morning tea

timp de taclale

Every smile

makes you

a day younger!

Chinesse proverb

evoluţie

mai demult, demult: 

mama, cum am venit eu la voi, unde am fost înainte?

păiii, ai fost îngeraş şi te-a trimis doamne-doamne aici la mama şi la tatăl tău...zic eu şi povestim cum a ales-o dintr-un grup de îngeraşi şi a trimis-o la noi, mai întâi în burtica mea, apoi doctorul a ajutat-o să iasă, a fost bebe mic, ca Andrei...şi tot aşa...

între timp...

se uită cu Lucian pe atlase, pe enciclopedii pentru copii, şi vorbesc despre alte versiuni

azi:

mama, mai ţii minte când eram noi în cer îngeraşi şi ne-a trimis doamne-doamne pe pământ şi am fost gorile prin pădure, apoi am fost oameni?!

tot despre evoluţie:

m-am săturat să fiu tot copil, vrea şi eu să fiu om!

astea în timp ce coloram felicitări pentru bunici, mătuşi

  

love you, my sweet monkey, angel, child!

oracol de fetiţă mică

3 ianuarie

Lucian e din nou la muncă, am rămas în echipă de trei, eu şi copiii. 

Ea e cuminte, desenează, asta când nu se moftureşte din orice, semn de gelozie din senin, şi atunci scârţie, fata noastră e ca o vioară când plânge, auzi, ca o scripcă de lăutar beat dimineaţa...îmi zice el de la uşă când pleacă.

Încurajată, rămân cu ei acasă şi vorbim de toate: 

mamaaaa, ştiii....
culoarea mea preferată e bleo, şi numărul preferat e 3, iar animalul meu e girafa, litera mea preferată e N, iar obiectul preferat, preferat e telescopul, ţie ce culoare îţi place? şi care literă...şi ce animal? 

Apoi ieşim cu baloanele-afară, e cald.

 Te iubesc, draga mea!

e verde, şi M, şi elefant, şi bicicletă, şi numărul 8...

fiecare înger are o planetă

drumul de la grădiniţă plin de frunze, e numai toamnă, nu? eu nu cred că mai ninge...

cer colorat, portocaliu şi albastru, ştii, acolo sus stau doi îngeri pictori, şi unul pictează cu nişte culori, altul cu altă culoare şi se amestecă...au pensoane mari, pentru norii mari, şi pensoane mici pentru norişori

e într-o mare dragoste nouă, planetele, ştie care şi cum sunt, a văzut ea un screensaver frumos, iar planeta noastră e albastră şi mică,
acolo, după nori sunt şi planetele şi îngerii, nu? 

ar vrea o rachetă, micul meu prinţ!

desenează orice, aseară am făcut oameni de zăpadă, i-am agăţat, se leagănă pe sub ochişorii lui Andrei, sau Andrei pe sub ei, în braţele mele...

noi suntem mici, mici, pe Pământ... ca nişte omuleţi... nu ne vedem din cer...

draga mea, te iubesc, cu întrebările tale despre univers şi de ce, şi de cum, şi de unde...

aşa e,

 suntem într-un mare cer, pe o planetă, în nişte căsuţe, nişte omuleţi mici, cu nişte omuleţi mici, mici de zăpadă agăţaţi deasupra noastră...

memorie de noiembrie, weekend

zile ca un ghem, depănate uşor din ceaţa albă, ca dintr-un fus

- mama, unde se duc zilele?

- care zile, Eli?

- zilele noastre, ălea...de când mergeam noi în parc, la pădure, la munte?

