi iubesc copiii. Inchid ochii si vreau sa ma vad cu ei alergand printr-o padure, poate asta ma va salva, macar cateva minute...

Seara...

Mi-a adus soacra o supa calda si o pernuta colorata. Nu am perna, iar patura e murdara de sange care nu e al meu. Mananc uitandu-ma pe geam, dupa trei zile de ceaiuri, in sfarsit Andrei va manca si altceva decat medicamente. Acum cred ca supa si perna asta sunt cele mai frumoase 2 lucruri de pe pamant...

Mintea imi fuge aiurea...Vreau sa ajung acasa si sa plantez flori in ghivece, vreau sa plecam intr-o calatorie frumoasa si vreau un inel nou.

Andrei misca cu putere si ma face sa zambesc undeva in adanc, in adanc. La suprafata nu apare nimic. E imposibil.

Noapte de cosmar.

Maine fug acasa, nu-mi pasa de nimic...in salon miroase a urina, pe hol mi-e frica sa stau, merg oameni taiati la cap, mutilati la fata, la ochi, cu perfuziile si bazinetele dupa ei. Miroase oribil.

In salon e insurportabil de cald, batranele horcaie, nu au aer, gem, se vaita, au pampersii plini de fecale, e un miros groaznic. Parca oamenii din spital se transforma, se fac albi, cadaverici, duhnesc, se tanguie si te insapimanta. Vreau sa fug cat mai repede.

MOARTEA E O HOASCA CU PLOSCA DE URINA, CU DRENAJ IMPUTIT IN COASTE, CU SANI LASATI SI VINETI, CU MIROS DE FECALE...