The true mystery of the world is the visible, not the invisible!
Oscar Wilde

miercuri, 31 martie 2010

activitati recuperatorii (de apartament)





























Intre timp…am scapat de raceala insa ne-am pomenit cu alergie la gentamicina - stomatita aftoasa. De data asta am refuzat antibioticul si o tratez cu rabdare si cu o solutie cu glicerina si alte prafuri si plante. O doare in partea stanga (acolo au aparut cateva afte) si cand vorbeste cu noi nu deschide toata gura ci doar putin. Vorbeste printre dinti ca mafiotii. De altfel, cand nu-si aduce aminte ca o doare gatul, e plina de viata.
Cred ca a ramas putin speriata dupa boala de 2 saptamani, cand suna interfonul imi spune repede: tanti dotor sa pece a casa ei!

Ca sa uitam durerea, ne-am plimbat prin oras, am hranit porumbeii cu covrigi, am aprins lumanari la Sf. Nicolae, am facut piata, ne-am targovit de ridichi, ceapa, mere rosii si un buchet de narcise.

Azi am lenevit amandoua (ca tot mi-am luat concediu ca s-o tratatez cu mana mea), am facut oite cu picioare din carlige, am cusut un iepuras dintr-un fular vechi, am ras, ne-am topait si-am scris la tastatura. Eliza recunoaste cateva litere: A, M, T, O. Scrie singura MAMA, TATA.


Tata e la Galati. Maine vopsim oua singure. Speram sa ajunga pana de Paste.

Cozonocaraie si alte manacaruri nu facem anul asta. Plecam toata saptamana la Iasi. Acolo ne asteapta totul de-a gata. O sa stam la aer curat, sa ne refacem!

perle lizucesti:
  • Eli – micul print!
    azi, cand ne-a razbit cretivitatea: fa-mi si mie o oita, fa-mi si mie o oita!
  • mancare minimalista!

    Aseara, inainte de culcare topaia cu un iepuras de la ferma ei de jucarie pe pijamaua mea alba cu buline negre: tup, tup! Iepuasu papa buine!


duminică, 28 martie 2010

mozaic de zile (telegrame)
























De Bunavestire si de Florii bolnave.



Eli doarme cu manutele sub obraji, ca atunci cand era mica, mica.




A facut febra mare 2 zile apoi a vomat mult.



Facem tratament cu gentamicina. Vine la noi asistenta Cristina, mica, grasuta si vorbareata. Vorbeste foarte apasat si moldoveneste.




Am stat singure cateva seri, tati e plecat prin tara.




Am facut felcitari cu pui galbeni ca sa le trimitem de Paste, ne-am uitat la patinaj (campionatul mondial). La dans, canadienii au fost frumosi.





Ne-am luat carti si acuarele noi si-am pictat cu degetelele.



La scoala am premiat cel mai frumos caiet de teme. La Iasi, la bunici, telefonul e suspendat, au furat hotii cablurile de pe dealuri cu tot cu stalp, tot satul nu mai are ton. S-a catarat bunica sus, la meri, unde are semnal ca sa vorbeasca cu noi.



A sunat si Radu si-a vorbit cu Eliza: alo, Eliza, aloo? Stii cine sunt? Unchiu Radu! (emotionat)



Ne-a inflorit un cactus!



Duminica, targ de Paste, ne-am ales cu oua din lemn, carnati, pastrama, turta dulce si o bomboana pe bat. Tati i-a zis: esti un curcubeu pe la gura!




Dupa amiaza de duminica ploioasa si inchisa.

marți, 23 martie 2010

Monopolul de marti

Daca e marti, mama are liber de la scoala, bucuria Elizei. Stie asta si ma exploateaza la maxim. Dimineata cand vede ca nu o imbrac s-o duc la tataie, simte ca e ziua aia…de mamosit la maxim si-mi zice imediat: mama nu se duce a scoaaa, ta acasa cu Eiza.

Azi, marti, zi de hoinarit. Nu oriunde, prin spital.
M-am dus la o doctorita noua, Cozlovski, sa vada fata, asa, de rutina si mai ales sa vada cum stam cu raceala. Si cu tot numele ei polonez, nu mi-a zis decat ce stiam: e slabuta si pe deasupra nu e bine ce se aude la plamani. Cum? Dupa atat tratament nu e bine? Nuu. Il schimbam. Fugi la 2 etaje, la 2 cabinete dieferite, la ORL si laborator. Eu stresata, Eliza pe fundal a plans fara oprire. Ne-a luat 3 fiole de sange, s-a uitat in gat, nas, urechi si ne-a dat o lista noua de antibiotice. Pe deasupra gentamicina injectii. Of!

