Zi frumoasă

cu leagăn în vânt de toamnă, papucei roz, năzdrăvani,

şi plimbări, alintări, ţopăieli prin grădini adormitoare, mirositoare.

Biscuiţi sub umbrar şi zâmbete.

Sora Cecilia, poveşti despre visuri, misiune caldă pentru copilaşii din sat, grădiniţă şi braţe deschise.

Ar vrea mult mai multe, dar n-o lasă birocraţia.

Mesteceni verticali, orizontali, alb împletit cu negru, ganduri bune, gânduri ne-bune...

hoţi de struguri şi gutui lăsate să prindă galben, până vom reveni...

 portocaliu agăţat, unduit, deasupra ochişorilor mici,

 fluturi, vrăbii, copii vorbăreţi, joc şi senin

zi frumoasă, cu prieteni ce ne-au întâmpinat potrivit sufletului lor, cald şi bun...

 De revăzut, de reîntâlnit!

Nebuloase sfinte

Mi-e dragă pictura lui Grigorescu de la Agapia. De câte ori merg acolo, nu mă mai satur s-o privesc. Pentru că toate chipurile de sfinţi au fost pictate după chipurile de săteni din Agapia, pentru că icoana Maicii Domnului e după asemănarea unei ţărance din Filioara, cu pruncul în braţe. Sunt calde şi blânde.

Mereu mă mir cât de mult seamănă cerurile din spatele sfinţilor şi al îngerilor cu marile ceruri de deasupra, cu nebuloasele şi galaxiile din univers, aceleaşi culori, aceeaşi atmosferă şi lumină.

Parcă e un fel de Hubble sfânt, prin care nu te mai saturi să priveşti.

E linişte şi sfinţenie la Agapia! 

Drum istoric

Am fost cu elevii de la şcoală la Mărăşeşti, Mărăşti, Soveja.

Eliza a mers cu noi, a fost tare încântată de tunuri şi de mausoieu` ca un castel.

Eu nu. Totul e dărâmat, pe motiv că se construieşte, drumul vinului de la Panciu e găuros, iar Soveja, unde cică e cel mai ozonat aer...e o paragină.

M-au impresionat războinicii pictaţi în mausoleu, Eliza culegându-mi flori, şi un cal răsărit de nu ştiu unde şi luung privitor la mine şi eu la el.

Andrei a fost cuminte tot drumul, iar Eliza a vorbit întruna.

Ziua muzeelor

Azi mi-am revăzut o colegă de facultate, a venit la Bacău într-o excursie şcolară de o zi, împreună cu un grup de copilaşi din Iaşi.

Eliza a mers cu noi şi a fost tare curioasă şi încântată.

La muzeul de istorie a văzut piticodava (în descrierea pitorească a lui tati), la vivariu a văzut multe păsăi şi şeipi şi peşti. Cel mai mult i-au plăcut şeipii cu dungi, la expoziţia figurilor de ceară a ghicit care şi ce pitic era acolo, iar la planetariu a fost în al nouălea cer, a văzut stele şi constelaţii, iar când a ieşit i-a dat ghidului un feedback emoţionant: a fost taie minunat!

Sâmbătă călduţă

Am avut treburi la Slănic. Numai bune să ne mai dezmorţim din oraşul nostru ceţos şi rece. Pe culoarul Siretului iernile sunt grele, când e frig...apoi e frig, nu glumă.

Am convorbit cu mâţele, am hoinărit prin staţiune, şi-am respirat aer cu miros de brad.

Cerul era alb şi aproape, şi ne-am odihnit toate gândurile.

Spre seară am fost la concert de suflet, muzică şi poezie. Un lucru e sigur, voi avea un băieţel rac, sensibil şi blând. Poate un poet, de se va plia pe ingineria pregătită de tatăl său ca moştenire de familie.

Să zburăm

Eliza a mers cu telegondola, sub noi casele se făceau mici, mici şi am ajuns sus pe munte. De acolo, se vedea în vale Bâtca Doamnei.

Ore de sâmbătă frumoase.

Mai vrem!

p.s. Păcat că Bocănilă şi Bambi nu erau liberi să-i putem mângâia.

Undeva, într-o pădure

Ce bine e să fii mamă copil şi să zburzi prin păduri alături de fetiţele tale!

 Aşa le-am întâlnit pe Andreea, Sofia şi Francesca.

Mulţumim de găzduirea caldă, cu miros de sărmăluţe şi de tartă cu brânză.

p.s. Eliza e model de sociabilitate maximă. A se vedea ultima foto.

Colecţionez jucării de la tarabe

Pe lângă mingiuţele colorate, de care deja ne împiedicăm prin casă, Eliza colecţionează şi girafe (giaiate).

