zile de primăvară

 

 să ne bucurăm de toate! acum și aici!

albastru mic şi dragoste de soră

primul zâmbet cu gura larg deschisă, primele vorbuliţe, prima vestă

 aşteptăm botezul, avem toţi oamenii dragi lângă noi, şi acuşi mai sosec şi alţii...

Griji copilăreşti

Totul se roteşte în jurul lui, ghemotoc alb de respiraţii sacadate si naive.

Şi mânuţele nu tocmai mari, mari, îl mângâie mereu, şi-l alină: frăţiorul meu, Andei!

Ea îi cântă, ea îi citeşte, ea îi face baie, stropit, timid, pe căpuşor, iar el îi ascultă vocea piţigăiată, şi se uită lung la ea, uitând să mai închidă gura de mirare, cum se perindă pete de lumină şi ochi mari albaştri deasupra lui, de-a dreapta lui, de-a stânga lui...

Ea spune tuturor că are treabă, trebuie să aibă grijă de Andreiuţu mic şi să-l iubească. Ţine socoteala pamperşilor, mă întreabă dac-a făcut caca şi ce pampers îi place lui, cu iepuraş sau cu pisică.

Îl roagă să pape tzâtz ca să crească mare, ca ea, iar pe mine mă roagă să-i dau un pic de tzâtzucă să nu mai plângă.

E numai o întrebare, de ce face aşa, de ce plânge, de ce râde, unde se uită, când creşte...iar eu îmi port dragostea de la o vorbă la un gângurit, şi trec zilele tremurate de vânt uşor de august.

Familia mea

El e ghemotoc de carne moale , mirosind a somn si a lapte. Gura arcuita spre plans sau spre ras, in visele mici, nepamantesti si cu ingeri. Scancet dulce si maini tremurande in aer atunci cand tresare, ochisori larg deschisi, curiosi.

Ea e o o invarteala de jur imprejur dupa bebele ei, ii numara degetelele, il mangaie pe cap, ii pipaie nasul. Ii aduce pampersi cu oite sau pisici, si-i spune dulce: Andei, Andei.

Tati crede ca are un baiat frumos, face planuri sa-l faca inginer.

Eu sunt intr-o plutire de mangaieri de pe crestetul mic si rotund, pe crestetul mare, zbantuit si blond. E o lumina calda peste tot si, ciudat, ma simt atat de bine si implinita, de parca aici as fi vrut sa ajung mereu. E un alint pentru sufletul meu somnul lor adanc, curat, cu perdelele trase, in amiezile fierbinti de iulie.

Dragostea mea mare, Andrei!

5 iulie, ora 19.20, 3.400, ochisori albastri

Nebuloase sfinte

Mi-e dragă pictura lui Grigorescu de la Agapia. De câte ori merg acolo, nu mă mai satur s-o privesc. Pentru că toate chipurile de sfinţi au fost pictate după chipurile de săteni din Agapia, pentru că icoana Maicii Domnului e după asemănarea unei ţărance din Filioara, cu pruncul în braţe. Sunt calde şi blânde.

Mereu mă mir cât de mult seamănă cerurile din spatele sfinţilor şi al îngerilor cu marile ceruri de deasupra, cu nebuloasele şi galaxiile din univers, aceleaşi culori, aceeaşi atmosferă şi lumină.

Parcă e un fel de Hubble sfânt, prin care nu te mai saturi să priveşti.

E linişte şi sfinţenie la Agapia! 

Mărţişorul meu drag

Cel mai mare zâmbet îl am când mă uit pe ecran atunci când sunt la ecograf.

Azi am primit cel mai frumos cadou de 8 martie.

Burtică somnoroasă

Bebeluşul a început să viseze...

E 1 la 1

O avem pe Eliza şi mai avem şi-un băieţel.

Îi iubesc tare!