Nu stiu daca se le facem sau nu…sunt foarte dezamagita si suparata de sistemul lui peste prajit si de medicina mioritica ahtiata dupa antibiotice, internari, tratamente jalnice.

Pana la Eli, n-am avut nevoie de doctori, slava domnului! Am avut cand eram mica o sinuzita cronica, un furuncul mare la picior si simple raceli, pe care le-a rezolvat mama cu mamaliga calda, cartofi, varza, coji de ceapa si alte leacuri bune de pus la rana, la propriu.

De cand o avem pe Eli…am cautat doctorul ideal, perfect, unicul, vraciul…n-am gasit. Nu am pretentii mari…vreau doar sa se uite la mine cand vorbesc despre ce ne doare, sa-i pese de ce spun, sa aiba o carte uriasa, un hrisov vrajitoresc a la harry potter in care sa scrie istoricul bolilor noastre, evolutia si legatura dintre boli, sa-mi zica reteta nu in timp ce imbrac copilul care plange si nu aud nimic, sa te incurajeze ca totul va fi bine, sa-ti prescrie mai intai un leac de optimism, sa aiba rabdare mai mult de 5 minute si sa zambeasca putin.

Pentru mine doctorul e ca duhovnicul, n-am gasit asa ceva. Nu au inclinatie sufleteasca, doar scriptoriceasca.

M-am saturat de clorhidrati si alte substante active care se dau cu atata usurinta unor copilasi cu ficatul si stomacelul cat niste nuci. Nu-s visatoare sa cred se pot trata copii cu zeama de cirese, frunze din padurea zanelor sau praf de licurici…nu cred ca exista pediatri cu ochealari pe varful nasului, parul alb si-o bagheta magica ce te inveseleste si-ti alunga febra si supararea. Ce as vrea e sa aiba acea menire, acea blandete si intelepciune ca sa stie cum sa te repare la loc.

Sa dea doamne - doamne sa nu avem de multe ori nevoie de ei, de doctori.

As vrea sa pot trai cu Eliza fara sa ma gandesc cate grame in plus sau in minus are, fara sa-i dau scheme de imunizare, de cresterea apetitului, de vitaminizare. Sa tragem aer in piept si sa respiram asa cum suntem, fara tratamente la ore exacte, in cantitati exacte.

Sa te faci bine, puiul mamei!

luni, 22 martie 2010

timpul e relativ

Paradoxul serilor nostre e ca noi, parintii, ajungem zombi obositi si dornici sa inchidem usi, geamuri, lumini, activitati, ca sa ne bagam in multodihnitorul pat…iar ea, copilul, are cea mai mare pofta de viata, energia energiilor, alimentata parca de zanele de la miezul noptii…toate jucariile capata o aura magica ce nu o lasa sa plece asa usor la nani. Daca ar merge in lumea somnului cand zice mama, toate jucariile ar disparea din camera ei.

Si atunci incepe cu nuuu, nanii, Eiza deseneaza! Eiza se joaca a casuta ei, mama si tata fac nani!
Cedam si-i spunem raspicat si cu ochii pe jumatate inchisi: bine, mai stam putin, 5 minute!

De atunci…cand aude vorba mea din capatul celalalt al apartamentului hai la naniiiiii! tocmai atunci are cea mai serioasa treaba de facut si-mi zice, c-o fata de cersetor, cincipi minute, cincipi minute! stiind ca asta o mai salveaza putin.

…si aplica taraganarea asta oricarei activitati neplacute (mancat, dormit), isi pune la bataie ochisorii albastri milogitori, uneste degetul mare cu cel aratator, vine la noi si ne zice: mai tau putin, cincipi miniute!

Cu atata ne-a cumparat Eliza!

duminică, 21 martie 2010

copacii - dragostea ei

Chiar daca Eli tuseste ca o babuta de 90 de ani…am iesit afara la copaci. Nu mai puteam sta in casa, s-au saturat si jucariile de noi. Bucuria ei. Pe deal la Magura, soare, cald, lumina iar in padure gandacei, miros de frunze uscate si pe alocuri palcuri de zapada si ochiuri de balti albastre. Eliza a topait ca un iedut, mama pe langa ea. Topaia si soarele in spatele nostru, incalzindu-ne.

