zile de primăvară

 

 să ne bucurăm de toate! acum și aici!

Zi frumoasă

cu leagăn în vânt de toamnă, papucei roz, năzdrăvani,

şi plimbări, alintări, ţopăieli prin grădini adormitoare, mirositoare.

Biscuiţi sub umbrar şi zâmbete.

Sora Cecilia, poveşti despre visuri, misiune caldă pentru copilaşii din sat, grădiniţă şi braţe deschise.

Ar vrea mult mai multe, dar n-o lasă birocraţia.

Mesteceni verticali, orizontali, alb împletit cu negru, ganduri bune, gânduri ne-bune...

hoţi de struguri şi gutui lăsate să prindă galben, până vom reveni...

 portocaliu agăţat, unduit, deasupra ochişorilor mici,

 fluturi, vrăbii, copii vorbăreţi, joc şi senin

zi frumoasă, cu prieteni ce ne-au întâmpinat potrivit sufletului lor, cald şi bun...

 De revăzut, de reîntâlnit!

"De treci codrii de aramă..."

Dai peste Pădurea de argint.

Oficial, e mare loc de atracţie turistică, cu panou pus la întretăieri de drumuri, între Văratec şi Agapia, dar cu poarta de intrare blocată cu lanţuri.

Câteva maici ne-au spus că e doar numele de ea şi că nu e îngrijită de nimeni, nu se mai văd potecile şi n-ai cum s-o vizitezi că e închisă şi plină de bălării.

Mi-a sărit căciula de supărare, am scos lanţul pus de vreun nene de pe la ocolul silvic, şi-am intrat.

E un loc minunat. Întradevăr, iarba e crescută sălbatic, abia se văd cărăruile, în mijloc sunt câteva bănci şi-o inscipţie cum că pe aici s-a plimbat şi a scris Eminescu.

Pe mesteceni se caţără flori şi tufe înalte, sunt plante pe care nu le-am mai văzut niciodată, se aud păsări şi e o pădure de vis, şi chiar în mijloc e un stejar secular, de-ţi cade pălăria dacă te uiţi la el.

Cât am hoinărit pe acolo, mi-am expus planul meu de recuperare a pădurii.
Să o curăţ, să pun bănci din loc în loc, şi panouri mici cu versuri din Eminescu, să se audă muzică sau poezii recitate de actori, să poţi simţi cu adevărat "mândra glăsuire".

Al meu a râs de mine, că nu aş avea turişti dornici de-o astfel de relaxare şi că nici Veronica Micle n-ar fi aşa sensibilă.

Cică nu mai există homo poeticus, ci doar homo wireless.

Oare?

Ca să fie fericită

...aş lăsa-o să alerge printr-o grădină zoologică toată ziua

 

acolo unde zimbrii sunt mari, mari şi au gâtul gros, adică greabăn...

păunii au coadă cu ochi, iar păuniţele au flori în cap,

mistreţii dorm la prânz, ursul stă cu botul pe labe şi trebuie să-i dăm cafea, ca în cântecul Ursul doarme, iar căprioarele vin curioase să vadă copiii.

Şi dacă vine Feline, prietena lui Bambi, şi te întreabă cum te cheamă...răspunzi repede, sincer şi naiv, cu glas emoţionat şi cu ochii luminoşi: mă cheamă Eliza!

Dacă aveţi drum prin Neamţ, mergeţi la Rezervaţia de zimbri, e frumos!

Little Pan

Eliza a ieşit în parc cu fluierul. Să sufle tare, tare şi să sperie toate ciorile care fac gălăgie.

Şi ciorile chiar au zburat din copaci.

De-ar fi ştiut şi Creangă, nu trăgea cu puşca în bietele păsări din turnul Goliei.

Când am fost noi la pădure....la, la, la, la, la!

Zăpadă de martie şi soare orbitor.

Păsări ieşite prin tufe, aşa ca la Bambi când vine primăvara.

Eliza a numărat copacii mari, adică cei care au păpat mult, şi copacii mici, cei care nu au crescut, că nu au vrut să mănânce.

Apoi a certat soarele că nu mănâncă odată toată zăpada, ca să vină mai repede primăvara.

Andrei s-a întins şi s-a răsucit prin visele lui despre...surioare şi mame vorbăreţe.

Ne e bine!

Păcat de Japonia mea dragă, mi-e greu să mai deschid televizorul.

Februarie alb

şi-o bucată de soare!

Ne simţim deja mai bine.