La spital III

Incompetenta si concluzii

Dimineata e forfota, asistente nervoase trantesc usi, deschid geamuri, vin sa faca paturile. Vine o comisie mai mare sa vada bolnavele. Ma cearta ca am adormit pe un cearsaf murdar de sange, le-am spus ca am cerut altul si nu au avut.

Din comisia imbracata intr-un alb impecabil, contrastant cu cearsafurile de pe pat, un burtos cu ochelari imi ia fisa, se uita pe dignosticul scris mare Pancreatita acuta!!! si ma palpeaza. Daaaa! e pancreatita, zice sigur, si fara sa mai citeasca intr-un colt al fisei: sarcina 25 de saptamani.

Cum isi da seama? Doar asa...apasandu-ma pe burta? Imposibil...

Apoi vine doctorul meu. Ii spun ca vreau sa plec acasa, si asta nu-i pica bine de fata cu toata comisia lui peste prajit. Tipa la mine, cum indraznesc sa-i vorbesc asa, ca pot pleca, aici nu e puscarie...

Imi dau lacrimile. Ii spun ca stau de o zi intreaga si nimeni nu-mi spune decat ca analizele sunt proaste. Atat. Nimic altceva. Se apropie, imi ia fisa si-mi arata inconjurat cu pixul valorile de la bilirubina si alte valori, nu-mi amintesc. Sunt de de 19 ori mai mari decat normalul. Il intreb ce inseamna asta, si-mi spune ca s-a spart un lichid inauntru, de la ficat sau de la pancreas. Si sa mai stau cateva zile.

Ii spun ca ma simt foarte bine acum, ii cer tramentul potrivit si-l rog sa ma mute la alta sectie, la maternitate, nu mai suport sa stau la chirurgie.

Dar ce ai...cine te-a suparat? rade meschin. E un dobitoc daca el nu vede mizeria in jur, ii raspund la fel de meschin ca am depresie prenatala si nu mai stau aici. Nu intelege si pleaca. Ma apuca plansul adunat de atatea zile...

Intervin ai mei, ii amintesc doctorului de suta de euro primita si ma roaga pe mine sa nu plec, desi am semnat pe proprie raspundere iesirea din spital.

Dupa cateva ore, revine si-mi spune ca ma duce jos la ecograf, apoi imi mai ia o fiola de sange.

In sfarsit! Merg la ecograf, sa vad si eu ce e inauntrul meu de mi-a fost rau...

Jos rand mare, oameni amarati, femei negricioase care ma tintuiesc cu privirea. Astept minute in sir, e curent si tremur.

In sfarsit, o voce calda striga pe mama cu bebelus inauntru, adica eu...In camera, o doctorita calda, blanda, avem afinitate doar dupa prima privire. O rog sa-mi spuna tot ce am si ce e in neregula.

De cum incepe, se mira...Pancreasul meu e perfect sanatos!!! Ficatul la fel!!!

O rog sa se uite inca o data, ma asigura ca toate sunt foarte bune.

Urca mai sus, sub coaste si vede problema, am multe pietre la fiere, colecistul e marit, am avut o criza mare pentru ca am eliminat o piatra. Mi-a explicat ca fierea mea, fiind blocata, s-a scurs invers, inspre stomac, si de acolo...voma si rau, adica aceleasi simptome ca la o enterocolita. In plus e doar anchilozarea totala.

Nu-mi vine a crede, ma rog sa fie doar asta, sunt furioasa si nedumerita. Ma linisteste si ma compatimeste, imi spune ca pot duce sarcina cu no-spa si cu regim, ca ma pot opera, daca vreau, dupa ce nasc. 

Ii povestesc prin ce sapima am trecut, ma ia in brate si-mi spune sa merg acasa, sa ma odihnesc si sa am grija de mine.

Ies parca din mainile unui inger si merg la celebrul si ilustrul doctor. Ii arat ecografia.

Nu-mi raspunde, parca nu mai are cuvinte. Apoi rade si ma impinge de umar: Ai scapat, bai! bine ca e asta! Cum puteti da un daignostic aiurea? imi fierbe sangele...cum puteati fi atat de sigur, taiati oamenii degeaba, fara un control serios??? Imi zice, balbaindu-se ca valorile ridicate puteau fi pentru orice inseamna abdomen, doar ca nu stia exact care e problema.

Ma uit lung la el, se zice ca e celebru in Bacau. Mi-e mila de toti bolnavii care se tanguie si misuna pe langa mine.

Ii spun ca plec acasa, orice-ar fi. Ma roga sa mai revin la niste controale periodice, si daca voi vrea operatie sa vin la el.

Sunt oripilata de tot, si de vocea lui de incompetent si de toate asistentele care se plimba importante, cu pixul agatat la buzunarul de sus.

Astept sa-mi faca fisa, sa mi se aduca hainele si sa plec.

Acasa, Eliza parca nu ma recunoaste. Stau in usa, sunt alba inca, nu vrea sa vina la mine. Fac o baie luuunga si plang. Bine macar ca stiu ce am, o sa fie bine, o sa traim frumos de acum!!!

Apoi dorm. Un somn profund, ca de uitare.