...şi îmi plăceau parfumurile şi florile...şi-mi cumpărasem un ghiveci c-o floare mov...şi credeam că e fetiţă sigur, sigur...mai ales că Eliza se băga seara în mine şi se alinta zicând: suioaia mea iubită!



....şi mă uitam parcă şi la cămăşuţe de băieţei şi la tractoare de jucărie...şi parcă voiam un băieţel cu ochii mei...



tare confuză am fost...aşa că...au învins tractoarele cu remorcă de cărat nisip.

Să i-l toarne lui soră-sa în păr.

Se pare că e băieţel

La a doua ecografie, A. dormea şi abia a fost măsurat.

E mijloc de ianuarie şi afară plouă cu găleata. Acasă, Eli se joacă frumos, îmi spune că-i place de mine, şi-mi aduce desene făcute în timpul zilei ca să-i pun note. Vrea nota 2 sau 3. Eu îi pun 10 şi-o pup pe frunte.

Când îi arăt poza lui A. de la ecograf, se uită cu coada ochiului, îmi zice aha, şi fuge la jucăriile ei.

Mi-s dragi amândoi, ea cu potrivirile ei de cuvinte şi cu micile ei minciuni nevinovate, iar A. cu mânuţe baletânde şi cu somn de copil liniştit şi fărădegriji. Cu somn de copil nenăscut.

Cât un suflet

A. are aproape 21 de grame. Şi e mare cât o pasăre colibri de topaz.

A venit

deşi s-a uitat la el printre degete. Nu i-a cântat şi nu i-a spus nicio poezie. I-a dat o bomboană de departe, să n-o atingă. Poate la anu va fi mai sociabilă cu moşu.

În seara asta a primit mulţi colindători, în timp ce ei colindau, ea se bâţâia la uşă în stil breakdance.

 Avem Ajun frumos. Anul viitor va fi mai plin.

Metaforă vizuală

Aş vrea să trăiesc într-o moară de fluturi

sau într-o căsuţă de pe spinarea unui melc.

Îmi plac

Vladimir Kush

şi

Jacek Yerka

Un leu de 4 anişori

Aş fi vrut ca ziua Elizei să fie vara, nu în mijlocul iernii.

Îmi plac petrecerile de copii în aer liber.

Petreceri colorate, gălăgioase, plângăcioase, cu baloane, steguleţe, trompete, zmeie, morişti de vânt, scaune mici, sucuri, zâmbete, coifuri, prăjiturele, fructe, muzică veselă.

Anişorii trec tiptil, tiptil, pe lângă fusta mamei şi, fără să-ţi dai seama, copilaşii cresc, devin prinţese cu mofturi şi codiţe asortate sau prinţi gata să lupte de pe calul lor năzdrăvan.

Nu avem ziua în mijlocul verii, dar avem prieteni care s-au născut vara şi mergem la petrecerea lor.

Să fii sănătos, Darius, să creşti mare şi cu suflet uriaş!

Freelancer

Prietena ei Andreea

Dora La Exploradora şi Mapa

Un melc tutubec

O fetiţă cu baloane bucuroase

Eliza şi prietena ei

Două case bucuroase ca au apopeiş şi nu le plouă

Rămas bun

Vă mulţumesc pentru cei 4 ani petrecuţi cu mine. Mi-aţi fost ca un părinte bun, m-aţi ascultat şi m-aţi îndrumat, m-aţi pregătit pentru ce va fi mai departe. Vă respect tare mult.



Mereu am emoţii când mă despart de cei de clasa a 8-a. De parcă ar pleca în lumea mare copiii mei.









Îmi sunt tare dragi. Acum, la sfârşit, ne-au spus vorbe frumoase. Şi le-au şi simţit. Ei nu fac nimic forţat. Sunt generaţia care-şi dă pe faţă antipatiile sau simpatiile. Fără ocolişuri.

Când am fost ca ei, am învăţat texte de laudă şi le-am rostit cu dicţie. Nu le-am simţit.

