The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Povestea ursuleţilor gri

Elizei îi place ideea de familie, păpuşile ei preferate sunt cele gen mamă şi pui.
Aşa au apărut ursuleţele gri.
Ziua merg în parc, apoi dorm într-o cutie de pantofi, adică în dormitorul lor verde...Eliza le înveleşte şi are grijă de ele.



Taraba de culori

Din pastă de modelat, ne-am făcut mărgele colorate.
Aşteptăm soarele să le purtăm prin pădure. Să le vadă şi vrăbiile, cum zice Eliza.

joi, 14 aprilie 2011

Clopote de sticlă

Aş vrea să merg într-un pelerinaj mistic. Ca o uşurătate şi o limpezire.

Eliza e la tataie.
Aseară, pe TVR1, Sylvia.
Îl revăd mereu cu drag, şi tot nu înţeleg...şi nu înţeleg...
Cum nu pot copiii să umple golul şi depresia, cum nu pot copiii să fie mai presus de toate gândurile negre...cum poate o mamă să se sinucidă la 30 de ani.
Câtă putere ai să le laşi mâncarea pregătită pentru dimineaţă, să mergi la ei în cameră, să-i săruţi, să-i înveleşti...şi apoi să te desparţi de ei şi de toate pentru totdeauna...
Finalul m-a întristat, ca de obicei, şi hormonii mei de sarcină s-au revărsat şi-au şiroit poetic.

"Life has been some combination of fairy-tale coincidence and joie de vivre and shocks of beauty together with some hurtful self-questioning." Sylvia Plath

miercuri, 13 aprilie 2011

Pro Shopping

Cum se impresionează părinţii ca să cumpere o jucărie nouă:

- Uite, aici pe etichetă scrie ceva! Scrie să-l luăm acasă la noi, aşa scrie, Eliza, Eliza, ia-mă acasă la tine, să fiu prietenul tău...
...şi face mutriţa aia a la motanul lui Shreck.
Şi are şi numere, vezi, ursuleţul ăsta o să mă înveţe numerele!

Deci, aveţi grijă ce scrie pe etichete!

Dimineţi întunecoase

Eliza ţopăie-dansează pe pat. Mă mir cât mai rezistă salteaua. Frate-său îi ţine companie, mai blând, face total body stretching...

Citesc Katherine Mansfield, Jurnal trist, şi mi-e dooor de soare, că prea s-a supărat pe noi...

Vrem afară, dar fără cojoace şi umbrele, vrem să fim zvânturatici, şi uşurei, şi săltăreţi.

„I want to be all that I am capable of becoming!” K. M.
 

marți, 12 aprilie 2011

Primă vară

Cât ne fierb supele şi compoturile, facem expoziţii, cum spune ea. Adică un tablou cu primăvara. Şi nu ne uităm prea mult pe fereastră. Că plouăăăăăă! Placid...cum spun poeţii.

Na, şi expoziţia, pe care i-o va arăta mândră lui tatsu când va veni diseară acasă.
Ea a făcut-o, eu doar am ajutat-o pe ici, pe colo, desenul fiind cu susu-n jos pentru mine. I-am zis cum să facă, biluţe, şerpi, cum turtim, cum alungim pasta, a fost mândră de ce ieşea.
 A vrut un melc, şi-o baltă, şi flori roz în copaci, cum a văzut ea prin parc. S-a mirat puţin că am făcut soarele, şi afară era noapte (placa de modelat e neagră).

A vrut să-i fac şi poză, s-o vadă Radu şi Adi.

luni, 11 aprilie 2011

duminică, 10 aprilie 2011

Seară bizară

9 aprilie

Cer ciudat. Spărturi de lumină prin norii zdrenţuiţi şi cenuşii. Într-un colţ al cerului senin. Deasupra un gri uriaş, ca o mare prăfuită şi joasă, iar înspre apus mă orbeşte o lumină albă ca de neon puternic, aşezat sub un paravan negru de nori.
Seară ciudată...n-am mai văzut niciodată aşa cer amestecat. Vântul a împrăştiat gunoaie prin oraş, în schimb au înflorit copacii. Deodată. De la ploaia de noaptea trecută. Magnolia mea e înflorită. Atât de albă, pe un cer gri şi greoi.
La salonul de piane nu mai erau locuri pentru concert. Era o seară cu muzică şi poezie persană.

