albastru mic şi dragoste de soră

primul zâmbet cu gura larg deschisă, primele vorbuliţe, prima vestă

 aşteptăm botezul, avem toţi oamenii dragi lângă noi, şi acuşi mai sosec şi alţii...

Familia Ghindă

sâmbătă legănată de vânt uşor, plimbări pe dealuri, foş, foş, pe sub papuci, stejari scuturaţi, vorbăreţi cu fetiţe prin codiţe.

cer doar albastru, miros de coarne, de frunze călcate şi descântate, ţopăituri şi veselie-n vârf de băţ.

ne-am cioplit, zgândărit, feţe hazlii, lunguieţe, una lângă alta, ca o familie, a ghindelor, cu grijulii căciuliţe

sunt doar

amintiri de august sfârşit, liniştit, cu soare pieziş, funigei încălciţi şi uşori,

şi pui mic, adormit şi purtat pe sub crengi,

sub copaci de meri pădureţi, sălbatici,

în aer zefiric, ascuns lângă mine, în mine...

cu săruturi pe creştet să crească mai mari, şi mai buni, mai senini...

lângă noi şi cu noi, ca o familie de ghinde, tari şi puternice.

alb şi negru

greu şi uşor, zile şi nopţi, suspin şi râsete, da şi nu, carusel de emoţii, SUFLETE!

mai mic şi mai mare, încet şi tare, duios, răspicat, înauntru, afară, soare şi nori, ÎMPREUNĂ!

Perseide şi alăptare

Când nu mai pot, şi e miez de noapte, iar boţul meu de suflet se foieşte în pătuţ, şi vrea lapte, căldură şi dragostea mea, atunci îmi adun puterile, le trag ca dintr-o sevă de mii de ani, transmisă din femeie în femeie, ca o superdragoste şi-mi alung toate oboselile.

Şi când simt că e greu şi nopţile nedormite se-adună, se îngrămădesc peste noi cu plângăceli şi cu îmbolnăviri, găsesc sprijin la alte mame, şi la altă mamă, cea din icoana de deasupra pătuţului.

Şi ea a avut un copil, şi a rezistat, şi nu avea lapte praf, forumuri de discuţii, internet.

Şi a crescut copilul mare, Mare.

În una din nopţi, când alăptam, o stea căzătoare de august mi-a trecut pe la un colţ de geam, ca un semn de acolo de sus, sus, că se poate, ca o sclipire de încurajare.

În Italia am fost fascinată de colţurile străzilor, de pereţii caselor, toate aveau o pecete de protecţie, icoana Maicii Domnului, de parcă îşi puneau un scut de dragoste asupra caselor.

Şi mă înseninam oricând vedeam o astfel de clădire.

Şi mă înseninez oricând văd un model de mamă care mă sprijină şi mă inspiră.

Regăsiri

Când la Serafim de Sarov venea cineva, îl întâmpina cu: Bucuria mea!, pentru că vedea în oameni chipul lui Dumnezeu.

Depărtările ne adâncesc şi mai mult în iubire.
 Şi tânjesc după celălalt, să-l văd faţă către faţă, şi nu doar  pe o cameră de web, şi vreau să-l ascult povestind, să râd cu el, să-mi amintesc de trecut, cu bune şi cu rele, să mă bucur de prezent, cu toate ale lui, şi să facem planuri de viitor...

iar atunci când suntem împreună, timpul e mai preţios, mai bogat, mai fericit.

Peste câteva zile vin fraţii mei acasă, bucuriile mele!

Sfârşit de vară

unde s-a scurs vara noastră?

deja tremură bănuţi galbeni prin mesteceni...deja melcii umblă prin bălţi a toamnă.

când a trecut?

 ce ne-a rămas din vara asta sunt câteva plimbări, câteva clipoceli de râu, ecou prin păduri, coroniţe din galben şi nori înşiraţi.

ce ne-a rămas din vara asta: o fetiţă sălbatică, de-acum aşezată cuminte sub nume de soră mai mare, şi o coacere, naştere, în luna lui cuptor, a unui băieţel cu ochii albaştri.

...şi, sincer, n-am fi vrut mai mult(e).

Împletituri

Împletituri de fire colorate, legănate, gângurite, adormite.

Keepsake

Duminică.

Miei de iulie.

Verde şi alb. Mentă de pădure, galben prins în păr.
Flori de fân, de cules, de pus în băiţă şi adormitoare.
Ah şi aha, gângurit mititel.

Fluturi portocalii curioşi de ce şade în căruţul roz.

Seară deasupra oraşului, cald şi blând, drum uşor, plimbăreţ pe sub stejari.

Iarbă uscată sub vânt de august, miros de somn, de lapte, de stână, de prunci.

Deal şi vale. Amintirile noastre.

Adunate sub pleoape şi-n suflet.

Schimbări

Ne-am schimbat, mărit, unit, transformat. Parcă suntem mai buni cu noi toţi, ca într-o iubire care uneşte şi vindecă pe măsură ce-şi găseşte răbdarea. Iar dacă mai simţim încă un greu apăsat uşor pe umerii de peste zi şi de peste noapte, ne plângem unul altuia, ne văicărim duios, ne luăm în braţe, respirăm şi mergem împreună, printre jucării, moftureli, facturi, planuri şi plănuieli.

Îmi iubesc familia şi e ca un val ce curge prin noi, un şuvoi de cald, de asemănare a ochilor, a părului, a inimii.


E ca o ţesătură transparentă din multe fire uşoare, uşoare, agăţată sub soare şi sub lumină să se legene.

E ca un sentiment copilăresc şi responsabil de asemenea.

E ca o familie ceea ce simţim şi trăim.

Griji copilăreşti

Totul se roteşte în jurul lui, ghemotoc alb de respiraţii sacadate si naive.

Şi mânuţele nu tocmai mari, mari, îl mângâie mereu, şi-l alină: frăţiorul meu, Andei!

Ea îi cântă, ea îi citeşte, ea îi face baie, stropit, timid, pe căpuşor, iar el îi ascultă vocea piţigăiată, şi se uită lung la ea, uitând să mai închidă gura de mirare, cum se perindă pete de lumină şi ochi mari albaştri deasupra lui, de-a dreapta lui, de-a stânga lui...

Ea spune tuturor că are treabă, trebuie să aibă grijă de Andreiuţu mic şi să-l iubească. Ţine socoteala pamperşilor, mă întreabă dac-a făcut caca şi ce pampers îi place lui, cu iepuraş sau cu pisică.

Îl roagă să pape tzâtz ca să crească mare, ca ea, iar pe mine mă roagă să-i dau un pic de tzâtzucă să nu mai plângă.

E numai o întrebare, de ce face aşa, de ce plânge, de ce râde, unde se uită, când creşte...iar eu îmi port dragostea de la o vorbă la un gângurit, şi trec zilele tremurate de vânt uşor de august.