The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

miercuri, 30 noiembrie 2011

de-ale noastre, împrăştiate

Bucăţi de sfârşit de noiembrie

Brumar, anotimp zăpăcit, primăvară peste toamnă, cald şi ger, brumă, păsări prin balcon. Zile doar cu Andrei, de joacă, eu îi citesc şi el râde, e neserios în ale poeziei, mai degrabă dansăm, Demis Roussos şi pisici pe la geam, mâncare de prânz, somn de prânz, joacă, gâdilici şi mâna mea pe deasupra, chiţ, chiţ, îi papă mânuţele, grăsune, alintate.
Seri în familie, adu fata de la balet, şi mai ia fructe şi pâine, joc cu girafele, girafa albena moare, se rup  bucăţele de lemn albastru şi roz peste tot, tataaa, repar-o! nu pot, nu mai e, e în rai, plâns şi iar plâns, Andrei nedumerit, lună covrig agăţată de geam.

Cutie cu fotografii răsturnate pe covor, înşirate, ea le ştie deja, el vrea să le molfăie, o bucată de mama prin Iaşi, un tată pe munte, în căutarea adevărului, eram haiduc pe atunci, trebuia să fiu la I shouldn’t be alive!, dormeam pe la stâne, he, he
cine e asta? mamaie, şi aici e tata la grădiniţă, care sunt eu, mă ghiceşti? daaa, aveam săndăluţe şi părul blond, semănăm, vezi?

Ani. Anii noştri, noi tineri la Peleş, ce slabi, eu printr-un lan de grâu din Harghita, kurtos colac de pe la porţi, hi, hi, timp de hlizeală, fără copii, zăpadă de Făgăraş, ghete, cetăţi, timp năvălit peste noi, ce frumoasă erai, lizieră şi fugă prin Caraiman, ce vorbiţi, măi, acolo atâta, mamaaa, de ce râde tata, aici cine e? Roxana la 5 ani, scrie pe spate, erai supărată? da, cred că nu-mi plăcea rochiţa...

Poze răsturnate, bunici, leagăne, Moreni, de demuuult, alb-negru. Fraţii mei lângă brad, dragii, el în curtea liceului, plete, Bon Jovile meu, eu prin curtea Teologiei, cu grupul, cu traista, cu visurile..., aparatul meu foto şi fotografiile mele.

Haide, la nani, e târziu, e tare Târziu…!


marți, 29 noiembrie 2011

to name somebody

is magic!

aş fi vrut:

Anghel, pentru că e poetic, protectiv, celest
Nicolae, pentru că e sfântul meu drag, drag
Dragomir, pentru slava limbii slave
Silviu, pădurea mea iubită, nume masculin, bărbătesc
Radu, pentru bucuria fratelui meu mijlociu
Gabriel, pentru că e dulce, misionar

şi a rămas Andrei



Andrei, fratele meu cel mare, cel care mi l-a botezat,

Andrei, pentru că e nume de bebeluş, nume blând, sonor, tril, nume de luat în braţe, de alintat, de strâns la piept...,

Andrei, frăţior, căpuşor rotund, obrăjori bucălaţi, bun şi cuminte, sufletul nostru.

luni, 28 noiembrie 2011

cutie educativă

dintr-o cutie de carton am făcut
grădiniţa poneilor


 acolo învaţă de toate, ea e educatoarea, şi-mi place s-o ascult cum turuie cu ei,
doar că mă sperii când se duce să le pregătească celor obraznici bulina neagră, că, na, aşa se dă în sistemu` educativ românesc...


duminică, 27 noiembrie 2011

şedinţă foto

de noiembrie pe sfârşite, frunze grămadă, maroniu foşnitor, alunecos, pe sub brumă cu soare

ne-am făcut fotografii,

eu lui,
suflet mic, curios, ce e cu-atâta zarvă, surioarăă, vreau şi eu să alerg, ia uite şi-un băţ, foş, foş, ghetuţe cu glas...


eu lor,
copacii mei dragi, oricând, cu frunze şi fără, înalţii, suitorii spre cer, ameţitorii...