Ce-ar fi mers Omar Khayyám pe o vreme ca asta...

Când suntem doar noi acasă, Eliza are grijă de mine şi de Andrei, îmi dă mici pastile din nasturi coloraţi, ca să nu mă doară burtica, şi-mi prepară siropuri şi ceaiuri la bucătăria ei de jucărie. E tare vorbăreaţă, vorbeşte doar despre frăţiorul ei, şi-l alintă, şi-i spune venind cu gura aproape de burta mea cum o să-i facă ea un biberon mare cu lapte, şi mă-ntreabă când vine odată vara aia, ca să-l scoatem afară pe băieţel.

 Vrea să-i leg două codiţe, ca să fie fetiţă iepuraş, apoi vine şi-mi cere un morcov să mănânce.

Mesteacănul din faţa geamului are frunzuliţe.
Toate rodesc..., iar la televizor vorbesc de asteroizi care se apropie de pământ prin luna noiembrie, şi de cutremure, şi de erupţiile solare.
Totul musteşte de viaţă, e prea frumos ca să se termine. E prea frumos pentru apocalipse anunţate la tv.

Îmi iubesc copilaşii, asta e salvarea de a nu mă mai gândi la ştiri negative.
Aşteptăm zile calde, să plantăm flori şi să ieşim pe coclauri să respirăm.

joi, 7 aprilie 2011

April Memories

Trăncănit de fete.
 Mâncarea se coace fierbinte în cuptor şi avem timp de joacă. Ne colorăm coliere din materiale moi, şi ne oglindim leneş şi vanitos în camera noastră. Suntem doar noi două şi ea râde din orice. E un huzur pe care nu ni-l ia nimeni, un huzur închis în apartamentul nostru mic. Afară e vânt, am ieşit după fructe şi pâine şi ea a behăit tot drumul o tuse seacă.
Am vrea o casă şi o grădină. 
 Eliza vrea să dansăm şi să-i spun o poveste nouă, nouă.
Andrei îşi întinde un picioruş, şi-mi aminteşte că voi fi în curând şi mamă de băieţel. Mă înfioară puţin gândul, eu am crescut doar fetiţe alintate. Cum va fi cu el?
Ne facem poze toţi trei, încercând să fim serioşi.

Amintirile noastre sunt pozele acestea blurate dintr-o amiază de aprilie, draga mea!



marți, 5 aprilie 2011

Panteism infantil

Eliza vorbeşte cu tot ce-o înconjoară. Toate au viaţă, şi-i răspund.
- Bună ziua, păduia, ce mai faci?
- Bună ziua, Eiza, răspunde pădurea cu glas subţire, uite stau şi eu aici...!

Vorbeşte cu toate şi, culmea, toate vorbesc cu ea. De la macaraua din faţa blocului, până la norii albi.
Aseară a vorbit cu doamne doamne şi cu îngerii care-s ascunşi după stele, sus, sus, în cer. Şi îngerii trăncăneau cu ea piţigăiat:

- Venim şi noi cu tine, mergem şi noi cu tata cu maşina să mâncăm plăcinte cu mere de la patiserie!

Visăm

Să mergem într-o călătorie magică.
Să ne punem în valize hăinuţe colorate şi jucării. Să-l luăm doar pe tata şi pe Andrei cu noi.
Să ajungem într-o pădure verde, verde, şi să auzim un ecou.

Sunt de-acord cu Eliza!

...Şi o să-l luăm în valiză şi pe domnul Urs.

Domnul Urs e început înainte de spital şi terminat după ieşirea din spital.
 
Să luăm şi miere, să mâncăm toţi pe drum!

luni, 4 aprilie 2011

Amestec

dacă amesteci roşu cu galben se face portocaliu...
dacă amesteci roşu cu....

dacă amestecăm dragostea mea şi dragostea ei se face o dragoste MARE.

Când dormim de prânz, Eliza parcă-mi spune versuri de Nichita Stănescu:
eu mă văd acolo la tine în ochi, dacă închizi ochii, nu mă mai văd...

Am pictat azi buburuze şi pătrate colorate.

