Perseide şi alăptare

Când nu mai pot, şi e miez de noapte, iar boţul meu de suflet se foieşte în pătuţ, şi vrea lapte, căldură şi dragostea mea, atunci îmi adun puterile, le trag ca dintr-o sevă de mii de ani, transmisă din femeie în femeie, ca o superdragoste şi-mi alung toate oboselile.

Şi când simt că e greu şi nopţile nedormite se-adună, se îngrămădesc peste noi cu plângăceli şi cu îmbolnăviri, găsesc sprijin la alte mame, şi la altă mamă, cea din icoana de deasupra pătuţului.

Şi ea a avut un copil, şi a rezistat, şi nu avea lapte praf, forumuri de discuţii, internet.

Şi a crescut copilul mare, Mare.

În una din nopţi, când alăptam, o stea căzătoare de august mi-a trecut pe la un colţ de geam, ca un semn de acolo de sus, sus, că se poate, ca o sclipire de încurajare.

În Italia am fost fascinată de colţurile străzilor, de pereţii caselor, toate aveau o pecete de protecţie, icoana Maicii Domnului, de parcă îşi puneau un scut de dragoste asupra caselor.

Şi mă înseninam oricând vedeam o astfel de clădire.

Şi mă înseninez oricând văd un model de mamă care mă sprijină şi mă inspiră.