Duminica lenesa. 25 de luni

Ne-am plimbat prin parc. Eliza si-a plimbat Oat-Oatu (pe domnul Oac-Oac) iar mami si-a plimbat raceala de care nu mai scapa.

Eliza a topait in fata noastra razand, noi in urma ei ne-am tinut de mana, ca-n vremurile tineretii. Ea ne striga cu o gura cat o sura: mama Otanaaaaaaa, tata Uciaaaan, hai!

Am cules castane ramase descoperite prin zapada. Le-am aranjat pe banca si le-am numarat. Nu le-am scos din gaoace cum faceam toamna tarziu cand le cantaream culoarea roscata in soarele de octombrie. Acum doar le-am insiruit, numarat, apoi le-am rostogilit cu picioarele pana in baltile de zapada topita.

Eliza s-a jucat de-a v-ati ascunselea pe dupa copaci, i-a imbratisat, bineinteles, si a scormonit cu betzu dupa gandacei. Iesisera la soare. I-a numarat si pe ei cu degetelul.
Am vizitat casutele vrabiutelor din copaci, ne-am odihnit pe cateva banci, la comanda gandacelului nostru: acum tam aici…acum sa tam aici…am mancat banane si-am primit crengute in cap de la ciorile care-si faceau cuiburi familiste.
Eliza a certat cioara: mai, cioaia, te taci acoo? apoi a vazut un avion si-am cantat toti 3 avion cu motol….
S-a catart pe gardutul mic din piatra si a mers asa agatata c-o mana de tata si cu una de mama pana i-au dat lacrimile de ras. Cand a inceput sa bata vantul si sa-i curga nasul, am plecat spre casa. Tati i-a zis sa prinda mucii cu limba, maniere de inginer geodez…

Acasa am citit din cartea cu fetita Andreea si vrabiuta si am adormit.