De-ale Elizei

Eliza îşi face din sulurile rămase de la şerveţelele de masă teiescoape, ca să se uite la stele.
Eliza nu mai vrea să doarmă pe perne. Au ieşit dintr-o pernuţă nişte pene maro. De atunci nu mai pune capul pe nicio pernă, vrea să doarmă fără ele, pe motiv ca au piene.
Eliza îmi ia cărţile şi citeşte serioasă din ele. Ca arabii, ţine degetul pe fiecare rând şi citeşte invers, de la capătul rândului la început.
Şi cel mai mult îi place să pescuiasă, ca tataie.

duminică, 3 aprilie 2011

Respirăm

Azi am fost la copacii albi,

se auzeau ciocănitorile şi crengile care trosneau sus, sus, în vârful copacilor.

...cum am suflet slav, mesteacănul e copacul meu preaiubit...

sâmbătă, 2 aprilie 2011

La spital III

Incompetenta si concluzii

Dimineata e forfota, asistente nervoase trantesc usi, deschid geamuri, vin sa faca paturile. Vine o comisie mai mare sa vada bolnavele. Ma cearta ca am adormit pe un cearsaf murdar de sange, le-am spus ca am cerut altul si nu au avut.
Din comisia imbracata intr-un alb impecabil, contrastant cu cearsafurile de pe pat, un burtos cu ochelari imi ia fisa, se uita pe dignosticul scris mare Pancreatita acuta!!! si ma palpeaza. Daaaa! e pancreatita, zice sigur, si fara sa mai citeasca intr-un colt al fisei: sarcina 25 de saptamani.
Cum isi da seama? Doar asa...apasandu-ma pe burta? Imposibil...
Apoi vine doctorul meu. Ii spun ca vreau sa plec acasa, si asta nu-i pica bine de fata cu toata comisia lui peste prajit. Tipa la mine, cum indraznesc sa-i vorbesc asa, ca pot pleca, aici nu e puscarie...

Imi dau lacrimile. Ii spun ca stau de o zi intreaga si nimeni nu-mi spune decat ca analizele sunt proaste. Atat. Nimic altceva. Se apropie, imi ia fisa si-mi arata inconjurat cu pixul valorile de la bilirubina si alte valori, nu-mi amintesc. Sunt de de 19 ori mai mari decat normalul. Il intreb ce inseamna asta, si-mi spune ca s-a spart un lichid inauntru, de la ficat sau de la pancreas. Si sa mai stau cateva zile.

Ii spun ca ma simt foarte bine acum, ii cer tramentul potrivit si-l rog sa ma mute la alta sectie, la maternitate, nu mai suport sa stau la chirurgie.
Dar ce ai...cine te-a suparat? rade meschin. E un dobitoc daca el nu vede mizeria in jur, ii raspund la fel de meschin ca am depresie prenatala si nu mai stau aici. Nu intelege si pleaca. Ma apuca plansul adunat de atatea zile...

Intervin ai mei, ii amintesc doctorului de suta de euro primita si ma roaga pe mine sa nu plec, desi am semnat pe proprie raspundere iesirea din spital.

Dupa cateva ore, revine si-mi spune ca ma duce jos la ecograf, apoi imi mai ia o fiola de sange.
In sfarsit! Merg la ecograf, sa vad si eu ce e inauntrul meu de mi-a fost rau...

Jos rand mare, oameni amarati, femei negricioase care ma tintuiesc cu privirea. Astept minute in sir, e curent si tremur.
In sfarsit, o voce calda striga pe mama cu bebelus inauntru, adica eu...In camera, o doctorita calda, blanda, avem afinitate doar dupa prima privire. O rog sa-mi spuna tot ce am si ce e in neregula.

De cum incepe, se mira...Pancreasul meu e perfect sanatos!!! Ficatul la fel!!!
O rog sa se uite inca o data, ma asigura ca toate sunt foarte bune.

Urca mai sus, sub coaste si vede problema, am multe pietre la fiere, colecistul e marit, am avut o criza mare pentru ca am eliminat o piatra. Mi-a explicat ca fierea mea, fiind blocata, s-a scurs invers, inspre stomac, si de acolo...voma si rau, adica aceleasi simptome ca la o enterocolita. In plus e doar anchilozarea totala.

Nu-mi vine a crede, ma rog sa fie doar asta, sunt furioasa si nedumerita. Ma linisteste si ma compatimeste, imi spune ca pot duce sarcina cu no-spa si cu regim, ca ma pot opera, daca vreau, dupa ce nasc. 

