când treci pe lângă moarte şi scapi?
Cum e viaţa după acele clipe? Sângele începe să bată din nou în tine, culorile sunt mai vibrante, corpul te doare, dar respiri aer curat, albastru, senin.
Te întorci la cei dragi şi-ţi sunt atunci şi mai dragi. Totul se schimbă. Parcă ai vrea să stai aici o veşnicie, parcă abia te-ai născut şi simţi că ai timp de toate şi ai vrea să le faci pe toate. Să le cuprinzi pe toate şi să te bucuri. Cu o bucurie pură, de copil sau de înger.
De a fost un înger cel care ne-a salvat, trebuie să pictez în ulei un înger curajos!
Am citit recent Dulce companie de Laura Restrepo. Şi mi-a plăcut. Şi e tocmai despre îngeri şi oameni.
Pentru coperta cărţii tradusă în limba română au ales o pictură de Ştefan Câlţia.
ati patit ceva, Doamne fereste? sper ca sunteti bine.
RăspundețiȘtergereSuntem bine, multumim lui Dumnezeu! Eu si colegele mele am avut un accident cu masina. Putea fi un dezastru, doar un miracol ne-a salvat.
RăspundețiȘtergereSi parca de atunci respir mai cu POFTA.
of, bine ca a avut loc miracolul atunci.
RăspundețiȘtergereA fost un inger cu siguranta, al tau sau al Elizei!
RăspundețiȘtergereAm si eu unul, m-a scos odata chiar din gherele aleia, a trecut ceva timp de atunci dar nici acum nu pot sa vorbesc despre acea experienta. Cum e sa lupti, sa te zbati, sa-ti para rau, sa te resemnezi si sa renunti. Brrrr!
Doamne Roxana..bine ca esti ok...Numai am cuvinte...am ramas masca cand am citit..Si bine faci ca faci tot ceea ce-ti propui...am sa te aiu examplu..ca nu stii cand tii se termina viata..nu te poti baza ca esti tanar:(
RăspundețiȘtergere