prietenul ei

ger de tundră. înconjurați de-o pâclă deasă, ninși ca la polul nord. seara ne uităm la povestea omului de zăpadă, ei îi place melodia, mie îmi place melodia, și lălăim amândouă cu pătura trasă pân` la obraji și cu gura până la urechi, cu Andrei între noi.

e fascinată de aurora boreală.

e ca o magie, nu, mama?

daa, cerul e magic acolo!

aș vrea să văd și eu magia asta, și să zbor cu zăsnoumen, e prietenul meu cel mai bun!  

 

 aseară l-am desenat, al meu de pus în brad, al ei de agățat deasupra patului, să-l viseze. 

și timpul ăsta zboară grăbit spre capătul pământului, nici nu știu când și cum, ea vrea să facem căsuțe, reni, stele, magi, globuri, lui Andrei îi apar caninii;

am început Cartea neliniștirii a lui Pessoa, frumoasă, dar tristă, aș vrea ceva mai luminos și mai vesel
 

 

diseară pictăm aurore!