Ii povestesc prin ce sapima am trecut, ma ia in brate si-mi spune sa merg acasa, sa ma odihnesc si sa am grija de mine.
Ies parca din mainile unui inger si merg la celebrul si ilustrul doctor. Ii arat ecografia.

Nu-mi raspunde, parca nu mai are cuvinte. Apoi rade si ma impinge de umar: Ai scapat, bai! bine ca e asta! Cum puteti da un daignostic aiurea? imi fierbe sangele...cum puteati fi atat de sigur, taiati oamenii degeaba, fara un control serios??? Imi zice, balbaindu-se ca valorile ridicate puteau fi pentru orice inseamna abdomen, doar ca nu stia exact care e problema.

Ma uit lung la el, se zice ca e celebru in Bacau. Mi-e mila de toti bolnavii care se tanguie si misuna pe langa mine.

Ii spun ca plec acasa, orice-ar fi. Ma roga sa mai revin la niste controale periodice, si daca voi vrea operatie sa vin la el.

Sunt oripilata de tot, si de vocea lui de incompetent si de toate asistentele care se plimba importante, cu pixul agatat la buzunarul de sus.

Astept sa-mi faca fisa, sa mi se aduca hainele si sa plec.

Acasa, Eliza parca nu ma recunoaste. Stau in usa, sunt alba inca, nu vrea sa vina la mine. Fac o baie luuunga si plang. Bine macar ca stiu ce am, o sa fie bine, o sa traim frumos de acum!!!

Apoi dorm. Un somn profund, ca de uitare.

vineri, 1 aprilie 2011

La spital II

Chirurgie

Am ajuns in salon.
In jur sunt femei batrane, dorm sau gem, inima nu-mi bate cum trebuie. Ma asez pe patul liber din mijloc, sunt inconjurata de bolnave. Parca am imbatranit instantaneu, vreau sa fug, stau la marginea patului si nu am aer. Cineva imi spune sa ma intind. Tavanul e alb ca si fetele celor din stanga si din dreapta mea.

Mi se povesteste ca pe patul de la geam a murit o femeie tanara. Asta s-a intamplat luni, cica unde o taia se muta tumoarea mai incolo, o taia si acolo, si iar se muta infectia, era carne vie peste tot... si a murit...si cat a mai ingrijit-o sotul, si-o spala in fiecare zi...
Ma intorc cu spatele sa nu mai vad patul de la geam, spatele mi-e rece si simt ca am amortit...

Doctorul a venit abia la 3, mi-a spus ca analizele sunt foarte proaste si sa raman pentru investigatii, sunt la limita cu rabdarea si tintuita in pat de o perfuzie. Pe hol vad cum misuna barbati in pijamale murdare, cara dupa ei sonde pline de urina galbena. Parca e un vis urat, Andrei nici nu mai misca, miroase a batranete si a boala.

Mi-e dor de Eliza. Afara sunt eruptii solare, gaura de ozon e exact deaspura Europei, e foarte cald inanuntru si toate geamurile sunt fixate si inchise. Ma doare capul cumplit. Cei din jur horcaie. Nu pot evada si nu pot pleca nicaieri, urmaresc fieacare picatura care imi curge din punguta agatata. Nu am ce face, decat sa plang sau sa dorm.

Bebe Andrei, te iubesc!
Imi iubesc copiii. Inchid ochii si vreau sa ma vad cu ei alergand printr-o padure, poate asta ma va salva, macar cateva minute...

Seara...
Mi-a adus soacra o supa calda si o pernuta colorata. Nu am perna, iar patura e murdara de sange care nu e al meu. Mananc uitandu-ma pe geam, dupa trei zile de ceaiuri, in sfarsit Andrei va manca si altceva decat medicamente. Acum cred ca supa si perna asta sunt cele mai frumoase 2 lucruri de pe pamant...

Mintea imi fuge aiurea...Vreau sa ajung acasa si sa plantez flori in ghivece, vreau sa plecam intr-o calatorie frumoasa si vreau un inel nou.
Andrei misca cu putere si ma face sa zambesc undeva in adanc, in adanc. La suprafata nu apare nimic. E imposibil.

