la apartamentul 9

zilele trec peste noi, familie din trei sferturi de suflete. ca și luna de-afară.

sunt atât de supărată de fată. tot nu mănâncă. e slabă ca vai de ea.  

Andrei în schimb spune da la orice. e din ce în ce mai bărbat. merge singur pe mașinuță dând cu picioarele înapoi, se ridică moșnegește și vine la mine, începe să meargă.

azi am fost prin oraș să-i cumpărăm baloane colorate și lumânare de tort. visam să-i fac ziua afară, sus la pădure, acum mi-e cam milă de el că va fi doar cu mine și Eliza în apartamentul nostru.

i-am căutat un cadou, o jucărie care să fie doar a lui, dar nu scap de ea, a spus că nu-i corect să primească doar Andrei un cadou, corect e, ca de ziua frățiorului, să primească și ea o căsuță cu scări.

ieri, în curtea bisericii, cineva a venit lângă mine pe bancă. mi-a spus să am încredere în Terapia cu Îngeri, că a citit el o carte și că îngerii ne ajută dacă noi vrem, că teama și grija noastră se aud sus la ei ca un sunet de fluier, și vin în ajutor.
Hmmm, oare am ajuns să atrag tot felul de oameni sfătoși, am un chip mai însetat de sfaturi, sau chiar primesc mesaje de încurajare de-acolo de sus, așa cum am primit și de la domnul de pe bicicletă?

seara ne uităm pe Google Earth, ne plimbăm prin Perugia, îi arăt pe unde ești tu. vorbește de tine, și-mi spune că vrea să găsești un bloc, și să stăm la numărul 9, și să aibă și lift.

uneori ieșim cu autobuzul, ne întorceam seara acasă, Andrei își cântă aha, ah de somn, iar cei din jur se amuză până la lacrimi. de la un timp, toți mă ajută, îmi deschid ușile, mă ajută să urc și să cobor căruțul, îmi pun în pungi cumpărăturile, îmi zâmbesc, oare asta o fi Terapia cu Îngeri?

cu îngerii-oameni pe care o simt din plin zilele astea?
dacă așa este, le mulțumesc tuturor înaripaților, și celor de sus, și celor de jos!

postcard (III)

familia. trei sferturi

bâlci

de demult: clovni, turtă dulce, carusel, căluți, flașnete, fotograf, acadele, târg, olari,

azi: pierde-vară, semințe, mici, bere, hamsii, fum, gălăgie, amestecătură, bișnițari,

dar

ne-am distrat sus în învârtitoare, ne-am luat curmale, moriști, caramele, și-am văzut într-un colț niște lanțuri vechi, mici, pentru bebeluși, dar bebelușul nostru adormise în căruț, așa c-o să mai mergem altă dată

zile de iunie

Vară. De întins timpul ca în baloanele Elizei.

 Și de mâncat iaurt grecesc îndulcit și răcit în cornet.

Răcoreală.

Eliza pictează o mare albastră și verde. I-am spus să facă și scoici, pescăruși, o umbreluță. Cică marea e mai frumoasă așa simplă.

  Ne-am făcut compot de vișine. Andrei doarme de prânz. Când a vorbit cu tine pe webcam, te-a căutat pe după monitor. Cred că te visează.

Știi când ne uitam la japonezul ăla, Michio Kaku cu universul lui ca un balon care se-ntinde, cu lumile paralele, și porți pentru călătoriile în timp...

să știi că mie îmi place aici și acum. în timpul acesta, în dimensiunea aceasta. Cu ei doi. Copiii mei. Și copiii care se joacă pe-afară. Și vara.

Și eu cu aparatul după ei, să le prind bucuria în poze.

 Suntem bine!

postcard (II)

us

află vești despre noi

Copiii sunt cuminți, cât se poate, la prânz dorm amândoi obligați de-o mamă căpcăun, care le mănâncă picioarele și-i gâdilă până nu mai au aer de râs

Pe Eliza am tuns-o, ieri a fost master cheef în parc, a făcut gogoși din nisip pentru toți copiii, masa gogoșilor, i-am pus să le numere, unuia îi ieșeau 7, altuia 9, ei vreo 11

 Andrei merge prin casă ținându-se de ce apucă. Gângurește deja în propoziții mai lungi, mai ales când îl ceartă Eliza.
Mănâncă harbuz hlizindu-se la mine. Îl iubesc!

 Azi au fost prieteni, au desenat împreună. Fata a făcut o casă, și drumul pe care-a plecat tata cu mașina, și pe noi două în bucătărie cum facem mâncare. Mai nou, ne desenează și gene.

Eu am făcut sirop de zmeură, ziua spui că-i un bombardament de jucării prin casă, le strâng, dar cât m-am întors pe-un picior, ei le împrăștie, le este dor de tine, știu asta, Andrei se uită după mașini și te strigă tea-tea, brrm, brrm, iar Eliza pur și smplu nu vorbește de tine, semn că îi e dor.

și mie îmi este,

 te păstrez printre gene, că acum am gene lungi dintr-un creion verde închis

postcard (I)

from

a summer evening

Dragă tată,

Ieri la magazin, Eliza și-a cumpărat un pix și-un caiet, îți scrie scrisori stând pe burtă, scrie cu voce tare, că e cuminte, că și-a făcut cu mama brățări, că vrea să meargă cu mașina ta, uneori când tace înseamnă că-ți spune ceva mult mai intim.

De mâncat, tot nu mănâncă, abia o păcălesc, mi-a spus că vrea gogoși, așa că la prânz am făcut amândouă gogoși, iar tu ai avut una în formă de inimă tăvălită prin zahăr, cică ți-o trimite la pachet. Dacă a mâncat gogoșile? Nu, le-am dus afară în parc. Le-au măncat Andrei și Rareș.

 Andrei e bucuros că merge încet, încet, cu mâinile înainte. Se aplaudă singur. Îi place când vin la noi prietenele Elizei, se uită în sus la ele și strâmbă din nas emoționat. Ieri în parc s-a împrietenit c-o fetiță de vârsta lui. Sonia. S-au jucat unul cu papucii altuia. Încântați.

Eu mă bucur când vin fetițele la Eliza, se face un fel de medelenism la noi în sufragerie, cu Andrei cam nebăgat în seamă, că el e băiat.

 Aseară, după ce-am culcat copiii, m-am uitat la Dr. Oz, știi că-mi place. A fost invitată Oprah și mi-a plăcut ce spunea. Că tot ce contează e să fii bun cu cei din jur, să trăiești momentul și să iluminezi momentul, despre meditație și despre sharing the beauty, ceva de genul că oamenii ar trebui să împărtășească cu cei apropiați tot ce e frumos, muzică, filme, imagini, cuvinte, idei, emoții.

A mai vorbit despre acea vizualizare a viitorului, să ajuți universul, cumva, să te întâmpine cu ceea ce tu vezi pentru tine, și-ți dorești pentru tine, că vizualizarea aduce energie.

Exact despre ce vorbeam noi în mașină, mai știi? ce voiam și noi să facem. Să vedem într-un viitor apropiat, să ne imaginăm și să ne dorim o viață frumoasă împreună, într-un loc mai bun.

Să vizualizăm un timp al nostru, reuniți, într-o casă caldă și cu un nou început.

Te îmbrățișăm cu toții!

de pe noptieră

dacă zâmbești cuiva, acolo printre rotițele lui, se produce ceva magic, endorfine, fericire, și fără să vrea, zâmbește și el mai departe, ca o ștafetă de dat în subconștient,

zâmbește azi cuiva, oricui!