The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

marți, 25 martie 2014

La Pogleț

Dacă treci de lacul de la Răcăciuni, de șesurile șerpuite ale Corbascăi, de moriștile eoline și de pădurile magice de stejari din Fulgeriș, ajungi la Pogleț, unde se află o veche mănăstire din lemn cu hramul Buna Vestire.
 
Mănăstirea maicilor de la Pogleț e veche și simplă, așa cum îi șade bine unui loc de rugăciune. Te simți încărcat de frumos, de liniște, de aer curat. De mers musai cu cei mici ca să mănânce plăcinte mănăstirești, să fugăresca iezii și să tragă mâțele de coadă. Să vadă viței de-o zi, purcei gălăgioși, găini și miei cu ochi blânzi, dar mai ales să hoinărescă prin pădurile din preajma mănăstirii.
De mers musai dacă esti mare, vei întâlni oameni frumoși, frumoși în sihăstria lor. Intrebați de maica Irina, o fata de 18 ani, care iubește viața, poezia, muzica, limba rusă și pe Dumnezeu. Îți va recita din Esenin sau îți va cânta din Tatiana Stepa ori vreun acatist.
 
De revenit!
 

3 comentarii :

  1. Totuşi- de ce sa tragă mâţele de coadă?

    Icoana fotografiată este minunată!

    RăspundețiȘtergere
  2. E o vorba moldoveneasca pentru a te juca cu pisicile:) ceea ce-au si facut, le-au mangaiat si smotocit pana-au fugit din mainile lor. Icoanele au fost senine, odihnitoare, simple.

    RăspundețiȘtergere