ca florile câmpului

Iarăși noi pe dealuri, exerciții de respirat și de trăit cealaltă parte a zilei și cealaltă parte a vieții.

Că multe altele rămân jos în vale, te așteaptă, nici nu se schimbă, nici nu dispar, sunt cele neimportante, treburile, care nu se mai termină în veci, spălatul, gătitul, cumpărăturile, și iar de la capăt.

Dar viața asta de după treaba mamei și-a tatălui, asta e magică. Fermecată.

Să-i duci pe copii să respire, să zburde, să se tăvălească pe drum, prin praful drumului dacă vor, prin iarbă, să țipe, s-alerge cât vor, cât pot duce,

poftim,

 serile noastre la fel, dar totuși altfel,

acum tăvălug prin rumeguș și echilibristică peste copacii tăiați.

Joacă.

 

Să spună povești, ea, Eliza-Inevntatoarea, despre împărăția lemnelor, țup, țup peste ele, bârnă și pod, gimnastică la asfințit, iar el să facă la fel, Andrei-Imită-Tot, lungit, întins, pe deasupra, pe dedesubt, ca sora mai mare, niciun centimetru mai prejos. Întocmai frăție și bucurie.

Să alerge, să cadă, să ne strige, să se mofturească, să râdă, de toate, în soarele blând, ca florile câmpului.

Iar eu să-mi limpezesc gândurile, listele, prioritățile, să nu uit să fac aia, s-a terminat aia, s-o rezolv pe cealaltă. Etcetera. Și iar și iar.

Dar mai ales listele mele de suflet, să nu le uit, să-i ascut fetei creioanele, să fac o tartă cum îi place lui Andrei, s-o sun pe Miha că dă gradul, să-mi sun frații să-i întreb de grevă, și pe mama de roșii și secetă, apoi pe Rodica, să ne vedem la Dărmănești, și pe Maruca să văd ce post a luat, să-i trimit o scrisoare Alinei, asta n-am mai făcut-o, of, La mulți ani, Alina mea dragă!

Ăstea sunt listele care contează și care rămân.

Iar serile noastre pe dealuri sunt timp și loc de popas. Să respire inima. Privind în vale. Și nu-s doar vorbe scrise așa într-o doară la calculator, să respiri întradevăr, luung, liniștit, regăsit, câteva minute, de umplut pieptul cu aer curat, nou. Să te țină.

Să nu-i uit pe ei trei, pe Andrei cu salopeta lui galbenă și păr auriu, pășind legănat după mine, și pe ea, cu expoziția de desene agățată-n ciulini, noi trei la mare și noi trei într-o casă pe deal, și pe Lucian cu cărțile după el, pe un scaun, ca în Depeche Mode, Enjoy the Silenceeee!

Să nu-i uit!

Serile noastre de august. Afară și împreună. Ce vom lăsa aici după noi? Și ce vom lua cu noi?
Amintirile astea.
Atât.
Ca o iubire.