The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde
Se afișează postările cu eticheta drumetii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drumetii. Afișați toate postările

luni, 13 iunie 2011

Amintiri de iunie

flori albe, fragi de câmp dulci, dulci, mâini călugăreşti care te răsfaţă pe creştet,
fetiţă bucuroasă, băieţel liniştit, încă...

Duhul sfânt e peste tot, ca o pogorâre continuă.


sâmbătă, 11 iunie 2011

Oraşul alb

Încă nu am născut, mă încearcă tot felul de sentimente. E o emoţie în aer, în jur, parcă sunt şi nu sunt pregătită. Mă învârt să pregătesc camera şi hăinuţele, fac liste şi vreau să simplific totul, la Eliza am fost mai cheltuitoare fără motive neapărat întemeiate.

Azi ne-am odihnit, ne-am adus aminte de Balcic, acum câteva zile ne plimbam prin grădina lui. Nu mă satur de el, de stâncile albe care coboară până în marea albastră, albastră, de castel, de amintirea reginei, de flori, umbre şi lumini. Şi de linişte. Într-un colţ, un ţambalist vesel ne-a cântat Hora Staccato.

Urmează alte zile, cu plânsete de băieţel nedumerit, cu nopţi treze şi cu rutină de casă cu copilaş mic.
Viaţa e un amalgam de stări. Vreau să le trăiesc pe toate intens, oricare ar fi ele.






duminică, 5 iunie 2011

Maci de Măcin

Dobrogea.
Munţii Măcinului, peisaj de vis, toate nuanţele de verde, cer albastru, măgăruşi, capre, maci, aer, mori de vânt, senzaţie de Toscană românească.
Cel mai frumos loc!