sâmbătă legănată de vânt uşor, plimbări pe dealuri, foş, foş, pe sub papuci, stejari scuturaţi, vorbăreţi cu fetiţe prin codiţe.
cer doar albastru, miros de coarne, de frunze călcate şi descântate, ţopăituri şi veselie-n vârf de băţ.
ne-am cioplit, zgândărit, feţe hazlii, lunguieţe, una lângă alta, ca o familie, a ghindelor, cu grijulii căciuliţe
sunt doar
amintiri de august sfârşit, liniştit, cu soare pieziş, funigei încălciţi şi uşori,
şi pui mic, adormit şi purtat pe sub crengi,
sub copaci de meri pădureţi, sălbatici,
în aer zefiric, ascuns lângă mine, în mine...
cu săruturi pe creştet să crească mai mari, şi mai buni, mai senini...
lângă noi şi cu noi, ca o familie de ghinde, tari şi puternice.
Aşa să fiţi, tari şi puternici precum ghindele!
RăspundețiȘtergereŞi mi-e aşa dor de ghinde... trebuie să scormonim bine prin Dobrogea asta aridă!