Te asteptam, primavara!

Apropo de titlu, ascult si-mi place Victoria Bergsman ( Taken by trees). Ce voce calda! Ca ziua de azi

http://www.youtube.com/watch?v=GfISngTyaR0&feature=related



sâmbătă, 20 martie 2010

babalucii, ghici ciuperca ce-i?

De cateva zile ne luptam cu mucii babalucii, cum zice Eliza. A stat toata saptamana in casa, in carantina plina de mofturi si de plangaceli. Un pas inainte e ca vorbeste, imi zice ca o doae aici, a gat, a nas, a ochi. Tati a trisat, a fost plecat prin tara, in Olt, am supravietuit doar cu bunica.

O saptamana in care am avut kile de rabdare, trebuia sa primesc premiul nobel pentru strategii de doftoricit si inveselit copil cu 39 de grade, ochi rosii si tuse inecacioasa. Cel mai mult o speriau mucii care au curs non-stop cu toate vibrocilele si serurile administrate, am fost mama scamator, la mucofobia ei tipatoare eu scoteam repede de prin maneci si buzunare batiste mari, curate, care sa extermine balaurii lipiciosi, of!

Printre antibiotic, siroparaie, greva foamei si frustari de capusor bolnav si incapatanat, am mai avut: abtibilduri pe care le-am lipit peste tot prin casa...legouri noi de facut castele si de azvarlit ca nu stau vertical mult timp, tuseeeeee cat cuprinde (poate ne dau vecinii un bonus de consolare), acadele mari si rosii iar mami o bratara noua, ca sa intre in fratia bratarilor (prietenii stiu de ce).

P.S. acum despre vreme

Primavara asta care (tot) vine...nu ma sensibilizeaza, inca nu o cred pe cuvant, sa-mi demonstreze mai mult...uite-asa am crezut-o duminica trecuta si ne-a dat doar iluzii si tuse magareasca.
Daca vrea postare speciala, sa ne incalzeasca mai mult ochisorii plangaciosi.

duminică, 14 martie 2010

Duminica lenesa. 25 de luni






Ne-am plimbat prin parc. Eliza si-a plimbat Oat-Oatu (pe domnul Oac-Oac) iar mami si-a plimbat raceala de care nu mai scapa.
Eliza a topait in fata noastra razand, noi in urma ei ne-am tinut de mana, ca-n vremurile tineretii. Ea ne striga cu o gura cat o sura: mama Otanaaaaaaa, tata Uciaaaan, hai!

Am cules castane ramase descoperite prin zapada. Le-am aranjat pe banca si le-am numarat. Nu le-am scos din gaoace cum faceam toamna tarziu cand le cantaream culoarea roscata in soarele de octombrie. Acum doar le-am insiruit, numarat, apoi le-am rostogilit cu picioarele pana in baltile de zapada topita.

Eliza s-a jucat de-a v-ati ascunselea pe dupa copaci, i-a imbratisat, bineinteles, si a scormonit cu betzu dupa gandacei. Iesisera la soare. I-a numarat si pe ei cu degetelul.
Am vizitat casutele vrabiutelor din copaci, ne-am odihnit pe cateva banci, la comanda gandacelului nostru: acum tam aici…acum sa tam aici…am mancat banane si-am primit crengute in cap de la ciorile care-si faceau cuiburi familiste.
Eliza a certat cioara: mai, cioaia, te taci acoo? apoi a vazut un avion si-am cantat toti 3 avion cu motol….
S-a catart pe gardutul mic din piatra si a mers asa agatata c-o mana de tata si cu una de mama pana i-au dat lacrimile de ras. Cand a inceput sa bata vantul si sa-i curga nasul, am plecat spre casa. Tati i-a zis sa prinda mucii cu limba, maniere de inginer geodez…

Acasa am citit din cartea cu fetita Andreea si vrabiuta si am adormit.

sâmbătă, 13 martie 2010

Prin zapada manastireasca


Am iesit sa ne incalzim la soarele indraznet de martie.
Am ajuns pana la manastirea Nechit de langa Piatra Neamt. Peisaj de tihna. Aer cu miros de copaci proaspat taiati, de zapada si de paraie dezghetate. Inauntru calugarii stergeau icoanele si asezau flori, sfantul Spiridon statea intr-un colt, cuminte si pictat in culori aprinse. Eliza a conversat cu el, apoi a topait pe urma apei scursa de la stresinile acoperisului pana hat-devale, la ferma de struti. Dupa un timp, muncitorii de la manastire n-au mai bocanit, au plecat la masa poate, se auzea doar raul Nechit fugind printre brazi.