eu ei,
ţopăială de nimfă, gros îmbrăcată, subţire, aceeaşi alergătură, plăcere, frunziş, jucăuş, de trăit zgomotos, cu strigăt, ascuns şi găsit pe după copaci


 eu lui,
cel bun, preabun, cu braţele pline de copii, atent la căzăturile fetei şi la întrebările mele despre cuantică, pentru că nu vreau să murim...niciodată...


 ei mie
pe sub pălării, vorbe de mamă, a lor, prietenă, de ţinut lângă piept, alintat, plângăcit lângă dânsa...


eu lor
frunzelor, uite, Eli, cum zboară, le vezi?
da, parcă e zăpadă de toamnă, dansează, hai să le prindem...


şedinţă de fotografiat suflete,
bucăţele de suflete, vii, ameţitoare, rotitoare, tica, ta, tica, ta, pe sub piele, ritm de ţinut împreună unul şi celălalt, amândoi, tustrei şi toţi patru...

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

al cincilea anotimp

a vrut să picteze copaci pentru fiecare anotimp


 al cincilea anotimp, Crăciunul!


apoi i-am înşirat la geam să-i vadă motanul alb, mare critic de artă

Miau!

vineri, 25 noiembrie 2011

Timp

Timp prins în menghină, strâns, apăsat, pus la presat ca-ntr-un ceaslov, coperţi de zile, azi e luni, apoi e duminică, fără celelalte foi, parc-ar fi rupte, roase, pierdute.
Anotimpuri îngrămădite peste alte anotimpuri, iarnă la munte, sus, sus, peste brazi, de Paşti în spital, seară de iulie cu naşterea lui, toamna...când a trecut? şi iarăşi e iarnă. Ore peste ore, de parcă-s lipite mai multe grămadă, se ţin strâns, între dimineaţă şi noapte parcă-i numai o fugă, şi câte-aş mai vrea să mai fac...Am nevoie de-un timp aşezat, ca un musafir liniştit, nu mereu în picioare, gata să plece.

Nu-mi place acest secol supersonic, cu univers expansiv, mişcător, vâjâitor, fast&furious, vreau uneori să trăiesc ca-ntr-o pictură de Monet, blurat, liniştit, unduit printre maci, învârtind o umbrelă între mine şi lume.


Ecaterina

Mereu mi-a fost teamă să nu spun aceleaşi cuvinte ca ceilalţi, cuvinte pe care le auzi, le citeşti, le transformi în tine, le laşi la dospit, şi apoi le frămânţi, le scoţi în tăvi lungi la copt, or fi aceleaşi, spui la fel, unde eşti tu, ce e al tău, cât te repeţi, care cocă e a ta, şi unde e plămada inimii tale...


Cuvintele Alinei
 au sunat ca un ecou toată ziua în mine, şi-am vrut să scriu despre ea, bunica de la ţară, de la ţara mea, ţara dintr-un sat din Moldova, un sat în care ajungi coborând un deal, sus în deal e cimitirul, apoi prima casă e a buncilor, ei acolo au rămas, înveliţi, în vârful dealului. Poate privesc la gospodăria lor pământească, de acolo, dintr-o ogradă cocoţată în nori.

Mai merg acolo, în acelaşi sat stau acum părinţii mei, în altă casă. În cea a bunicilor îmi stau unchii, dar nu mai e cum a fost, bunica n-avea hidrofor, nici antenă tv, uliţa e îngustă, casa e mai mică, copacii tăiaţi. Ea avea pod plin cu hulubi, avea beci în care coboram după ulcelele de smântână, avea pat mare sub măr sântilesc, duulce, avea gospodărie şi treabă.

Era altfel decât bunica cealaltă, mama mamei era micuţă, rotofeie, femeie muncitoare de peste Prut, cu obrajii roşii şi mers legănat. Bunica de la ţara mea, mama tatălui avea altă alcătuială, femeie înaltă, voinică, ochi albaştri, albaştri, glumeaţă şi veselă.

