Paradoxul serilor nostre e ca noi, parintii, ajungem zombi obositi si dornici sa inchidem usi, geamuri, lumini, activitati, ca sa ne bagam in multodihnitorul pat…iar ea, copilul, are cea mai mare pofta de viata, energia energiilor, alimentata parca de zanele de la miezul noptii…toate jucariile capata o aura magica ce nu o lasa sa plece asa usor la nani. Daca ar merge in lumea somnului cand zice mama, toate jucariile ar disparea din camera ei.
Si atunci incepe cu nuuu, nanii, Eiza deseneaza! Eiza se joaca a casuta ei, mama si tata fac nani!
Cedam si-i spunem raspicat si cu ochii pe jumatate inchisi: bine, mai stam putin, 5 minute!
De atunci…cand aude vorba mea din capatul celalalt al apartamentului hai la naniiiiii! tocmai atunci are cea mai serioasa treaba de facut si-mi zice, c-o fata de cersetor, cincipi minute, cincipi minute! stiind ca asta o mai salveaza putin.
…si aplica taraganarea asta oricarei activitati neplacute (mancat, dormit), isi pune la bataie ochisorii albastri milogitori, uneste degetul mare cu cel aratator, vine la noi si ne zice: mai tau putin, cincipi miniute!
Cu atata ne-a cumparat Eliza!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu