Timp prins în menghină, strâns, apăsat, pus la presat ca-ntr-un ceaslov, coperţi de zile, azi e luni, apoi e duminică, fără celelalte foi, parc-ar fi rupte, roase, pierdute.
Anotimpuri îngrămădite peste alte anotimpuri, iarnă la munte, sus, sus, peste brazi, de Paşti în spital, seară de iulie cu naşterea lui, toamna...când a trecut? şi iarăşi e iarnă. Ore peste ore, de parcă-s lipite mai multe grămadă, se ţin strâns, între dimineaţă şi noapte parcă-i numai o fugă, şi câte-aş mai vrea să mai fac...Am nevoie de-un timp aşezat, ca un musafir liniştit, nu mereu în picioare, gata să plece.
Nu-mi place acest secol supersonic, cu univers expansiv, mişcător, vâjâitor, fast&furious, vreau uneori să trăiesc ca-ntr-o pictură de Monet, blurat, liniştit, unduit printre maci, învârtind o umbrelă între mine şi lume.
Simtim la fel. Ti-am spus!!
RăspundețiȘtergereCand o aveam doar pe Flavia, timpul mi se parea ca trece incet, ca stau acasa ca intr-o inchisoare, cel putin in primul an, asteptam cu nerabdare reintoarcerea la serviciu... Dupa 1 an si 3 luni al Flaviei, m-am schimbat cu 180 gr :)
RăspundețiȘtergereLa serviciu, uneori, timpul trecea repede, dar aveam si niste dupa-amieze tare dubios de monotone, linistite la propriu (afectate doar sonor de muzica unui radio care nu-mi era pe plac), aproape fara avea ceva de facut.
Revenind la oile noastre de acasa :), atunci cand ai in cap multe idei frumoase de pus in practica, timpul fuge parca de sub picioare... Si nici stiu daca il putem domoli (pe timp), doar sa-i traim frumos fiecare clipa!