Acolo timpul era mai cu negrabă, aveai vreme de toate, până la prânzul cel mare, când răsturnai mămăliga pe masă, afară, parcă ai trăit o viaţă.

Vacanţele noastre acolo erau, bunica avea orătănii multe, iepuri de mă uita Dumnezeu pe lângă cuşca lor, dându-le morcovi, gânsacii de care mă feream, şi care mă ţintuiau prizonieră în casă când ei erau slobozi prin curte, porcii care-i guiţau bunicii şi prin visele ei, că tare bătaie de cap avea cu lăturile lor, şi mereu îi certa că nu se mai satură, aracan de mine, că nu mai pot, bată-vă să vă bată, porcii pe care i-am văzut fugăriţi de ignat, şi m-am ascuns în cămară cu mâinile la urechi să n-aud cum îi taie, iapa bunicului, Doina, care mânca, săraca, bătaie, când bunicu se aghezmuia, na, boalo, ce ai, mergi!
şi ea nu trăgea nicun pas când îl simţea cu glasul schimbat. Iapa care făcea mânzoci şi ţopăiau prin ogradă, şi eu după ei.

Bunica avea vaci, cu viţei care gemeau-mugeau pănă venea mama vacă de la cireadă, şi număram cu ei orele până seara, că mi-era milă că le-o fi foame, şi apoi mi-era milă de ei şi că trebuiau să aştepte, întâi mulgem vaca, apoi lăsăm giţelu să sugă, şi abia aşteptam să tragă bunica laptele în găleţi, ţăr, ţăr,ţâr, hai odată, ca să văd viţelul cu capu lui creţ înfulecând ugerul şi împingând pe sub burtă.
Găini, cocoşi arţăgoşi, gâşte leşeşti care săsăiau toată ziua pe sub agud, agudul copilăriei mele, mare, rotund, cu crengile numai bune de apucat, de cules negru dulce, de mânjit pân` la coate, şi hlizit cu fraţii printre dinţii negri de zeamă.

Ţara copilăriei mele, cu mirosul ei de foc, de sobă, de pătrunjel verde adus în şorţul bunicii, aruncat peste ciorba zdrenţuită c-un ou, acră cu borş de putină, turte, cozonaci învârtiţi în albia de lemn, cât aluat, ce puternică e bunica de-l frământa atât, stafide furate, apoi tăvi răsturnate, mirositoare, şi-acoperite, e vinerea mare, nu mâncăm pân` la Paşte.

Postul bunicii şi spovada noastră la biserică, râzând de întrebarea părintelui dac-am minţit, sau furat, mătănii făcute la icoana din colţ, cea cu sabia lui Sf. Dumitru, hi, hi, pe sub barbă, şi ochii bunicii serioşi în spatele nostru. Paştele din sat, cu lumini una după alta pe uliţă, apoi a doua zi toţi schimbau bunăziua cu Hristos a înviat! Şi...Adevărat a înviat, mătuşă Tincă!

Aşa îi spuneau oamenii care treceau pe la poarta ei verde.

Miros de muşeţel prăfuit în şanţul din faţa casei, colorado dungat, alungat cu băţu` de prin cartofi, prune rotunde, lunguieţe, via bunicului, de numaiştiu câte rânduri, de culegeam la ea toţi copiii satului, boabă cu boabă, să nu părăduim vinul moşneagului hapsăn, bunica iertătoare, mângâietoare, nopţi lângă ea, în patul ei mic, cu miros de vestă de lână, şi cu poezii dintr-o altă copilărie, cea a ei, a războiului, cu prima mea rugăciune învăţată şi repetată sub plapumă, câinele care bătea noaptea pe-afară, oare ce-o fi, cocoşii de dimineaţă, eu la căldură şi bunica de mult coborâtă la treabă.

Copiii din sat, fetele, cu tălpi goale, frumoase, acum necăjite şi c-o droaie de copii şi ele. Dimineţi în care duceam vaca la cireadă, departe, pân` la iazul cel mare, şi soarele răsărit roşu şi rotund, de-l lua vaca în coarnele ei rostogol, morcovi scoşi din pământ, jumătate în mână, jumătate rămasă încăpăţânată acolo, drumul satului unde ni se lungeau ochii după mama şi tata, care nu mai veneau, fântâna cu roată, prea mare, de o trăgeam eu de două ori în sus, ea o dată pe mine-napoi, apă rece, zmeuriş, fructe crude, de strivit acru-ntre dinţi, pierdevară prin cimitir după nuci.

Copilăria la ţară era ca o medalie, veneam în septembrie arşi de soare şi parcă mai înalţi pe lângă copiii blocului, albi, rămaşi la asfalt. Noi eram mai vânjoşi, călărisem un cal, mâncasem brânză scursă pic, pic, la streaşina casei, ne tăvălisem în fân întors la uscat.

Acolo au rămas toate, ghem, adunate, ca lâna bunicii din coridorul răcoros, şi răsetul ei, şi blidele spălate de nepoată harnică şi multăudată şi fântâna de la intratrea din sat, unde mă cocoţam să mă uit înauntru şi să cred că-s drăguţă aşa, cu norii în cap, răsturnaţi.

Mămăliga cu lapte mâncată seara, cu ochii lungi, obosiţi de peste zi, la fluturii care se roteau aiurea pe lângă becul din colţul acoperişului, teama de broaşte săltăreţe pe prispă, săritură de uriaş ca să intru în casă fără să mă mănânce vreun brotac, greierii serilor de iulie. Toate au rămas acolo, într-un acolo care azi nu mai este, şi nici ea.

Ecaterina, cea cu ochii senini, frumoşi până la capătul capătului. Mă bucur că şi-a văzut nepoata, era ca un moş crăciun cu părul ei alb şi ochii albaştri.

Poate că e pe la Sf. Petru, cel pe care-l striga să vină în vreme de boală, şi poate paznicul celordesus îi zice aşa:
- Hai, măi Tincuţă, ia fă nişte cozonaci de ăia buni, cum numai tu ştii să faci!

joi, 24 noiembrie 2011

Tobe

Ateneu
Hector Berlioz-Simfonia Fantastică
ca o ploaie de vară cu tunete


melomani: Eliza, mama, tata, Biluţă şi dinozaurul mov

just relax

Cum să SUPRA vieţuieşti

într-un apartament mic...

adică...
cum să ţin ocupaţi şi încântaţi doi copii
pe doar câţiva metri pătraţi,
fără curte, flori, iarbă de gâdilit sub tălpi, cuţu, cuţu şi fructe dulci pe lângă gard...

hmmm...


oricum ar fi, e apartamentul nostru, nu propretate, monşer, e al statului, de la ANL, da` l-am aranjat, permutat şi mutat, ca să-l facem numai bun de supravieţuit...

Baia, cu abţibilduri lipite peste tot, unde te uiţi, te şi privesc galeş prinţesele în rochii înfoiate, piticii, sau câţiva elefanţi aburiţi...periuţele noastre, fiecare după culoare şi mărime, perdeaua de la cadă cu peisaj de toamnă, copaci schiţaţi, mama a ales-o, aia cu delfini a căzut, dincolo de perdea spumă şi baie clipocită de mâini, duş hlizit de fetiţă, Andrei n-are voie s-o vadă, el e băieţel...

Bucătăria, hi-aaa, aici se mânâncă în familie, la masa verde pusă în colţ, tati mai îngrămădit între masă şi frigider, cuptorul fără timp de gătit, dar cu cronometru ţinut de ea, cartofi înşiraţi la curăţat, unul ca un rinocer, altul ca un nas de babă, frigider cu litere, maşina de spălat veche, stil avion, cu turaţii de clătire de-ţi ia auzul, blat luung, de înşirat fructele şi pachetele cumpărate de la magazin, loc de joacă pe sub masă, cămară cu de toate, preferata bucătăriei e prăjitura cu mere...

Dormitorul nostru e mai îngrămădit c-un pătuţ, al lui Andrei, da` a fost al ei, să se ştie, chit că n-a dormit în el, patul mare pus în toate felurile, mai la geam, să vedem stelele, mai la perete, să nu fie frig, acum e în poziţia de magazin, stil matrimonial, da` nu-i deloc matrimonial, cu coborâre pe ambele părţi, eu pe-o parte, de nşpe ori, Eliza pe altă parte.

Dulapul cu haine, cele de vară jos, cele de iarnă sus, şi invers, cu găsiri de căciuli vechi şi moţat în oglindă, băieţii au dulapul lor, băiatul mai mic...mai multe rafturi, după vestimentaţie, bodyuri, salopete...băiatul mai mare, iarăşi îngrămădit pe un raft, doar cu cele folositore...la mijloc, rochii de-ale nostre, haine grose şi pături.

Perdeaua cu bulinele roşii de la grădiniţă, aşezate în bolduri, sub formă de inimă, apreciate de tată mândru şi stendhalian, colecţionar pe vremea lui de buline roşii şi negre.
Tabloul cu maci şi icoana, la care Eli zice îngeraşul clătinându-se pe genunchi.
Uşa cu geam, Elizei nu-i plac uşile cu sticlă, nu-i nimic, lipim expoziţia noastră, desenul cu spiriduşi sus în colţ, apoi cel cu blocuri, apoi aricii, şi toate desenele ei, gata, uşa e veselă.

Aici e cel mai cald loc, aici e doar mama şi ei, copiii, tata e exilat în sufragerie, avem perne moi, saltea înaltă de ţopăit, de alintat, pupăcit, spălat bebe în cădiţă, loc de adunat grămadă şi povestit întâmplările de peste zi, loc de siestă în weekend, aici avem noptiere cu de toate, şoşete colorate, creme, cărţi de noapte bună, coşul pentru păturici şi prosoape, colecţia de urşi, cei admişi să rămână, ceilalţi prigoniţi în balconul lui tataie...

Sufrageria, e magică, acolo e totul într-o singură cameră, dormitorul tatălui, livingul, biblioteca, spaţiu de joacă pentru copii, unde încap toate? Încap...pe bucăţele de spaţiu, aici e timpul nostru, şi viaţa noastră de acasă, ludotecă, discotecă, cinema, măsuţa Elizei, căsuţe, căluţi, coş de jucării, ferme, cărţile mele, cărţile lui, cărţile ei, alte haine, ălea de umeraş, lenjeria, masa lui tati de laptop în colţ, calculatorul mamei la geam, pervaz cu pisici albe, leagănul lui Andrei, scăunel pentru colorat, covor lăţos de întins pe burtă, de baletat, de giumbuşlucat, de alergat, fugărit şi hlizit, sertare pline, facturi, papiote, jocuri, medicamente. Aici e magia noastră, ghirlande de iarnă, de toamnă, crafturi de zile friguroase, ploioase. Dragostea noastră care ne ţine împreună.

Între ele un hol mic, unde pupă mama fetiţă înfrigurată când vine de la grădiniţă, şi unde pupă şi tată obosit ajuns seara acasă, unde avem papuci aranjaţi ca-n scara mâţei, un ceas albastru mare, să vadă Eliza când e 3 şi ceva, oglinda de maimuţărit când ieşim la plimbare, debara cu de toate, de la salteaua de mers la mare, la şah şi ciocane, taburet de încălţat, un tablou cu Toscana pictată, spaţiu îngust de trecut dintr-o parte în alta.

E bine, e frumos,
 da`... tot vrem o casă cu vişini la poartă, cu leagăn, cu o cutie de scrisori pictată, cocoş în direcţia nordului, flori colorate, tălpi goale, stropit cu apă, vară afară, spaţiu şi aer...

marți, 22 noiembrie 2011

time for my book


Plăcerea mea de a citi jurnale.
 Citesc Julien Green de când te-ai născut, de aproape 5 luni, şi nu-l mai termin, şi nici n-aş vrea să-l mai termin. Mă simt atât de aproape de acest jurnal, cu toate angoasele şi temerile lui, temeri de patimă, de moarte, de gol, de zădărnicie... şi cu toată zbaterea şi deschiderea spre viaţă, spre clipa trăită, spre prezentul magic, spre altfel de trăire, de simţire.

