Ei doi, dimineaţa

Stăm într-un cartier ANL, într-un bloc fost nou, deja murdar, la parter, cu maşinile parcate toate, grămadă, sub(în) balconul nostru, cu soarele toată amiaza spre camerele mici, îngrămădite cu mobilă şi jucării. Iar dacă vrem să ieşim din casă, n-avem unde, n-avem aer. Peste tot în jur se construiesc alte blocuri, bravo lor, şi e plin de praf, de macarale huruitoate, de ciment rotit în betoniere, de cabluri, claxoane de maşini care nu au loc pe unde să treacă, de excavatoare, ciocane, bormaşini.

Şi cum stăm şi lângă aeroport, trec mereu migurile lui peşte prăjit care te surzesc de-a binelea.

Aşa că ieşim prin jurul blocului şi ne rotim de câteva ori. Seara e plin de copii care nu au unde se juca, stau în parcări, lângă maşini sau în şanţurile săpate de Dorel.

Şi încă!

Încă mai găsim şi pe-aici flori colorate. Ne facem câte-un inel, mai desenăm pe-o bucată de asfalt, unii muncitori fluieră veseli pe schelă, deci încă e bine.

Dar tot vreau o grădiniţă cu flori, o plajă, un parc, orice să-ţi îmbete simţurile când deschizi geamurile dimineaţa şi ieşi afară...

Vreau alte dimineţi pentru ei doi.

Tangaj portocaliu

Uneori mă simt dusă de valuri, e seară, şi plutim toţi într-o barcă.

Uşor, uşor...şi e totul firesc în lumina asfinţită a soarelui.

Alteori ne clătinăm şi ni se par valurile uriaşe.

Mă copleşesc zilele care se scurg greu, mă simt prea mică înconjurată de ape prea mari, rotunde, împresurându-mă, ca o oboseală şi-o sfârşeală, şi-o neputinţă.

Şi simţim că barca e într-un balans care ne sperie, şi ne băgăm unul într-altul, tot împreună, până (ne) trece.

Apoi revine apa lină şi calmă, cu miros de seară răcoroasă, de gângureli, şi de şoapte pe la urechiuşe.

Şi hrănim raţe, hrănim guriţe deschise prin somn
şi hrănim visuri şi planuri frumoase adâncite în noi.

Afinităţi. De rodire şi de naştere

În curtea părinţilor de la Iaşi, creşte un cais.

Nu a rodit mult timp, până în anul în care am născut-o pe Eliza. Atunci s-a întâmplat ceva magic şi în august, crengile erau doldora de fructe galben-roşietice colorate de soare.

Apoi încă doi ani nu a mai dat în floare, nici în fruct. Ne gândeam să-l tăiem, că foşnea în vânt degeaba toată vara.

Dar acum, când s-a născut Andrei, copacul meu, cu afinităţi clare spre maternitatea mea înfloritoare, a făcut cele mai dulci şi mai bune caise. De parcă aştepta să se coacă odată cu nepoţeii.

Aşteptăm următorii ani, să vedem ce rodiri şi ce naşteri se mai petrec prin livada bunicilor. Fraţii mei ar trebui să preia ştafeta înmuguririlor.

Noi avem rafturi pline cu borcane de compot.
Şi copilaşi cu piele moale şi pufoasă ca de caisă.

Explicaţii mici şi mari

explicaţii mici:

- Da, băiatul mamei, o să treacă burtica, ai să vezi, şi o să creşti maaare, şi o să arunce mama pe geam toate infacoalele şi bonisanurile. Iar tata o să-ţi cumpere maşinuţe şi-un pistol cu apă, s-o fugăreşti pe soră-ta, ca s-o uzi. Nu mai plânge, lasă, o să treacă acuşi, acuşi!

explicaţii mari:

- Vine mama mâine la Iaşi cu maşina să te ia acasă...dar nu putem s-o aducem la bloc pe Nuţi, răţuşca, nici pe motanul alb. Nu avem unde să-i ţinem, mami, ei nu stau în balcon! Şi daaa, mi-e tare dor de tine!

somn de paradis pierdut

sssss, se doarme, cu perdele trase, cu oftat mic din cand in cand, cu surasuri si rasete scurte, cu bujori lipiti de pielea mea si cu inimi batand sincron, ca intr-o mare, mare dragoste celesta.

cineva a vrut sa-mi dea un cantar pentru bebe. nu vreau cantare, grile de crestere, curbe, tabele, retete, program, safturi.

vreau sa traim li-beri!

din playlistul lui Andrei: Karunesh, Yanni, Enya, Dan Gibson.

Nu se împarte, nu se desparte

Nu am depresie postnatală clasică, e doar un tremur aşa, în colţul ochilor, ca în desenele japoneze când plângi, dar nu plângi. E ca o sfâşiere în două, şi ca o bătălie dusă cu dragostea imensă pe care o simt. Eliza e cuminte, vine cu scaunul după mine ca să-l vadă pe Andrei adormit pe umărul meu, e ca o a doua mămică, ea vrea să spele hăinuţele şi să-l schimbe, dar se uită luung dacă îi vorbesc lui prea dulce. O alint şi pe ea, şi-o iubesc, dar nu mai e ca înainte, nu mai avem noi două timp berechet de joacă şi de plimbări. Parcă o dau la o parte şi mă dor toate pe dinăuntru de jale.

Încerc să găsesc un echilibru de timp, deşi balanţa înclină mai mult spre scâncetul mic şi spre mâinile neajutorate. Sper să găsesc liniştea împărţirii la doi. La două suflete.

Andrei e cuminte, noaptea se trezeşte şi caută cu barba tremurândă sânul, apoi adoarme. Eliza e în pat lângă mine, nu-l simte. Suntem toţi trei într-o cameră, cu miros de copilaşi, şi cu o lună prea curioasă, mare şi galbenă în faţa geamului nostru.

Familia mea

El e ghemotoc de carne moale , mirosind a somn si a lapte. Gura arcuita spre plans sau spre ras, in visele mici, nepamantesti si cu ingeri. Scancet dulce si maini tremurande in aer atunci cand tresare, ochisori larg deschisi, curiosi.

Ea e o o invarteala de jur imprejur dupa bebele ei, ii numara degetelele, il mangaie pe cap, ii pipaie nasul. Ii aduce pampersi cu oite sau pisici, si-i spune dulce: Andei, Andei.

Tati crede ca are un baiat frumos, face planuri sa-l faca inginer.

Eu sunt intr-o plutire de mangaieri de pe crestetul mic si rotund, pe crestetul mare, zbantuit si blond. E o lumina calda peste tot si, ciudat, ma simt atat de bine si implinita, de parca aici as fi vrut sa ajung mereu. E un alint pentru sufletul meu somnul lor adanc, curat, cu perdelele trase, in amiezile fierbinti de iulie.

Dragostea mea mare, Andrei!

5 iulie, ora 19.20, 3.400, ochisori albastri

Clinc, clinc

Suntem invadaţi de zâneeee! Vrea să fie o zână, vrea să zboare şi să aibă baghetă magică.

Eu plec pâş, pâş, spre spital.

Ultimul weekend

în varianta de 3.

Săptămâna viitoare vom fi deja 4.

În casă e miros de flori de câmp, de hăinuţe călcate, de tartă cu fructe şi compot de vişine.

Şi zumzăit de fetiţă surioară care vorbeşte cu poneii ei. Şi e bine.

Te aşteptăm, pui mic!

Au trecut 9 luni ca într-o spirală curgătoare de pe spinarea unui melc. Acum e gata!