cetatea cu mandoline

cum au văzut-o alții

și cum am văzut-o (iubit-o) eu,

labirintic, rătăcitor, amețitor, dulceag, însiropat, pescăruși rotitori, mandoline, pietre vechi, pietre arămii, flori roșii, copaci roz, liniște, timp de răgaz, de re-re-găsit,

cafea aromată, legănată pe-un scaun din paie, acolo, în mijlocul drumului,

în aer,

în mijlocul vieții,

 odihnit și visat o clipă cât o sută de ani,

și alți mii de ani înapoi,

cu porturi cu ancore uriașe, corăbii cu pește, pescari îmbătrâniți frumos.

 l-am văzut de două ori, ca și Balcicul, și tot aș mai merge, să mă preumblu pe străzile lui, piatră bătută de soare, musai în sandale și pălărie largă, musai să guști înghețata și halvița și rahatul și susanul, mierea, trandafirii, adică dulcele vieții, ca un copil.

să te învârți pe loc și să respiri aer cu scoici, cu povești, cu pirați legați la un ochi, să fii fără timp, de sus de pe zid, ca un zeu privind înspre mare

să te uiți pe tine acolo, deși copiii trag de tine spre casă, să visezi de mână cu fetița ta, inventând o poveste și ea să o creadă, să iei jucării colorate, zornăite, clinchet de bucurie în soare, să fii mai ușor, zefiric, minunat de tot ce e lângă tine, să trăiești, să respiri, să trăiești,
 doar acum și aici, doar viața asta, plină, deplină, magică