Cumintele meu Andrei, îţi place să-ţi citesc, e atât de uşor cu tine!

" 4 martie, 1949

Fericit că sunt! Că sunt ce? Că sunt, pur şi simplu..."
J. Green

luni, 21 noiembrie 2011

memorie de noiembrie, weekend


zile ca un ghem, depănate uşor din ceaţa albă, ca dintr-un fus

- mama, unde se duc zilele?
- care zile, Eli?
- zilele noastre, ălea...de când mergeam noi în parc, la pădure, la munte?
- se duc...rămân mai în spate, şi în căpuşorul nostru, ca să le ţinem minte, da` vin alte zile noi şi frumoase, şi abia aşteaptă să le trăim,
(na, explicaţie filosofală pentru fetiţe de aproape 4 ani)

- se duc ca într-o cămară la păstrat?


i-aş spune poveşti lungi despre cămara asta, ascunsa, a sufletului, a adâncului, cu rafturi, etichete, mai dulce, mai acru, mai iute, fermentat, adăpostit, la păstrat, pivniţă cu emoţii, toate zilele, toate amintirile, vrăfuire de clipe, de râsete, clipoceli de iubire, luminiţe din ochi, primii paşi...într-o mare, mare cămară, un beci răcoros, luminat pe alocuri, depozit de memorie, zile şi ore, acolo se duc toate, pui mic, de acolo le luăm, le gustăm, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai bune, dulceag, aromat, cuvânt rezemat, unul peste altul, gânduri zise şi nezise, suflet trăit împreună, familie laolaltă, păstrată...

albastru

albastru e culoarea mea preferată de aproape 4 ani

l-am găsit într-o dimineaţă de februarie cu zăpadă,
în ochi larg deschişi de Eliză, prima fetiţă, primul copil,
eu, emoţie pură, naivă, tremurată...ea, boţ mic, lunguieţ, ochi de lapte ca cerul...

apoi,
acelaşi albastru mi-a năvălit din nou înăuntru înăuntrului, prin toate cotloanele inimii, prin toate celulele, albastru rotund, curios, de Andrei, seninul seninului din zilele mele

What makes you happy


I am in love with...LIFE!

duminică, 20 noiembrie 2011

i-am trimis

Am făcut spiriduşi şi i-am trimis spre Moş Crăciun, să-i amintească să vină la copii.


Ea şi-a scris pe foaie numele şi 3 ani, un 3 întors, să ştie Moşul de la cine-s spiriduşii, şi a fost foarte serioasă, aproape că auzeam zurgălăii şi renii de la polul nord. N-am îndrăznit să râd deloc de naivitatea ei. Moşul o să-i întâlnească pe cei 4 magnifici cu ciubote verzi, asta-i sigur.

 Magia stă într-un suflet de copil!

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

sâmbătă, zi cu ceaţă rece

La amiază, patul mare, Andrei, salopetă cu elefanţi, Eliza, pijama şi unghii date cu verde, eu, laptop deschis, diligenţa cu păpuşi şi mama coace pâine cântat-strigat, iepuraş ascuns după laptop, cucu, Andrei! hi, hi, Andrei cu nota 3!, eu ştiu să vorbesc în engleză, la pisică se zice ket, la oaie şip, mamaaa, colorez vânăta cu mov? la grădiniţă, Cristi o colora cu roşu, şi ştii, Giani a mâncat hârtie! Suc de ananans proaspăt stors de tată harnic, Andrei pupăcit, se gâdilă şi râde în hohote, vezi, am colorat legumele, tataaa, eu ştiu toată povestea cu punguţa cu doi bani, pe cocoş l-au prins oamenii ăia, ăăă, cum se cheamă...boierii. Mozart for babies, cărticică în culori vii, mânuţe, gângurit şi cald, fâş, fâş, creioanele pe revista Pipo, afară, sâmbătă cu ceaţă, în dormitor, îngrămădeală de viaţă şi de vorbe.
E bine!

permutări de prietenie

aseară, târziu, în pat: eu sunt prietenă cu tata, tata cu Andrei, eu cu Andrei, mama cu tata, Andrei cu mama, mama cu mine...

love you, my sweet!

vineri, 18 noiembrie 2011

de-ale mele

Să nu uit!