Am alergat…ne-am strigat unii pe altii, am ras, in fata noastra se scuturau copacii de zapada, in spatele nostru sfintii din icoane au ramas sa fie stersi de maini cuvioase. Noi am mancat fructe in aerul proaspat. Eliza avea bujori in obraz. Cativa padurari se intrebau ce urme erau inghetate pe zapada, ziceau ca sunt de cerb. Cerbi n-am vazut, in schimb am zarit un iepure de camp. A traversat galopand campul din fata noastra. Cine stie spre ce groapa magica se ducea.

Am terminat Crestetul ghetarului de Constanta Buzea. Un jurnal liric, duios. “Cand esti fericit, nu schimba locul, nici stelele ocrotitoare sub care te-a asezat bunul Dumnezeu”, spunea autoarea. Asa sa fie!

vineri, 12 martie 2010

Wonderland



6 lucruri imposibile la care sa te gandesti inainte de micul dejun

la cate cuvinte cu M stii: marinimie, miracole, magie, MULTETE
la cum e sa fii pe palaria lui Jonny Deep (Palarierul Nebun) si el sa-ti spuna povesti
la cat de frumos e sa-ti bei ceaiul “imaginar” cu prietenii si sa barfesti autoritatea nesuferita
la faptul ca daca visezi prea mult si esti dus cu pluta inseamna ca esti un om bun
la cum ar arata wonderlandul meu daca as cadea intr-o gaura de iepure???
la cum e sa traiesti in tinutul Reginei Albe cu pomii mereu infloriti

Da, am vazut Alice in Wonderland, regizat de Tim Burton.
Pentru a spori box-officeul ca am descarcat de multe ori filme de pe torenti, pentru atmosfera unui film la cinematograf, bineinteles...si pentru ca acum 2 ani nasterea Elizei m-a prins citind Alice in Tara Minunilor.

Nu fac o recenzie a filmului, sunt destule pe siteurile de specialitate, nu vorbesc nici despre Jonny Deep care joaca minunat, nici despre regizor si alte filme de-ale sale.

Povestea lui Alice e alta, acum e o tanara care simte presiunea celor din jur si fuge in Underland (Wonderland), la fel cum o facea si in copilarie. Filmul e despre cautarea identitatii unei fete, gasirea acelei masuri perfecte pentru a te potrivi contextului lumesc, nici prea mica, nici prea mare, acel the right size care te ajuta sa te regasesti si sa-i regaseti pe cei din jur. Transformarea ei din nu e Alice…in aproape Alice si apoi…in Alice - campioana.

Nebunia si imaginatia, ilogica, prietenia si curajul ca supravietuire a sufletelor nobile si bune.

Imaginile sunt foarte frumoase, era pacat sa nu fie ecranizarea 3d. As fi vrut ca ceremonialul ceaiului sa nu fie atat de rapid prezentat…si nici dansul palarierului despre care se facea mult tam-tam, mi s-a parut pe alocuri ca s-a cam grabit Tim Burton. Filmul m-a captivat, nu am zburat prin padurile Pandorei (Avatar), recunosc, dar am savurat metaforele si simbolurile.

In sala erau si copii. Abia astept anii in care voi merge la filme cu Eliza si apoi vom discuta despre ele.

ce mai citim la pranz

Eliza citeste acum Fetita din castelul de la muzeu.
Imaginile sunt minunate...pe ilustratoarea cartii, italianca Nicoletta Ceccoli o stiam de pe http://www.deviantart.com/, m-au atras lucrarile despre silfide si lumi fantastice. Siteul ei l-am descoperit aici: http://www.nicolettaceccoli.com/portfolio.php


Eliza e hipnotizata de chipul suav al fetitei din turn.




miercuri, 10 martie 2010

10 martie

E soare cu dinti. Eliza s-a jucat toata dimineata cuminitica. Mai are si zile in care nu are nevoie de noi pentru a se simti bine cu jucariile ei. E buna independenta asta. A mancat cu bunica si mi-a zis o poezie: Am o papusica mica, cu intonatia potrivita: vea buboane, ciocioata, pajitui si inghetata….

