Ars poetica

the day
before you go

am mers hai-hui, cum ne place nouă, într-un loc de suflet al meu, cu apă, nisip, pădure de mesteceni, amestecate, contopite, de te pierzi dintr-una-n alta, cu iarbă pe sub tălpi, nisip cald și-apoi țuști în apă răcoroasă

când culegi pietre și te roiesc niște fluturi magici, simetric pictați, plus libelule din alea subțiri, albastre, vâjjj pe la urechi, ca niște sulițe suflate de spririduși indieni războinici prin tufe

când una plus unu plus una plus încă unu mic înseamnă bucuria de-o zi

iar bănuții din mesteceni zornăie a vară, a solstițiu, a plinătate a vieții, ca un dans, let`s shake all in the air! comoară de verde

când Bistrița e numai bună de bălăceală, să te tot duci pe ea la vale, rotit într-un colac, cu broaște orăcaind prin păpuriș, peste umăr, să te simți iar copil în iazul bunicilor

când el îmi spune să scriu despre mititeii noștri, amintiri din copilăria lor

și aerul e aer, adică te îndrepți de spate și respiri adânc, și-ți expiri toată oboseala din tine, iar băiețelul îți zâmbește din iarbă, că i se pare că zbori

când faci un leagăn roz magenta dintr-un colac, și te hlizești atârnând de-un copac, huțaaaa-huțaaa, Andrei! huțaaaa Elizaa!

și rochia mamei galben pai, cu miros de trandafir și apă de râu, agățată în umeraș noduros la uscat, huțaaa și rochia mamei!

păsări, trestii, copaci, nisip alb, și iar, păsări, trestii, copaci...adică ziua de azi, când mamașitata au fost cu ei, zi de iunie

cu iaurt băut între gălbenele și tufe de mentă sălbatică, să nu mai vrei să pleci undeva, să te muți acolo cu toate

de ce nu mai scrii poezii? m-ai întrebat

dar dimineața noastră de azi nu e o poezie? nu e?

îi cresc pe ei doi! ăstea nu-s versuri?

îi iubesc pe ei, mititeii noștri, asta e poezia mea, viața mea...