Andrei - în braţele mele, rotund, cărnos, cu pielea albă, raphaelian. Cu ochii rotunzi prin toată casa, atent la vorbele mele, la pisica de la geam şi la funze. Gângureşte apăsat, rostogol de consoane îngrămădite, grăbite.

Eliza - dansează la balet pe muzică de Crăciun. Chitară cu Silent Night şi ele piruete şi releveuri. Mi se roteşte sufletul odată cu ea, subţirea şi blânda noastă. Acasă, ea e profesoara de dans pentru păpuşi în poziţie de şpagat înşirate peste tot.

El - face liste cu treburi de trebăluit şi de rezolvat, printre cauciucuri, facturi, apometre, am loc şi eu, să mă ducă la un concert simfonic, şi în altă zi la pădure, să facem poze toamnei. Te iubesc!

Eu - am timp de huzur, cu plăcintă cu mere, copilaşi, muzică, citit, pierdut semnul din carte, recitit aceleaşi pagini de câteva ori, croşetat papuci, friguroasă ce sunt, vorbit cu fraţii la telefon, pregătit, aerisit, înveselit casa.



Să nu uit!

miercuri, 16 noiembrie 2011

Cât?

Cât Andrei doarme şi cât ne miaună mâţele pe la geam, se şi face un castel din carton.


Abia aştept să vină Eliza de la grădiniţă.

For you, Your Highness!


Cât costă zâmbetul unui copil?

luni, 14 noiembrie 2011

Fair play

pe bucăţi de carton se fac jocuri

  • Cine ajunge primul la steluţă
un balon te duce mai sus, o scară te întoarce înapoi, un căţel te fugăreşte 3 pătrăţele...

sau  
  • Fii vesel!
dacă pici cu pionul pe o faţă veselă, trebuie să îndeplineşti o poruncă: zi o poveste, numără până la 10, fă ca pisica, eşti un cocoş, mergi în patru labe, dă câte un pupic fiecăruia, şi altele inventate şi colorate de ea...

  
e deliciul serilor noastre, doar că trebuie să mai lucrăm la fair playul Elizei care ne cam trişează ca să ajungă prima
 
sarcina cu pupicul e prefera noastră

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

duminică dimineaţa

toţi patru în patul mare, pătură roz şi căţei urecheaţi, ciori învârtite într-un colţ de fereastră, cald, eucalipt picurat într-un vas pe calorifer, mergi tu să faci cafeaua, el cu alintarome, eu cu cicoare, cana verde, lunguiaţă şi vintage, hi,hi, hi, ha, ha, ha, de dincolo se aud măgăruşii veseli rămaşi sub păturică, câinele blocului latră la frig, dimineaţă de duminică, apatamentul nostru micuţ, ochişori şi mâini jucăuşe, mamaaa, Andrei mă prinde de păr, mandarine înşirate pe masă, candelă aprinsă, cântecel subţire de soră, picioruşe goale, ne ţinem împreună ca-ntr-un intim sistem solar, gravitaţional, nu vom pleca unul de lângă altul, bâjbâind printr-un univers rece, cum spune Morgan Freeman în serile de Discovery
niciodată...

toţi patru în patul mare, duminică de noiembrie, Eliza ca un ieduţ:

- măi, nu mai încap de atâta familie!

poeme pe-o frunză


 aş scrie scrisori pe frunze, să le trimit departe, departe...


bu, hu, hu!


aseară ne-am jucat cu bufniţe, că, na, tot a fost 11.11.2011...