La scoala am ajuns cu o ocazie. Ne-am ingramadit 7 oameni. Imi era cald. La radio canta muzica olteneasca. Baiatul de langa mine motaia cu castile pe urechi. Numai bine, ma pot reculege. Muica, bine era odata/ cand eram la tine fata…iarasi stiri despre coduri galbene de frig. Mai tine asa inca 10 zile, pana la echinoctiul de primavara. Acum un an, de echinoctiu, am tuns fata. Acum are par blond, subtire si saltaret. Bate in geam un soare fara putere. In scoala lemnele nu fac fata, nu-s de ajuns pentru saracii copii.

Seara i-am cumparat Elizei o geaca rosie cu buburuze. Ne-am harjonit cateva ore si-am ras ca niste caprite. Am dansat si-am cantat Barca pe valuri. Am vorbit cu unchiul Adi pe mess. Eliza i-a adus toate animalele ei de la ferma si i le-a aratat la camera.

Somn usor, iedutule!

jurnal pe tastatura (de zi cu zi)

Iarasi frig. Frig peste tot. Bubuie caloriferele in casa dar vad ca fata are uneori piciorusele reci.
Sunt deprimata de atata iarna si drumul pana la scoala, frigul din scoala….

Citesc Constanta Buzea – jurnalul ei. Imi place. Ii stiam poezia de cand eram la Iasi.
Parca am in cerul gurii un cactus, ma doare tare gatul, mai ales noaptea. Mananc faringosept si-astept sa-mi treaca. Ma dor rinichii si ma bantuie sinuzitele. Nu functionez cum as vrea. Uneori imi dau seama ca aud cam jumatate din ce-i in jurul meu, in rest sunt absenta, nu ma pot concentra. Asta am patit-o luni la un consilu profesoral.

De 8 martie copii s-au asezat pe 3 randuri sa ne imparta flori. Am pupat copii de ma dureau maxilarele.

Eliza e bine, relativ bine, mananca doar daca animalele ii canta. La fiecare inghititura serioasa, zebrele canta alt cantecel. Am inceput jocul asta duminica eu si tati, vad ca nu renunta la el.
I-am terminat azi vesta roz. Ii sta bine, se potriveste cu o caciulita din acelasi material facuta mai demult. Elizei ii place, mai ales sa o pipaie, isi trece degetelele peste modelul bob de orez.
Acum e bucuroasa, mai ales ca a venit mama – Buda de la Iasi.
Nu stiam ca sotia lui Adrian Paunescu a fost Constanta Buzea. Nu-mi placea de el, acum nici atat dupa ce-am citit din jurnalul ei. Ieri am fost cu autobuzul la tati la serviciu. Ne-a dat ceai si-am desenat cu 2 carioci verzi.

Aseara am invatat-o pe Eli sa ne inchinam. A fost de acord. Imi zicea ea mie tam in genuchi…tinea manutele lipite si am zis amadoua o rugaciune scurta. A mea: Doamne-doamne, sa fie Eliza sanatoasa si sa creasca mare! A ei: doane, -atoasa, mae!
Amin!

Te iubesc, zgatie mica!

luni, 8 martie 2010

Scrisoare

pentru Eliza,


Ma bucur ca te am, fata mea draga!
in ochii tai jucausi de azi, vad toata veselia anilor ce vor veni, serile in care vei iesi la un cocteil cu prietenii...in mangaierea manutelor tale mici de acum stau toate mangaierile tale de mai tarziu pentru barbatul ce-l vei iubi, pentru ploaie, iarba, motani…sau pentru batranetile noastre...
cand iti spal umerii si spatele alb si micut, vad femeia care vei fi...in zambetul tau strengaresc vad deja inimile zdrobite ale baietilor…in vocea ta dulce de-acum, se aud cuvintele tale cum iti vei striga copilasii la masa de pranz sau cum iti vei certa sotul putin zapacit sau poate pe noi, senili cateodata...

E atat de frumos sa fii Femeie…doar tu vei sti cat poate incapea in sufletul unei femei, cata poezie, cata muzica, pasiune, compasiune, melancolie, veselie…carti, filme, tradari, lacrimi, iertari, dimineti, drumetii, apusuri, visuri, indoieli, nebunii, speranta….

