Ploi

Duminică ploaie, luni ploaie, marţi ploaaaaieeee, miercuri...joi....ne-am săturat de toamna asta murată. Ne iţim prin balcoane, ne foim prin casă, citim, povestim, gătim. Şi o luăm de la capăt. Eu număr zilele, mai ales nopţile, că ălea-s mai crunte. Dimineaţă, pe la 5, voia să se dea jos, să facă ciorbiţă, îi curgea nasul şi plângea ca un crocodil.
Nu mai poate să doarmă, că are şi ea un bebe în burtică, şi plânge din toată răceala ei mofturoasă.
După un nurofen şi un documentar văzut cu ochii semideschişi, despre macacii din India, a adormit încălzită.

Dimineaţă mi-a spus că vrea să-i facă baie lui Andrei şi să-l ducă şi pe el la bâlci.
Că o să-l bage sub umbrela ei verde.

O săptămână

Sunt foarte obosită, cu Andrei planificat fix peste o săptămână, cu Eliza răcită şi acaparatoare. De parcă ar şti că în curând îşi va împărţi timpul cu frate-său. Mă exploatează mai mult ca oricând şi deja prevăd semne fluturânde de gelozie galbenă.

E cam furioasă pe burtica mea, că nu mai scap odată de ea şi că va veni acel frăţior despre care toţi o bat la cap, pentru care se foiesc prin casă, şi-i spală hăinuţele, îi desfac patul ei roz deschis, în care oricum n-a dormit mai deloc.

Ceva e în aer, şi se ţine după mine toată ziua, nu mă scapă din ochi, nu cumva să dispar undeva departe, doar eu şi bebe. Vrea totul de la mine, orice fac, e şi ea băgată acolo, şi vrea poveşti şi dans, iar eu am picioare umflate, lipsă somn, burtă dureros de mişcătoare şi mici nervi.

Aşa că, se face că înţelege, îşi ia cărţile sau jucăriile şi stă liniştită. Nu mult, imediat apare cu privirea ţintă spre mine: gata, ţi-a trecut burtica, te joci cu mine? cât mai durează, măi, o săptămână?

 Îmi spune că-i plac jocurile cu diferenţe, în care ea caută diferenţele dintre imagini.

Sper să vadă în curând şi diferenţele dintre sora mai mare, cu fratele în burtică şi sora cea mare, în toată puterea cuvântului, cu fratele real, plângăcios, acaparator de ţâţă şi devorator de timp mămicesc.

Of!

Sper să găsesc balanţa bună, să împart minutele şi secundele aşa cum trebuie, frăţeşte şi cu iubire.

Despre timp si vreme

Ea, în plină tuse măgărească, cu muci fără sfărşit, fără poftă de a mânca ceva, orice, fără somn la prânz, în admiraţie plictisită de vântoase şi  ploi pe la geam, şi ieşit cu ţârâita pe-afară. Cu tras de mine să facem un puzzle sau o activitate nouă, dacă nu, se supără.

Eu, somn pe bucăţi, cu foieli şi văitări. Mă aplec şi trebăluiesc prin casă cu burtoiul mare după mine. Ar trebui un murphyism nou, când nu te poţi apleca, din oarece motive, tocmai atunci pică toate pe jos, şi gravitaţia se însuteşte. Abia mă port, abia trag şosetele căpriţei care zice că nu poate singură, că-s picioarele încăpăţânate, abia spăl donşoară neastâmpărată, pregătesc mâncarea şi strâng de prin casă, parcă mai încâlcită şi mai nelalocul ei ca oricând... sau aşa mi se pare mie, suferind de nesting preparing.

Şi mă simt vinovată când ţip la dansul tarantela pe care-l joacă sora cea mare, când nu mă mai pot juca cu ea ca înainte, şi parcă abia aştept să nasc, să intru în alt ritm, că tare lungă e aşteptarea şi numărarea zilelor.

El, zbânţuit din coate, cap înfipt exact între oasele bazinului meu, gata, gata să iasă, somn oricând vrea el, şi nu pot eu, mânuţe scoase spre soră-sa când aceasta îi citeşte o poveste sau îl întreabă dacă are pat acolo înăuntru sau dacă are hăinuţe.

