Mirări de primăvară

Mirări de copii plini de viaţă. Mirări de cât galben, cât mov, cât roz, cât cer înalt!

 

 Mirări de flori clopoţei, de pus în părul mamei. 

 

 Prin vârsta fără griji, când faci pauză la aventură doar pentr-o ciocolată împărţită frăţeşte:

lui, ei, ei, gândăcelului, şi-o pătrăţică mamei. Împărţeală pe sub stejari, la firul ierbii.

 

  

 Mirări prin poieniţe de zâne, unde se ascund libelule, sau pitici, sau vreun dragomonstru care-a dormit toată iarna.

 

 

 

 sau de lacuri cu sirene şi peşti aurii care dansează cu prietenii lor, căluţii de mare...

 

 

 mirări de cât de sus este cerul, cu avioanele lui, care desenează pe cer cu o cerneală albă, avioane cu care ei nu vor să plece nicăieri deocamdată, e prea bine aici, în pădurea cu zâne!

 

 

sau prin pădurea de brazi, unde e casa piticilor, şi unde găseşti baghete magice, de făcut vrăji: abacadaba! să se tansfolme Cosmina în pălălie!

 

 Mirări de pui de arici, de fluturi portocalii şi de toate comorile lor de piraţi ai pădurilor: muşchi, flori, conuri, fructe uscate şi pietre, cărate de Andrei în căruţ, mare sarcină dată lui de fetiţe, nu cumva să piardă ceva pe cărare!

 

 Uimiri de înmuguriri, de boabe de frunze, de boabe de lumină, ah, cum le văd ei pe toate cu ochişorii lor mici!

 

 

 Într-un timp în care tot ce ai de făcut e să te caţeri cu amândouă picioarele pe piatra cea albă, a lunii, să-ţi pui o dorinţă, cu ochii închişi, apoi se va împlini.

Ea a vrut să zboare, numai bine s-au potrivit cocorii pe cer, ca o mandală a păsărilor.

 

 

 

 Mirări de orice e mic, şi viu, colorat, cu suflet ascuns, ca şi-al lor, inocent şi uşor.

 Toate prin vârsta lor magică, fără timp, fără greu, din care noi am ieşit de foarte demult, şi-am uitat să mai privim înapoi.