Noapte de cosmar.
Maine fug acasa, nu-mi pasa de nimic...in salon miroase a urina, pe hol mi-e frica sa stau, merg oameni taiati la cap, mutilati la fata, la ochi, cu perfuziile si bazinetele dupa ei. Miroase oribil.

In salon e insurportabil de cald, batranele horcaie, nu au aer, gem, se vaita, au pampersii plini de fecale, e un miros groaznic. Parca oamenii din spital se transforma, se fac albi, cadaverici, duhnesc, se tanguie si te insapimanta. Vreau sa fug cat mai repede.

MOARTEA E O HOASCA CU PLOSCA DE URINA, CU DRENAJ IMPUTIT IN COASTE, CU SANI LASATI SI VINETI, CU MIROS DE FECALE...

La spital I

Infectioase

Duminica groaznica si dureri de spate insuportabile. Luni rau toata ziua, simteam ca nu e bine cu mine, eram galbena si aveam o stare de sfarseala, de anchilozare totala. Seara am cedat, m-au dus la spital aproape inconstienta, nu-mi pasa de nimic, nici de orele mele de voma amara, nici de dezhidratarea in care ma aflam, voiam sa stiu ca Andrei e bine.

Mi-au facut repede un ecograf, el era bine, slava domnului, iar pe mine m-au trimis la infectioase pentru analize. Era 2 noaptea, perfuziile au fost un miracol, am supt sarurile si glucoza ca o planta uscata de zile. Nu vedeam si parca nu mai auzeam clar, totul se invartea si raul nu trecea.

Noapte de cosmar...

Dimineata incerc sa deschid ochii, ma doare tot corpul. Sunt intr-un salon de 3 metri pe 7 metri cu inca 2 paciente. Cea de langa mine are pe fata un prurit ciudat. Ma privesc lung amandoua si nu ma pot intoarce la perete. De undeva se aude Tudor Gheorghe si Primavara. Cred ca visez si asta imi doresc in loc de prohod, viori si Tudor Gheorghe. Mi-l imaginez pe al meu fugind si cerandu-i sa-mi cante la cobza, n-am putere sa rad, vine un alt val de voma si rau.

Spre pranz o doctorita tanara imi spune ca-mi va lua analizele si-mi prezinta antibioticul pe care mi-l da, ma asigura ca nu-l afecteaza pe bebelus. Imi face analgezice si inca vreo cateva injectii. Pansamentul de la branula e plin de sange si mi-o schimba. Incerc sa dorm...

Spre seara ma simt mai bine. Trebuie sa cobor la baie. O fac cu greu, acum vad mai bine camera in care sunt si pe cele doua colege. La baie e o balta imensa de urina si wc-ul infundat cu ziare, ma intorc tinandu-ma de perete, in alt salon, cativa barbati joaca table si au un radio deschis. Cred ca de acolo se auzea muzica de dimineata. Langa salonul meu, e cel de rabie, ma intorc pe patul meu si astept. Orice. Pe cineva sa-mi spuna ce am, sau pe cineva drag, pe oricine. Inca mi-e rau...as vrea sa pot picta ca Frida, locul e rece si monstruos.

Noapte lunga cu tratament si frig.

Dimineata
Ma intorc invers in pat, sa vad geamul. E ora 5 si ceva, au venit sa spele pe jos. Soarele rasare rosu si ciorile se invart pin copaci. Reusesc sa beau niste ceai rece de menta. Parca acum am mai mult aer.

Doctorita ajunge devreme, imi spune ca analizele mele au iesit foarte, foarte prost. E agitata. Am pancreatita acuta si ma transfera imediat la chirurgie. Poate ma baga in operatie, sa nu mananc nimic...Cum sa ma opereze? Eu am aproape 6 luni de sarcina? Doctorul de acolo va decide, trebuie sa te salveze pe tine, daca nu, oricum veti ceda si copilasul si tu.

Ma ridic, pe hol e forfota si-mi aud numele mereu. O asistenta ma striga, ne urcam in alta salvare si mergem spre chirurgie. Imi vine sa plang. Stiu prea putine despre rezultatele iesite, doar ca eu sau Andrei vom ceda cumva. Verbul asta imi suna in urechi cateva minute bune.

Reusesc sa-i sun pe-ai mei sa vina acolo. Lucian oricum e la Constanta, nu are cum sa ajunga. Vreau sa fiu in alta parte...