Tata, ba cu noi, ba prin delegaţii, puţin emoţionat şi nerăbdător şi speriat.

Dar...tragem aer în piept şi spunem că suntem pregătiţi, avem cele necesare, dragoste multă şi sâni grei de pe-acum, şi gânduri răbdătoare şi calme, cel puţin în teorie.

E ca şi cum am avea cizme colorate cu care putem sări în toate bălţile ploilor, fără să ne udăm deloc. 

He, he!

Va fi uşor, şi tiptil, tiptil, vom creşte mari şi puternici.

Zi frumoasă

Mi-e dragă sărbătoarea asta din toiul verii. Când eram puştoaică şi citeam în grădina bunicilor Noaptea de sânziene a lui Eliade, chiar credeam că e o noapte magică în care se deschid cerurile.

De sânziene o sărbătorim şi pe Eliza, că se prăznuiesc şi părinţii Sf. Ioan Botezătorul.

Acum e răcită, tuşeşte ca un măgăruş şi are râuri de muci. O întreb din când în când cum se mai simte, şi-mi zice ca un om mare: bine, lasă, nu-i nimic!, iar eu, cu siropurile după mine, râd de optimismul ei.

La multe veri galbene şi însorite, draga noastră!

Sport

În unele seri, ei doi merg pe stadion să facă sport.

Îmi cere să-i pun repede, repede, papucii de teining, ca să alerge cu tata.

Tot ea ştie că fructele şi legumele sunt sănătoase, la fel ca sportul. Aşa că am făcut o cură serioasă zilele astea de cireşe, piersici şi căpşune.

 Ca să nu meargă la doctor, să-i facă injecţie.

Ştie toate legumele, nu poate să ţină minte ridichea, îmi zice să-i citesc povestea cu Ceapa aia uriaşă, iar într-o zi, când curăţam morcovi, îi spuneam foarte serioasă că dacă mănâncă morcov, o să fie sănătoasă şi o să aibă ochii frumoşi.
- Daaa, portocalii, a răspuns ea, la fel de serioasă.

Eliza fotograf

Îl fotografiază pe Andrei, pe Biluţă, prietenul ei, şi pe mama.

Îmi zice să ţin florile pe care le-a cules tata şi să stau pe iarbă, apoi să mă uit la ea.
Mă abţin să nu râd de indicaţiile ei fotografice.
Mă priveşte prin obiectiv şi apasă.
Clicul ăsta va rămâne mereu în amintirea mea.

Picnic Time

Avem încă timp pentru toate.

Şi sunt toate frumoase, şi senine, şi dulci.

Ca nişte fragi proaspăt culeşi de pe sub frunze.

Dumnezeu e bun cu noi toţi!

Prietenie dulce

Când vine maşina cu îngheţată în cartier, îi ceri bani mamei, şi fugi să cumperi îngheţată. Apoi o împarţi cu prietena ta cea mai bună.

Aşa ceream şi noi bani părinţilor, să mergem cu toată gaşca din cartier la cofetărie. De 10 lei îţi luai o prăjitură, o citronadă învârtită pofticios în aparatele alea şi o îngheţată la pachet, pe care, până ajungeai acasă, o înşirai jumătate pe tricou, pe mâini şi picioare.

Puţine E-uri nu strică din când în când. Dacă în asta constă o prietenie.

Seară

Copaci de tei plini, plini de floare. Eclipsă de lună portocalie. Andrei ca un ieduţ cu capul înainte. E greu, de-abia îl duc. Eliza ţopăitoare în faţa noastră.

Ce înseamnă fericirea?

Ecouri

Nopţile sunt lungi şi cu nesomn, citesc Pagini de jurnal de Julien Green şi abia mă mişc, abia mai am aer.

Zilele sunt pline, mă mir mereu de Eliza, de vorbăria ei şi de cum înţelege ea lumea, ar trebui scrisă o carte despre Cum să-l aştepţi pe fratele mai mic, inspirată din cugetările surorilor mai mari, asta da psihologie.

