Seară bizară

9 aprilie

Cer ciudat. Spărturi de lumină prin norii zdrenţuiţi şi cenuşii. Într-un colţ al cerului senin. Deasupra un gri uriaş, ca o mare prăfuită şi joasă, iar înspre apus mă orbeşte o lumină albă ca de neon puternic, aşezat sub un paravan negru de nori.

Seară ciudată...n-am mai văzut niciodată aşa cer amestecat. Vântul a împrăştiat gunoaie prin oraş, în schimb au înflorit copacii. Deodată. De la ploaia de noaptea trecută. Magnolia mea e înflorită. Atât de albă, pe un cer gri şi greoi.

La salonul de piane nu mai erau locuri pentru concert. Era o seară cu muzică şi poezie persană.

Ce-ar fi mers Omar Khayyám pe o vreme ca asta...

Când suntem doar noi acasă, Eliza are grijă de mine şi de Andrei, îmi dă mici pastile din nasturi coloraţi, ca să nu mă doară burtica, şi-mi prepară siropuri şi ceaiuri la bucătăria ei de jucărie. E tare vorbăreaţă, vorbeşte doar despre frăţiorul ei, şi-l alintă, şi-i spune venind cu gura aproape de burta mea cum o să-i facă ea un biberon mare cu lapte, şi mă-ntreabă când vine odată vara aia, ca să-l scoatem afară pe băieţel.

 Vrea să-i leg două codiţe, ca să fie fetiţă iepuraş, apoi vine şi-mi cere un morcov să mănânce.

Mesteacănul din faţa geamului are frunzuliţe.
Toate rodesc..., iar la televizor vorbesc de asteroizi care se apropie de pământ prin luna noiembrie, şi de cutremure, şi de erupţiile solare.

Totul musteşte de viaţă, e prea frumos ca să se termine. E prea frumos pentru apocalipse anunţate la tv.

Îmi iubesc copilaşii, asta e salvarea de a nu mă mai gândi la ştiri negative.
Aşteptăm zile calde, să plantăm flori şi să ieşim pe coclauri să respirăm.