Griji copilăreşti

Totul se roteşte în jurul lui, ghemotoc alb de respiraţii sacadate si naive.

Şi mânuţele nu tocmai mari, mari, îl mângâie mereu, şi-l alină: frăţiorul meu, Andei!

Ea îi cântă, ea îi citeşte, ea îi face baie, stropit, timid, pe căpuşor, iar el îi ascultă vocea piţigăiată, şi se uită lung la ea, uitând să mai închidă gura de mirare, cum se perindă pete de lumină şi ochi mari albaştri deasupra lui, de-a dreapta lui, de-a stânga lui...

Ea spune tuturor că are treabă, trebuie să aibă grijă de Andreiuţu mic şi să-l iubească. Ţine socoteala pamperşilor, mă întreabă dac-a făcut caca şi ce pampers îi place lui, cu iepuraş sau cu pisică.

Îl roagă să pape tzâtz ca să crească mare, ca ea, iar pe mine mă roagă să-i dau un pic de tzâtzucă să nu mai plângă.

E numai o întrebare, de ce face aşa, de ce plânge, de ce râde, unde se uită, când creşte...iar eu îmi port dragostea de la o vorbă la un gângurit, şi trec zilele tremurate de vânt uşor de august.