Monopolul de marti

Daca e marti, mama are liber de la scoala, bucuria Elizei. Stie asta si ma exploateaza la maxim. Dimineata cand vede ca nu o imbrac s-o duc la tataie, simte ca e ziua aia…de mamosit la maxim si-mi zice imediat: mama nu se duce a scoaaa, ta acasa cu Eiza.

Azi, marti, zi de hoinarit. Nu oriunde, prin spital.
M-am dus la o doctorita noua, Cozlovski, sa vada fata, asa, de rutina si mai ales sa vada cum stam cu raceala. Si cu tot numele ei polonez, nu mi-a zis decat ce stiam: e slabuta si pe deasupra nu e bine ce se aude la plamani. Cum? Dupa atat tratament nu e bine? Nuu. Il schimbam. Fugi la 2 etaje, la 2 cabinete dieferite, la ORL si laborator. Eu stresata, Eliza pe fundal a plans fara oprire. Ne-a luat 3 fiole de sange, s-a uitat in gat, nas, urechi si ne-a dat o lista noua de antibiotice. Pe deasupra gentamicina injectii. Of!

Nu stiu daca se le facem sau nu…sunt foarte dezamagita si suparata de sistemul lui peste prajit si de medicina mioritica ahtiata dupa antibiotice, internari, tratamente jalnice.

Pana la Eli, n-am avut nevoie de doctori, slava domnului! Am avut cand eram mica o sinuzita cronica, un furuncul mare la picior si simple raceli, pe care le-a rezolvat mama cu mamaliga calda, cartofi, varza, coji de ceapa si alte leacuri bune de pus la rana, la propriu.

De cand o avem pe Eli…am cautat doctorul ideal, perfect, unicul, vraciul…n-am gasit. Nu am pretentii mari…vreau doar sa se uite la mine cand vorbesc despre ce ne doare, sa-i pese de ce spun, sa aiba o carte uriasa, un hrisov vrajitoresc a la harry potter in care sa scrie istoricul bolilor noastre, evolutia si legatura dintre boli, sa-mi zica reteta nu in timp ce imbrac copilul care plange si nu aud nimic, sa te incurajeze ca totul va fi bine, sa-ti prescrie mai intai un leac de optimism, sa aiba rabdare mai mult de 5 minute si sa zambeasca putin.

Pentru mine doctorul e ca duhovnicul, n-am gasit asa ceva. Nu au inclinatie sufleteasca, doar scriptoriceasca.

M-am saturat de clorhidrati si alte substante active care se dau cu atata usurinta unor copilasi cu ficatul si stomacelul cat niste nuci. Nu-s visatoare sa cred se pot trata copii cu zeama de cirese, frunze din padurea zanelor sau praf de licurici…nu cred ca exista pediatri cu ochealari pe varful nasului, parul alb si-o bagheta magica ce te inveseleste si-ti alunga febra si supararea. Ce as vrea e sa aiba acea menire, acea blandete si intelepciune ca sa stie cum sa te repare la loc.

Sa dea doamne - doamne sa nu avem de multe ori nevoie de ei, de doctori.

As vrea sa pot trai cu Eliza fara sa ma gandesc cate grame in plus sau in minus are, fara sa-i dau scheme de imunizare, de cresterea apetitului, de vitaminizare. Sa tragem aer in piept si sa respiram asa cum suntem, fara tratamente la ore exacte, in cantitati exacte.

Sa te faci bine, puiul mamei!