cristale

dimineaţă şi cristale de gheaţă, căciula ei nouă meduză Rapunzel, ponei alb îmbrăţişat, să nu-ţi fie frică de nimic, eşti un căluţ mare, seară prin oraş, cafenea cu lumânări roşii pe masă, ceai de piersică verde, lună mare, rostogol peste blocuri, uite, vezi, acolo e Marte, lângă lună, e portocaliu! stăm amândouă aplecate cu ochii pe cer, daa! îl văd! îmi place cel mai mult Marte!, Andrei adormit pe banchetă, nani, nani, frăţior, maşina pe şosea, plutitori,

 noaptea somn împreună, mamaşicopiii, cald, eucalipt pentru nasuri cu muci, viaţă, suntem vii!

suntem VII!

Indoor Sport

La grupa mijlocie, ora de sport se face înăuntru, păcat de toamna asta frumoasă, cu soare blând şi foşnet.

 Aş scoate toţi copilaşii pe dealuri, să facem acolo o horă, să culegem măceşe, roşu de făcut colier, să ne rostogolim, să ne ascundem printre copaci, să ridicăm sus, sus un zmeu uriaş...să...,

dar n-am cum,

când plecăm spre pădure, văd cum unii copii rămân în faţa blocului plictisiţi, obsiţi, prea posaci pentru vârsta lor, i-aş sui în maşina noastră şi să mergem la un lac, într-o poiană, oriunde...

Sunt seri arămii de septembrie, păcat să se piardă...

E atâta viaţă şi frumos peste tot, că nu e bine să fii singur, ca o umbră uitată.
Să te aduni, să te întâlneşti, să te întregeşti, ca o familie, ca o prietenie, ca o entitate împreunăpetrecătoare a zilelor.

Rost(ogol)

de castane,

gândăcei cu desene,

frunze-fluturi galbeni, zburători şi sfârşit de răpciune, cald, fără ploi, dar c-o tuse uşoară de ied cucuiat, alintat.

 Împărţiri, adunări, aşezări de conuri, mirosuri de galben uscat, arămiu lucios, ieşit din găoace.

E-o toamnă frumoasă şi lungă, iar între noi...inimi din frunze şi joacă.

Omizi pe asfalt, câmpuri de flori de castan. Simetric, aliniat, şerpuit, spiralat de mânuţe mici şi vesele.

Pui mic, mult iubit, cu somn de amiază.

  Iubesc tot ce avem...
şi mai presus,

că ne avem...!

O, Joy!

my joy!

 fratiorul mic se adoarme cu pupici!

Sfârşit de vară

unde s-a scurs vara noastră?

deja tremură bănuţi galbeni prin mesteceni...deja melcii umblă prin bălţi a toamnă.

când a trecut?

 ce ne-a rămas din vara asta sunt câteva plimbări, câteva clipoceli de râu, ecou prin păduri, coroniţe din galben şi nori înşiraţi.

ce ne-a rămas din vara asta: o fetiţă sălbatică, de-acum aşezată cuminte sub nume de soră mai mare, şi o coacere, naştere, în luna lui cuptor, a unui băieţel cu ochii albaştri.

...şi, sincer, n-am fi vrut mai mult(e).

Griji copilăreşti

Totul se roteşte în jurul lui, ghemotoc alb de respiraţii sacadate si naive.

Şi mânuţele nu tocmai mari, mari, îl mângâie mereu, şi-l alină: frăţiorul meu, Andei!

Ea îi cântă, ea îi citeşte, ea îi face baie, stropit, timid, pe căpuşor, iar el îi ascultă vocea piţigăiată, şi se uită lung la ea, uitând să mai închidă gura de mirare, cum se perindă pete de lumină şi ochi mari albaştri deasupra lui, de-a dreapta lui, de-a stânga lui...

Ea spune tuturor că are treabă, trebuie să aibă grijă de Andreiuţu mic şi să-l iubească. Ţine socoteala pamperşilor, mă întreabă dac-a făcut caca şi ce pampers îi place lui, cu iepuraş sau cu pisică.

Îl roagă să pape tzâtz ca să crească mare, ca ea, iar pe mine mă roagă să-i dau un pic de tzâtzucă să nu mai plângă.

E numai o întrebare, de ce face aşa, de ce plânge, de ce râde, unde se uită, când creşte...iar eu îmi port dragostea de la o vorbă la un gângurit, şi trec zilele tremurate de vânt uşor de august.

Tangaj portocaliu

Uneori mă simt dusă de valuri, e seară, şi plutim toţi într-o barcă.

Uşor, uşor...şi e totul firesc în lumina asfinţită a soarelui.

Alteori ne clătinăm şi ni se par valurile uriaşe.

Mă copleşesc zilele care se scurg greu, mă simt prea mică înconjurată de ape prea mari, rotunde, împresurându-mă, ca o oboseală şi-o sfârşeală, şi-o neputinţă.

Şi simţim că barca e într-un balans care ne sperie, şi ne băgăm unul într-altul, tot împreună, până (ne) trece.

Apoi revine apa lină şi calmă, cu miros de seară răcoroasă, de gângureli, şi de şoapte pe la urechiuşe.

Şi hrănim raţe, hrănim guriţe deschise prin somn
şi hrănim visuri şi planuri frumoase adâncite în noi.

Afinităţi. De rodire şi de naştere

În curtea părinţilor de la Iaşi, creşte un cais.

Nu a rodit mult timp, până în anul în care am născut-o pe Eliza. Atunci s-a întâmplat ceva magic şi în august, crengile erau doldora de fructe galben-roşietice colorate de soare.

Apoi încă doi ani nu a mai dat în floare, nici în fruct. Ne gândeam să-l tăiem, că foşnea în vânt degeaba toată vara.

Dar acum, când s-a născut Andrei, copacul meu, cu afinităţi clare spre maternitatea mea înfloritoare, a făcut cele mai dulci şi mai bune caise. De parcă aştepta să se coacă odată cu nepoţeii.

Aşteptăm următorii ani, să vedem ce rodiri şi ce naşteri se mai petrec prin livada bunicilor. Fraţii mei ar trebui să preia ştafeta înmuguririlor.

Noi avem rafturi pline cu borcane de compot.
Şi copilaşi cu piele moale şi pufoasă ca de caisă.

Zi frumoasă

Mi-e dragă sărbătoarea asta din toiul verii. Când eram puştoaică şi citeam în grădina bunicilor Noaptea de sânziene a lui Eliade, chiar credeam că e o noapte magică în care se deschid cerurile.

De sânziene o sărbătorim şi pe Eliza, că se prăznuiesc şi părinţii Sf. Ioan Botezătorul.

Acum e răcită, tuşeşte ca un măgăruş şi are râuri de muci. O întreb din când în când cum se mai simte, şi-mi zice ca un om mare: bine, lasă, nu-i nimic!, iar eu, cu siropurile după mine, râd de optimismul ei.

La multe veri galbene şi însorite, draga noastră!

Eliza fotograf

Îl fotografiază pe Andrei, pe Biluţă, prietenul ei, şi pe mama.

Îmi zice să ţin florile pe care le-a cules tata şi să stau pe iarbă, apoi să mă uit la ea.
Mă abţin să nu râd de indicaţiile ei fotografice.
Mă priveşte prin obiectiv şi apasă.
Clicul ăsta va rămâne mereu în amintirea mea.