Are girafa de la Cluj, adusă de tata, girafa de la munte, alta de la mănăstire, alta care a făcut atâta baie de s-a umflat lemnul şi s-a stricat...şi acum girafa de la Slănic.

Toate sunt prietene şi când se întâlnesc pe măsuţa ei de joacă vorbesc de mă doare capul.

Am fost ieri la munte. Slănicul e din ce în ce mai urât. Păcat de aerul curat şi de apa izvoarelor.

Eliza s-a târgovit cu meşteşugarii de la tarabe, şi-a luat suc de brad, a aruncat castane în apa Slănicului şi a vrut să pună frunzele înapoi în copaci.

Afişul de la intrare despre criminalitate nu e o mândrie, ar trebui să fie o ruşine pentru umanitate. De parcă ar fi un privilegiu că oamenii nu se omoară între ei. Să zicem mulţumim frumos pentru aşa o liniştire sufletească?

Ce fac însă dacă plec din Slănic în altă localitate?!



Viaţa e o întrebare

Tânjesc după grădinile zen japoneze,

după labirinturile din vegetaţie din parcurile londoneze,

după distracţia din parcurile americane

sau după o plimbare de toamnă prin parcurile din Sankt Petersburg sau din Moscova.

Iubesc grădinile franţuzeşti sau cele australiene.

Tot ce avem noi sunt parcurile şi grădinile care, vai de ele, trebuie să fie amenajate dintr-un buget local jalnic. Ne mulţumim cu statuile gri ale unor autori necunoscuţi, cu băncile rupte, mâzgâlite artistic, pe sub care zac seminţe şi cu leagăne vechi cu lanţuri ruginite.

Dacă ai avea bani mulţi şi ai avea ca proiect realizarea unui parc pentru cei din jurul tău, cum ai face?

Cum l-ai amenaja?

Cu alei, poduri, lacuri...sau cu mici, halviţă şi maşinuţe?

Ce fel de oameni ai vrea în promenadă prin grădina ta?

Cu câteva zile în urmă, în drum spre Bacău, am trecut prin Tecuci. Oraş mic şi sărac. Am oprit în parcul central, singurul din Tecuci, parcul lui Pazvante.

Ori eram prea obosiţi, ori ne-a luat prin surprindere un asemena parc într-un orăşel ponosit de provincie...cert e că ne-a plăcut.

Era ceva ciudat, o combinaţie de piatră, flori, păsări, cascade, fântâni arteziene...încât ne-a vrăjit.

Aş fi spus că e un kitsch minunat, miros de pizza şi muzică din Mongolia. Papagali vorbitori închişi în colivii şi expoţitie de cristale, podeţe şi minicascade, statui, porţi sculpate, alei pe sub bolţi de trandafiri şi familii venite la un pahar de bere.

Am nimerit acolo într-o stare uşor euforică, aşa că meloterapia, cristaloterapia şi mesajele existenţiale sculpate în lemn mi-au plăcut.

Nu era Anglia, în nici un caz...dar ideea unui om simplu de a face un parc privat prin munca şi dăruirea lui şi de a-l oferi oamenilor din oraşul său m-a impresionat.

Am aflat de la un tânăr că proprietarul nu are multă carte, dar că vine în fiecare seară să-şi admire florile, să-şi vadă păsările si să privească mulţumit la cei care se odihnesc pe băncile din grădina sa.

Dacă trecţi prin Tecuci, să-l îmbrăţişaţi pe Pazvante şi din partea mea,

eu nu l-am întâlnit atunci.

p.s. Încă mai visez la Gradina mea secretă. În care Eliza să zburde liberă.

O grădină fantastică pentru toţi copiii pământului.

My summer list

Să vizităm un oraş nou!

Eliza a vizitat multe oraşe, dar Braşovul a fost luat la pas ca un adevărat turist.

A urcat până la Turnul Alb, a hrănit porumbeii din Piaţa sfatului, a ţopăit pe toate străduţele întortocheate sau nu, ba a vizitat şi muzee.

A fost tare încântată.

Pentru mine Braşovul e o dragoste veche, oraş cosmopolit, timp liber, hoinăreală, caffe frape, burg, oameni interesanţi...

Pentru Eli au fost: acoperişurile pe care merg pisicile aristrocrate, tunelul lui Dora Exploradora, fântâna arteziană, castelul prinţului, porumbeii, îngheţata, mersul toţi 3 unul după altul pe rigole, oştenii din turnul cu ceas care au cântat la trompete, nesomn.

Nu-mi imaginam cum aş putea duce copil de 2 ani într-un muzeu de istorie!?

Am fost în Turnul Ţesătorilor unde era o machetă mare a oraşului vechi.

Eliza a fost fascinată de turnuleţele mici, de străduţe şi copăcei. I-am spus că acolo stau nişte omuleţi mici, mici.

M-a crezut, i-a şi strigat să iasă afară din căsuţele lor.