- se duc...rămân mai în spate, şi în căpuşorul nostru, ca să le ţinem minte, da` vin alte zile noi şi frumoase, şi abia aşteaptă să le trăim,

(na, explicaţie filosofală pentru fetiţe de aproape 4 ani)

- se duc ca într-o cămară la păstrat?

i-aş spune poveşti lungi despre cămara asta, ascunsa, a sufletului, a adâncului, cu rafturi, etichete, mai dulce, mai acru, mai iute, fermentat, adăpostit, la păstrat, pivniţă cu emoţii, toate zilele, toate amintirile, vrăfuire de clipe, de râsete, clipoceli de iubire, luminiţe din ochi, primii paşi...într-o mare, mare cămară, un beci răcoros, luminat pe alocuri, depozit de memorie, zile şi ore, acolo se duc toate, pui mic, de acolo le luăm, le gustăm, cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai bune, dulceag, aromat, cuvânt rezemat, unul peste altul, gânduri zise şi nezise, suflet trăit împreună, familie laolaltă, păstrată...

conversaţii

- Andrei, eu sunt mai mare, şi ştiu mai multe decât tine, ştiu să număr, ştiu culorile, ştiu anotimpurile...

- Eu când vin de la grădiniţă, trec peste cărarea ferată...

- La grădiniţă este un băieţel cu ochelari care se uită tot timpul la mine, şi când mănâncă se uită la mine...

- Mâine dimineaţă o să ma uit pe geam, poate ninge...şi o să-ţi fac eu un brad cu luminiţe

- Tu nu ştii să citeşti, mititelule, eu ştiu mai multe poveşti, ce poveste vrei să-ţi spun?

- Când creşti mai repede să te joci şi tu cu mine?

Să laşi la sfârşit o frunzuliţă...

 - Hai să ne jucăm mă iubeşte !
Vrea să fugim în grădină şi să luăm crenguţe din salcâm, ca să rupem frunzele.

Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte...şi rupe câte o frunză, zâmbind pe sub pălăria ei cu buline.

La sfârşit încheie cu mă iubeşte.

- Cine te iubeşte, Eli?

- Nimeni, pune buzele a plâns..

- Cum nimeni? Dar mama nu te iubeşte? Tata, bunica?

- Nuuu...că am uitat să las o frunzuliţă...şi se supără tare, tare pe joc.

Eu o iubesc. Şi toţi cei din jurul ei.
Ştie că mergem să vedem o grădină cu flori şi o mare albastră.
Adică la Balcic.

Am trei locuri de suflet, locuri dragi, dragi: Toscana, Balcic şi Santorini.

Panteism infantil

Eliza vorbeşte cu tot ce-o înconjoară. Toate au viaţă, şi-i răspund.

- Bună ziua, păduia, ce mai faci?

- Bună ziua, Eiza, răspunde pădurea cu glas subţire, uite stau şi eu aici...!

Vorbeşte cu toate şi, culmea, toate vorbesc cu ea. De la macaraua din faţa blocului, până la norii albi.

Aseară a vorbit cu doamne doamne şi cu îngerii care-s ascunşi după stele, sus, sus, în cer. Şi îngerii trăncăneau cu ea piţigăiat:

- Venim şi noi cu tine, mergem şi noi cu tata cu maşina să mâncăm plăcinte cu mere de la patiserie!

Puţină filosofie

Eliza m-a întrebat aseară de ce visează ea.

 I-am spus că toţi oamenii visează atunci când dorm. I-a enumerat pe cei ce visează, adăugând şi câteva păpuşi, şi nu am contrazis-o.

M-a întrebat apoi ce visez eu şi i-am răspuns că o visez pe ea, lăsând coşmarurile şi neliniştile la o parte.

- Şi cum mă visezi pe mine?

- Păiii, te visez cum te joci, sau cum mergem noi la mare, am bâguit eu...

- Şi mai cum mă mai visezi?

- Cum o să ai grijă de Andrei şi o să-i dai jucării...nu ştiam ce să-i mai povestesc.

 Pe Eliza o visez de fapt vag, e în subconştientul meu mereu, de multe ori trebuie să o salvez sau să am grijă de ea în visele mele, ceea ce e normal, e grija şi dragostea transpuse în somn.

Am încercat să schimb subiectul, dar nuuu...

- Şi cum mă mai visezi tu pe mine? mă întreabă în continuare ca şi micul prinţ

.....



Nu am avut timp de povestit toate visele şi visurile mele în ceea ce-o priveşte, a adormit, strângandu-se în mine şi în lumea ei de vise.



- Tu cum ne visezi pe noi, micule prinţ?...