Stăm într-un cartier ANL, într-un bloc fost nou, deja murdar, la parter, cu maşinile parcate toate, grămadă, sub(în) balconul nostru, cu soarele toată amiaza spre camerele mici, îngrămădite cu mobilă şi jucării. Iar dacă vrem să ieşim din casă, n-avem unde, n-avem aer. Peste tot în jur se construiesc alte blocuri, bravo lor, şi e plin de praf, de macarale huruitoate, de ciment rotit în betoniere, de cabluri, claxoane de maşini care nu au loc pe unde să treacă, de excavatoare, ciocane, bormaşini.
Şi cum stăm şi lângă aeroport, trec mereu migurile lui peşte prăjit care te surzesc de-a binelea.
Aşa că ieşim prin jurul blocului şi ne rotim de câteva ori. Seara e plin de copii care nu au unde se juca, stau în parcări, lângă maşini sau în şanţurile săpate de Dorel.
Şi încă!
Încă mai găsim şi pe-aici flori colorate. Ne facem câte-un inel, mai desenăm pe-o bucată de asfalt, unii muncitori fluieră veseli pe schelă, deci încă e bine.
Dar tot vreau o grădiniţă cu flori, o plajă, un parc, orice să-ţi îmbete simţurile când deschizi geamurile dimineaţa şi ieşi afară...
Vreau alte dimineţi pentru ei doi.
Si eu vreau la fel!:)
RăspundețiȘtergere