Cate nopti nedormite, griji, neincrederi…si cate iubiri, alintari, dansuri, amintiri vei strange in causul pieptului…Vei simti toata viata cu alt ritm, de femeie, cu timpul trecand mai navalnic, mai patimas, cu zile de graba sau de huzur, cu goana prin lume sau cu linisti de dupa amiezi de vara.

Si nu e usor…lumea inca mai e apasata de rele conceptii. Tu sa nu-i pui la suflet. Cauta-ti echilibrul in ceea ce faci…fie ca lupti pentru un loc mai bun in societate, fie ca vrei doar armonie cu cei din jur…important e sa nu lasi nimanui amaraciune.

Fa ceea ce vrei! Viseaza! Iubeste! Picteaza! Canta! Calatoreste! Sadeste flori, sadeste vorbe de suflet pe unde te duci…! Scrie poezii, daca simti, plangi, daca-ti vine sa plangi, zburda, inalta zmeie cand ti-e greu, aduna-ti preieteni buni si calzi, invata singura ce altii nu-ti pot explica, cerceteaza, intreaba, cauta…vezi cu ochii tai si atinge cu mainile tale Viata!

Sa nu-ti para rau ca esti femeie, e atat de frumos si de greu laolalta, e atat de sfasaietor si de misterios…vei vedea.

Si, te rog, oriunde-ai fi, oricand si oricum…daca ti-e greu, sau ti-e bine sa ma suni, sa vorbim, sau sa vii, sa ma vezi.

Cu dragoste, prietena ta, mama!
8 martie 2010

duminică, 7 martie 2010

A inceput


Era liberului arbitru
Mi s-a parut mie mai demult ceva, ceva…dar acum e serios.
Eliza nu se mai imbraca cu ce vrea mama, nu mai mananca orice vrem noi, nu vrea sa mearga unde avem noi de gand ci in cu totul alte locuri…( eventual la bunica la Iasi, seara pe la 9 ).
E de bine, zic eu, pentru ca am inceput dialogul puerilo - constructiv. Asa aflam si noi ce preferinte ascunde capusorul ei blond si incapatanat.

Conversatii matinale: hai sa-ti pun geaca acum! Nuuuu! Nu veau geaca oz, veau geaca aba! Si pana nu i-am pus geaca alba nu a cooperat. Eliza nu papa banana, vea hamete (almete), nu megem cu pasina, megem in pac….nu veau afala, eiza se joaca cu casuta…nu-mi pace buza ata! Nu veau apa, da-mi apte cadutz! mama bea apa!

Bine, Eli! Fie…sper insa sa ai gusturi istete si mai putin snoabe!

Cat a dormit ea, eu m-am relaxat la film pe HBO. The Holiday (Vacanta). Siropos, hazliu, numai bun intr-o duminica rece. Daca nu m-a sensibilizat interpetarea fetelor Cameroon Diaz si Kate Winslet…cu siguranta l-as fi luat acasa pe Jude Law…mai ales la replica…daca ma vrei sunt la oferta, 3 la pret de 1 (el fiind vaduv cu doua fetite) si as fi luat si accentul lui britanic…sa bem un ceai, asa…preambul de 8 martie.

Ca tot vorbeam de gusturi siropoase:)

Cand ninge...inveti sa fii manierat!




Soare cu dinti.

Daca nu zburdam prin paduri inflorite, stam in casa si invatam bunele maniere.

Eliza are o carte interesanta. Am povestit-o de 3 ori cap-coada fara sa ne miscam din pat. Eli s-a uitat muuult la imagini si parea ca a inteles. Daca faci vreo boacana, cum a spart pisica Mimi o vaza cu flori, de exemplu, trebuie sa spui imi pale lau.

Cum e domnisoara sensibila, s-a gandit ca nu exista o varsta anume cand se pot invata bunele maniere. Asa ca…am avut succes cu noua carte!


Ma asteptam deja la unele recomandari de buna purtare: sa te speli pe maini, sa mananci frumos, sa nu-ti impingi prietenii….dar…sa stingi lumina dupa ce iesi din camera, sa mananci fructe in fiecare zi….astea da gesturi de om manierat si civilizat!

Fara reclama editurii, punem cateva poze.

vineri, 5 martie 2010

Vrei bradut?


Tati a venit acasa de la serviciu cantand jingle bells. Mi-a zis: scoate repede toate ornamentele de Craciun! Ca tot iti place tie Craciunul.

Eliza a fost de acord imediat sa facem bradul si sa vina Mosul.