Mă trezesc că tot mă uit pe net după una şi alta, de parcă tot ce ştiam la Eliza s-a ascuns undeva şi a dispărut. Mă gândesc dacă voi face din nou ce am făcut la ea, sau totul va fi mai simplu, că, deh, am experienţă, mă întreb dacă îl voi alăpta şi pe el aproape 2 ani, şi cum va fi acum, dacă mai ştiu cântece de leagăn, dacă voi rezista colicilor şi voi ajunge iar să legăn, din reflex, căruţul de cumpărături ca să tacă...sau poate va fi altfel.

Oricum va fi, se apropie, şi vreau să vină, să trăim împreună lumea lui bebe, sau Ţara lui Andrei, cum zice soră-sa când vede reclama la tv.

Va mirosi iar a lapte, a piele ca un cozonăcel, a băiţă caldă, a scâncete.

Mă simt uneori mică, mică, sub nişte copaci uriaşi de griji. Dar important e că suntem împreună. E ca un joc de lumini şi umbre, de ecouri, strigăte, mângâieri, alergături şi îmbrăţişări.

Şi le vom face şi desface noi pe toate.

Doar să credem asta!

Amintiri de iunie

flori albe, fragi de câmp dulci, dulci, mâini călugăreşti care te răsfaţă pe creştet,

fetiţă bucuroasă, băieţel liniştit, încă...

Duhul sfânt e peste tot, ca o pogorâre continuă.

Oraşul alb

Încă nu am născut, mă încearcă tot felul de sentimente. E o emoţie în aer, în jur, parcă sunt şi nu sunt pregătită. Mă învârt să pregătesc camera şi hăinuţele, fac liste şi vreau să simplific totul, la Eliza am fost mai cheltuitoare fără motive neapărat întemeiate.

Azi ne-am odihnit, ne-am adus aminte de Balcic, acum câteva zile ne plimbam prin grădina lui. Nu mă satur de el, de stâncile albe care coboară până în marea albastră, albastră, de castel, de amintirea reginei, de flori, umbre şi lumini. Şi de linişte. Într-un colţ, un ţambalist vesel ne-a cântat Hora Staccato.

Urmează alte zile, cu plânsete de băieţel nedumerit, cu nopţi treze şi cu rutină de casă cu copilaş mic.

Viaţa e un amalgam de stări. Vreau să le trăiesc pe toate intens, oricare ar fi ele.

Curând

Peste două săptămâni mă internează pentru naştere. Când a trecut atâta timp de coacere şi de căldură...îmi va fi dor de mânuţe foşnăind pe dinăuntru.

Noaptea trecută n-am dormit deloc, m-am gândit la zeci de lucruri şi m-am întors pe toate părţile ca o balenă care înoată rostogolindu-se.

Eliza e mulţumită că, în sfârşit, doctorul îl scoate pe bebe, şi ea o să se uite la el în pătuţ.

Am mii de emoţii, ştiu că mă voi descurca, doar am mai trecut prin asta, dar...parcă nu mai ştiu nimic.

Îmi iubesc copiii!

Eliza a fost azi la primul ei consult stomatologic, a fost foarte cuminte şi curioasă, drept răsplată, a primit pe tricou un abţibild cu o prinţesă, pe care l-a purtat apoi mândră prin librărie, prin parc şi prin piaţă.

Ilustrate

Să mergi pe un drum oarecare şi, deodată, să dai peste câmpuri întinse cu flori mov, peste care zboară zeci de libelule bezmetice, asta da frumuseţe...!

N-am mai văzut aşa roi uriaş de libelule albastre niciodată, ne înconjurau curioase, iar noi eram la fel de miraţi şi de fericiţi.

E frumoasă viaţa şi Pământul nostru!

O să fac ilustrate cu flori de câmp, să le trimit oamenilor buni...

Triple S

Summer

Sun

Sea

 I love this Summer!

Maci de Măcin

Dobrogea.

Munţii Măcinului, peisaj de vis, toate nuanţele de verde, cer albastru, măgăruşi, capre, maci, aer, mori de vânt, senzaţie de Toscană românească.

Cel mai frumos loc!