Copiii au dansat 7 ore pe ceas. Desculţi. Sârbe şi hore. Abia le-am ţinut ritmul. Colega mea zicea că sunt crescuţi în bătătură, nu ca noi în balcon, la bloc.

Să zburaţi uşor!










Aşa cum aţi şi învăţat 4 ani, aşa cum aţi dansat...












Veţi rămâne ca o fotografie blurată în amintirea noastră, numai zâmbete şi suflete. Alţii vor veni după voi, alte vieţi, alte prietenii.

Seri grecesti

“Exista tot atatea fericiri cate soiuri de oameni sunt.”


Kazantzakis



Aseara am dansat toti trei pe muzica din Zorba Grecul.


Eliza ne-a fotografiat cu aparatul ei de jucarie.


Nu mai simteam decat viata din noi si bucuria ca suntem sanatosi.

Spring memories

De-ar fi o nesfarsita duminica, in care oamenii sa fie mai zambitori si mai impacati cu cei din jur...de-ar fi o eterna primavara, cu ramuri albe si pasari guralive pe sub stresini.

Vreau sa strang in brate viata de fiecare zi.

Daca tot ce avem e aici si acum...si dincolo nu e nimic? Doar dizolvare intr-un neant rece...fara amintiri...

Sau poate vom ramane doar cu amintirile ce vor rula ca un film sepia iar si iar si iar...atunci as vrea sa adun cat mai multe clipe frumoase, cat mai multe...

Talentati si nestiuti

In timp ce prichindeii de-a V-a dadeau teza, le-am vizitat expozitia de pictura pe lemn, cocotata mandra pe dulapul din spatele clasei.











- Mai, voi ati facut frumusetile astea?



- Da, doamna, noi! (si le sclipeau ochisorii)



- Tare-s frumoase, de-mi vine sa le iau acasa pe toate sa ma uit toata ziua la ele...


- Puteti sa luati...! (erau emotionati si-au sarit din banci sa-mi arate care si-a cui este).








Aveam de unde alege, erau unele mari si bine realizate, dar am ales o bucatica de lemn pictata simplu de o fetita rusinoasa, micuta si modesta.






Ca-n povestea cu Sfanta Dumineca si lazile din pod.








Laura a fost tare emotionata, si-a facut obrajii rosii si mi-a zambit apoi toata ora.
Am simtit ca era mandra de ea, ca tocmai pictura ei ajunge acasa, pe biroul doamnei diriginte.





Pacat de copilasii cu har, uitati prin sate sarace...

Eliza merge (la pipidii)

Eliza s-a trezit intr-o dimineata cu piciorul amortit. Mi-a zis plangand si suspinand: nu pot sa meg, nu pot sa meg!
Am crezut ca a dormit rau si ca are un carcel, da nuuuu, toata ziua a durut-o piciorul, seara am dus-o la radiografii, nu avea nimic rupt, asa ca ne-a dat un unguent si un diagnostic: a dormit mai rau, o sa-i treaca in cateva zile.

3 zile a tinut-o. Nu a calcat in piciorul drept, o mutam de pat pe scaun, se juca la masuta ei cu jucarii tarandu-se pe jos, of! A fost greu, am inteles atunci toti parintii care au copilasi care nu se pot deplasa.

Cand am reusit s-o ajutam sa mearga, m-am bucurat de parca eram in parabola ologului, ea ne zicea victorioasa: uite, meg! vezi? Eiza mege!

Si am mers. La pipidii. Am si alergat. Eliza le-a povestit broscutelor cum a durut-o pe ea piciousu.

Speram sa nu mai trecem prin boli de astea…de speriat mame sperioase.

Azi a fost innorat. N-am vazut norul islandez de cenusa care sa ne distruga, n-am simtit substante toxice si acide care sa ne fugareasca in casa.

De ne-am feri nori de cenusa urii si a uratului....