Am iesit la cumparaturi, am innotat prin zapada, la Bacau ningeeee ca niciodata. Magazinul era plin de oameni si de copii. Presupun ca shopingul e anti-depresivul ideal pentru ninsoarea asta rece, deasa si fara de folos.

Ne-am luat fructe, ceaiuri, si alte cateva provizii pentru zilele ce vor veni. Am hotarat sa stam in casa, la povesti, carti, filme, joaca.

Ne-am petrecut seara impreuna. Eu cu ceaiul meu aromat, Eliza cu printesele ei din casuta roz si tati citind. Am ascultat Primavara lui Vivaldi. Na!

Vom sta in cazarma noastra calduroasa cateva zile. Pana apar din nou ghioceii la coltul strazii. Important e sa nu ma uit prea mult pe geam. E dezolant.

Lasati copiii sa deseneze!

Iarasi ninge si depresiile mele meteo au reaparut. Candva voiam sa plecam in Canada. Tin minte ca am invatat limba franceza pentru asta, desi nu-mi placea franceza. Acum imi pare bine ca n-am plecat, nu cred ca supravietuiam vremii. Il boscorodeam pe Lucian ca e frig afara cu toate cuvintele mele frantuzesti invatate. Putea fi acolo societatea ideala dar daca nu se depaseau 0 grade, nu mersi…prefer Romania nostra vai de capu` ei, macar aici am cateva luni de soareeee.

Ieri in autobuz o mama necajita cu doi copii si-au ocupat zgribuliti locurile si muscau din painea rupta de femeie. Baietelul de vreo 5 anisori si-a lipit repede nasul de geam, apoi a suflat tare, tare, pana s-a aburit sticla si a inceput sa deseneze cu degetelul. Fata lui era luminoasa…mama-sa l-a pocnit peste mana si i-a zis: stai cuminte, nu mazgali geamu! Iar incepi? Mana lui s-a retras, dar ochisorii i-au ramas tintuiti pe geam, pe foia lui alba aburita. Cine stie ce imagini se astereneau acolo din mintisoara lui napastuita. Trei statii am privit la capusorul lui aplecat, la mama obosita si amarata si la cercul pe care reusise sa-l faca pe geamul autobuzului.

Eliza e la tataie. Am vorbit aseara cu ea. A tinut sa-mi spuna ca e bine, se joaca si ca a dat-o mamaie cu odja! Na, activitati de martie iernatic. Macar fiica-mea sa se simta bineee!

Aseara am vazut un film: Educatia (An Education). Actorii principali au fost nominalizati la Oscar pentru interpretare. Cel putin Carrey Mulligan este adorabila si cu un ras cristalin. Si-a meritat premiul Bafta pentru cea mai buna actrita.

Povestea e simpla, e dramatica, sunt cateva replici bune, imagini desemenea. Si muzica te incanta. Adolescenta se simte sufocata si prizoniera in scoala victoriana de fete si in casa parintilor ei rigizi care vor s-o dea la Oxford pentru a-i asigura viitorul. Cand apare in viata fetei un barbat mult mai matur care-i poate oferi o viata fara griji, parintii il accepta tacit. Dupa timpul petrecut cu barbatul pasional care o duce la Paris sau prin cluburile de jazz, fata isi da seama ca pentru a junge unde isi doreste nu poate s-o ia pe scurtatura si trebuie sa mearga pe drumul lung, cu puterile proprii. Filmul e o drama ce se putea intampla oricarei adolescente, insa Jenny a avut o a doua sansa datorita inteligentei sale. Un film britanic, relaxant, usor de urmarit si de discutat dupa. Mi-a placut.

marți, 2 martie 2010

Flori mov cu zambete pe sub mustati


Aseara Eliza a primit o zambila foarte mirositoare. De 1 martie, ca a venit primavara, i-a spus tati venit zgribulit de la serviciu. E floarea ta, sa ai grija de ea! Eliza a fost tare incantata, ii tremura incet barbia a emotie.

Dimineata i-am zis ca trebuie s-o udam ca sa creasca mare. Eliza si-a tinut aproape toata ziua ghiveciul in brate. Zicea ca e pietena ei. A mutat zambila ba pe scaune, ba pe masute, ba pe cuier...si de cate ori o vedea de atatea ori voia sa-i puna apa.

Abia am convins-o la pranz ca florile nu fac nani in pat, ele stau la geam si se uita afara cat dorm copilasii.

Sa ai o primavara frumoasa, draga noastra!