Să adunăm comori!
e joaca preferată a Elizei
de fapt, singurul înțeles pe care ea îl dă acestui cuvânt este...ceva din natură, comori adică pietre în formă de inimă, ghinde, conuri cu miros de rășină, frunze zurgălăi,
comori...adică scoicile de la mare, castanele din fața școlii, vreo floare din drumul de la stână...
comori...adică pene, pietricele albe, cochilii dungate de melci
și-atât!
aseară au căutat în echipă, Andrei a propus să se numească echipa TARE, și-au pornit la cercetat, timp în care eu am corectat teste inițiale, iar tata a alergat
Eliza le vedea repede, uite pana, gataaaaaa, Andrei, tu caută o piatră, hai, repede și bețe, câte a desenat mama, ce număr e acolo? trei, zice Andrei, bucuros de câte ori soră-sa îl pune să recunoască cifrele. Bine, trei bețe, caută-le, pune-le în punguța de hârtie!
și câte frunze verzi, Andrei? Două!, dar galbene? tot douăăăăăăă, strigă el de pe buturugă de parcă ar fi la câțiva munți depărtare. Îi place să dea el indicațiile, e bucuros, nu-i văd fața, dar îl simt, știu că zâmbește după voce, și ...să căutăm...și...ched că o nucă
a desenat mama pe harta asta!
acolo nu erau copaci de nuci, dar eu am pus una pe masă, și-au căutat prin iarbă, și-au căutat, până-au găsit-o. Nuca, Andrei, era chiar aici, sub nasul nostru, o pus-o mama aici!
Aaaaaaa, zice el, ai fost tare, Eliza!
și-au umplut punguța și-au revenit să-mi arate misiunea lor împlinită.
ce seară, atât de ușor de fericit un copil, atât de ușor de fericit al doilea copil, atât de ușor de fericit un părinte, atât de ușor să fiți împreună, bucățele mici din univers, căutând alte mici bucățele din univers prin foșnetul uscat al toamnei.
poate că dacă peste tot părinții ar avea timp de o joacă prin toamnă, copiii ar fi altfel, poate la un texst initială n-ar scrie cum toamna tata face țuică, ar scrie ce miros are toamna, cum se aude, ce culoare are...toamna e miros de castane, e frunzăială, e nor roșcat, e copac scuturat și nu doar miros de vin, și de țuică din ograda mamei
Nu știu ce vor scrie ai mei în textele lor de la școală, poate despre frunzele elicopter, sau scorburi ca un nas de moșneag, sau nori ca un ceainic, sau despre mușuroaie cât Himalaya furnicilor, despre cum se scutură arțarul sau carpenul, despre cum miroase rășina din con, sau ploaia, cum ies melcii afară, despre râme, bălți, frunze pictate de zâne, sau...poate...nu vor scrie nimic din toate acestea, dar știu, știu că în seara asta am adunat COMORI
cele ADEVĂRATE, cele după care aș vrea să râvnească mereu
și nu după altele...
în seara asta, am fost ceamaibogatămămică
cu ei doi sub lumina blândă de septembrie
c-o pungă de hărtie plină de toamnă
răsturnată pe masa mea
ah, COMORILE mele!
