amiază liniștită

 La Slănic. Cu aer curat.

 Și păstrăvărie.

 Cu prietenii noștri.
 

 Și Eliza zbânțuită peste tot. Clic, clic, poze cu noi, poze cu izvoarele, cu pietrele, cu borcanele de miere înșirate pe tarabă, sticlele cu siropuri, turiștii zâmbăreți la ea, strâmbând-o, și coșul de gunoi verde, și gardul, și munții, cazinoul.
 Pozele ei.

 

Caleidoscop rotitor, magie printr-un ochi. Roata lui Andrei de împins zornăit pe asfalt. Difuzoare cu muzică. Frunze deja pe sub pași. Amiază și liniște.
If you see the wonder of a fairy tale/ You can take the future even if you fail/
I believe in angels...
Abba și aer curat.
Melancoliile mele de sfârșit de vară. Plimbate și ele.

Bicicleta  roz și fetițe în roz, blond prietenos, românesc și italian.

Și Lucian cu Ana, dragii noștri, ea frumoasă și delicată, el cu Nikonul de gât. Poze nouă. Familiei. Stați așa, acum așa. Amiază și drag.

 Iar mie neîndemână să fiu subiect de fotografiat. Nelaloculmeu.
Doar să fotografiez și să vorbesc despre ISO, obiective, regula treimilor, focusare manuală...

 

Eliza bucuroasă. Vrea să se cațere pe munți ca tata și să facă poze ca mama.

Aștept vederile tale, draga mea dragă!
 Din munții tăi.