Afinităţi. De rodire şi de naştere

În curtea părinţilor de la Iaşi, creşte un cais.

Nu a rodit mult timp, până în anul în care am născut-o pe Eliza. Atunci s-a întâmplat ceva magic şi în august, crengile erau doldora de fructe galben-roşietice colorate de soare.

Apoi încă doi ani nu a mai dat în floare, nici în fruct. Ne gândeam să-l tăiem, că foşnea în vânt degeaba toată vara.

Dar acum, când s-a născut Andrei, copacul meu, cu afinităţi clare spre maternitatea mea înfloritoare, a făcut cele mai dulci şi mai bune caise. De parcă aştepta să se coacă odată cu nepoţeii.

Aşteptăm următorii ani, să vedem ce rodiri şi ce naşteri se mai petrec prin livada bunicilor. Fraţii mei ar trebui să preia ştafeta înmuguririlor.

Noi avem rafturi pline cu borcane de compot.
Şi copilaşi cu piele moale şi pufoasă ca de caisă.