despre Andrei

Ieduţ ţopăit, meloman, alintat, uşor timid la chipuri frumoase de fete, femei, îşi apleacă într-o parte capul atunci când se emoţionează, exact ca mine, bucăţică de-asemănare.

Azi i-am arătat lumea, o parte din ea, un petic de iarbă uscată şi caldă, moale de prins răsfirat printre degete. Cu soare prin gene, prea noul, după o iarnă prealungă de cărtiţe amorţite.

Cirip şi cirip, copacii, înaaalţi, coaja lor nu e moale ca iarba, e altfel, paşi de militar la paradă, unu-doi-unu-doi, un ocol pe după un brad şi iarăşi în fund pe iarbă.

Mă bucur să-i arăt cum e viaţa, să văd cum o pipăie şi vorbeşte cu ea, curgător, printre cei patru dinţi.

Prin copii trăieşti încă o dată, te bucuri mereu şi mereu, n-ai cum altfel.

Aici, într-un parc, un băieţel vedea primăvara, râdea;
în altă parte, alt băieţel mânca pe malul Dunării cartofi copţi,
în altă parte, sigur, un alt băiat mic descoperă lumea. Pas cu pas, gângurit cu gângurit, cu mama alături, mama arac, arac de răbdare.